ICCJ. Decizia nr. 5354/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5354/2004
Dosar nr. 5717/2004
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 1 octombrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1944/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului V.I.
Instanţa a motivat că, în cauză, subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul V.I., solicitând casarea încheierii recurate şi, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea în libertate.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, instanţa de apel, în mod corect, a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului, apreciind că măsura arestării preventive a fost luată în conformitate cu dispoziţiile legale, în raport de natura infracţiunii comise, gradul de pericol social concret, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale inculpatului, care conduc la concluzia că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I., împotriva încheierii din 1 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 1944/2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5353/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5355/2004. Penal. Legea nr.365/2002. Recurs → |
---|