ICCJ. Decizia nr. 5338/2004. Penal. Art.257c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5338/2004
Dosar nr. 5042/2004
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 26 din 20 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul penal nr. 1698/P/2003, inculpatul G.M. a fost condamnat, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., la două pedepse de câte 2 ani închisoare, urmând ca în baza art. 33 lit. a), art. 24 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 287 alin. (1) C. pen. S-au respins pretenţiile civile ale L.M.
Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Martorele M.L. şi G.M., intenţionând să-şi petreacă concediul în străinătate aveau nevoie de o invitaţie din partea unui cetăţean german pentru obţinerea vizei turistice, scop în care în iulie 2001 au dat câte 100 mărci germane şi copii de pe paşapoarte, inculpatului, care le-a asigurat că în câteva săptămâni vor avea perfectate formalităţile de obţinere a vizei.
După trecerea timpului precizat, telefonându-i-se de către martore, le-a asigurat de rezolvare, explicându-le că e prieten cu viceconsulul Consulatului German de la Sibiu.
În luna august 2001, inculpatul a oferit martorei M.L. o invitaţie pe care aceasta a refuzat-o fiind valabilă pentru o perioadă prea scurtă ca să poată obţine viza. Cum inculpatul i-a promis că va rezolva şi acest aspect i-a mai cerut 300 mărci germane şi a primit 280 mărci germane.
La data de 19 august 2000, inculpatul i-a predat invitaţia ce avea pe prima pagină o programare urgentă pentru obţinerea vizei şi i-a mai cerut 900 mărci germane. Când martora a încercat să obţină viza, consulatul a observat că pe programare fusese pusă în fals ştampila consulatului, astfel încât i-au aplicat acesteia şi o interdicţie.
Martora G.M. a primit înapoi 100 mărci germane şi n-a mai acceptat oferta inculpatului care stăruia să îi mai dea 500 mărci germane pentru a obţine viza. În timpul urmăririi penale martora M.L. a primit înapoi suma de 1200 mărci germane de la soţia inculpatului.
Situaţia prezentată a rezultat din analiza probelor administrate şi anume: acte, procese verbale, adresa consulatului german, declaraţii martori.
Inculpatul s-a sustras urmăririi penale fiind trimis în judecată în lipsă.
Faptele învinuitului de a pretinde de la fiecare dintre cele două martore, bani, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra viceconsulului de la Consulatul German din Sibiu şi că va folosi aceşti bani pentru a obţine o programare rapidă la obţinerea vizei turistice, instanţa a constatat că între elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, săvârşită în concurs real.
Cu privire la infracţiunea de folosire de instrumente oficiale false, instanţa a considerat că nu poate fi reţinută, ştampila nefiind falsificată şi neexistând dovezi ci doar prezumţii cu privire la cine a aplicat ştampila.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin Decizia penală nr. 259/ Ap pronunţată în dosarul penal nr. 526/P/Ap/2004 la data de 14 iulie 2004, a admis atât apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, cât şi pe acela al inculpatului.
Cauza a fost rejudecată în limita completării încadrării juridice şi cu dispoziţiile art. 6 din Legea 78/2000, şi a modalităţii de executare a pedepsei. Instanţa de apel a apreciat că reeducarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate, fiind infractor primar, cu familie organizată şi lipsind de la proces datorită lucrării în străinătate.
Instanţa de apel a apreciat că faptele având loc după apariţia Legii nr. 78/2000 este firească aplicarea art. 6 al acesteia.
Restul aspectelor, vizând achitarea, confiscarea le-a considerat corect rezolvate de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs criticând greşita aplicare a legii [(art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.) fiind greşită achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 287 alin. (2) C. pen.
S-a arătat că este vorba de folosirea neautorizată a ştampilei, consfinţind o situaţie falsă, deoarece nu a fost aplicată de funcţionar ca să certifice o situaţie. Despre inculpat care dorea să-şi onoreze promisiunea, se arată că fiind singurul interesat este evident că el a folosit-o?!
S-a solicitat casarea hotărârii şi condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune, totodată s-a arătat că suspendarea executării pedepsei este o măsură de clemenţă exagerată, în condiţiile date [(art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)] cerându-se inclusiv dispoziţiile art. 81 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate şi probe, constată că critica referitoare la greşita dispunere a suspendării condiţionate a executării pedepsei este întemeiată.
În privinţa greşitei achitări motivul de casare formulat este complet nejustificat.
Nu se poate considera dovedită o faptă prezumată. Prezumţia este aceea de nevinovăţie(legală) şi ea nu poate fi răsturnată decât cu probe certe, nu cu alte prezumţii chiar şi raţionamentul că fiind interesat să obţină programarea, inculpatul a aplicat ştampila, este eronat; el nu era singurul interesat, şi martora era interesată, şi eventuale alte persoane dornice să o ajute, etc. De aceea ar fi fost nevoie de probe: că a aplicat ştampila, cum a intrat în posesia acesteia, etc.
Parchetul a formulat însă o critică justificată privind pedeapsa aplicată. Într-adevăr inculpatul este infractor primar, nefiind însă exclus să mai fi comis alte infracţiuni şi să nu fi fost prins, date fiind întinderea activităţii ca nr. de persoane şi unitate de timp, modul operării. Ceea ce subliniază, gradul concret de pericol social al persoanei inculpatului este aceea că după ce a încasat banii şi nu s-a achitat de obligaţii, în loc să se retragă, a mai cerut, a majorat suma, pentru realizarea aceluiaşi interes. Pe de altă parte, rezultă chiar din dovezile invocate în circumstanţiere că plecarea în străinătate pentru a lucra s-a făcut odată cu începerea urmăririi penale, nu înainte, pentru a se putea considera că nu s-a sustras urmăririi penale.
De altfel, fapte de genul arătat strică imaginea României în spaţiul Schengen, constituind şi prin aceasta un plus de pericol social real.
Astfel fiind, urmează a se admite recursul Parchetului sub acest aspect şi înlăturând dispoziţiile art. 81 C. pen., să se aplice dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei, iar onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 259 din 14 iulie 2004 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpatul G.M.
Casează Decizia atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi art. 82 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în regim de detenţie.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5345/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5129/2004. Penal. 211 c.p. Recurs → |
|---|
