ICCJ. Decizia nr. 5356/2004. Penal. Art.178 alin.2, 5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5356/2004
Dosar nr. 212/2004
Şedinţa publică din20 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 47 din 14 noiembrie 2003, Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat pe inculpatul S.V. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. şi la 4 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, iar în baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de 6 ani. În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 instanţa a constatat că pedepsele aplicate sunt graţiate.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu societatea de asigurare SC I.R.I.C. SA suma de 12.933.000 lei Spitalului clinic judeţean Constanţa, cu titlu de cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate S.I. şi suma de 60.000.000 lei părţii civile M.T., reprezentând echivalentul cheltuielilor efectuate cu înmormântarea victimelor R.T. şi A.V. De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile M.T. daune morale în sumă de 100.000.000 lei şi 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de judecată a reţinut în fapt, că, în noaptea de 2 noiembrie 2001, inculpatul S.V. conducea autoturismul proprietate personală pe DN. 3, între localităţile Ostrov - Lipniţa. În autovehicul, pe bancheta din spate se aflau S.I., A.V. şi R.T. La un moment dat, datorită oboselii şi a consumului de alcool, precum şi a vitezei neadecvate la condiţiile de circulaţie pe timp de noapte, inculpatul a pierdut controlul asupra volanului, a acroşat cu partea laterală din faţă parapetul metalic al şoselei, după care s-a deplasat pe contrasens, a ieşit din carosabil şi a răsturnat autovehiculul care s-a oprit după ce s-a izbit puternic de un copac. În urma accidentului au decedat pe loc R.T. şi A.V., iar S.I. a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de 3 luni.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, partea responsabilă civilmente SC I.R.I.C. SA şi inculpatul S.V.
În recursul parchetului, sentinţa instanţei a fost criticată pentru următoarele motive:
- instanţa a aplicat inculpatului S.V. pedepse mai mari decât minimul special prevăzut de art. 178 alin. (2) C. pen. şi, respectiv, art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., deşi a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante;
- s-a dispus obligarea nejustificată a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente SC I.R.I.C. SA la plata cheltuielilor de spitalizare a părţii vătămate S.I., în condiţiile în care, partea responsabilă civilmente a făcut dovada că a achitat valoarea acestor cheltuieli în cursul procesului;
- s-a omis să se dispună obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul S.V. a cerut casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei, susţinând că accidentul s-a produs în condiţiile unui caz fortuit, constând în lovirea imprevizibilă de un corp dur a basculei dreapta faţă a autoturismului, cu consecinţa pierderii stabilităţii direcţiei de mers. Dat fiind că instanţa a înlăturat concluziile expertizei prin care s-a stabilit existenţa avariei, este necesară trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru efectuarea unei noi expertize în acelaşi scop.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei şi a despăgubirilor civile.
Partea responsabilă civilmente SC I.R.I.C. SA a susţinut în motivarea recursului declarat că a fost citată greşit în această calitate, în loc să fie introdusă în cauză, în calitate, în loc să fie introdusă în cauză în calitate doar de asigurător, aşa cum prevede Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România, iar pe de altă parte, a fost obligată greşit la despăgubiri şi la daune morale, în solidar cu inculpatul, în baza art. 1000 C. civ. şi a cerut în consecinţă, să se dispună rejudecarea cauzei.
Recursurile sunt fondate, în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpatului în producerea accidentului de circulaţie, cu consecinţele arătate, pe baza declaraţiilor acestuia şi ale martorilor, din care rezultă că inculpatul s-a aflat la volan sub influenţa alcoolului, având o îmbibaţie alcoolică în sânge cuprinsă între 0,70 şi 1,20 gr %o şi într-o stare de oboseală accentuată, după o zi de lucru şi câteva ore petrecute la discotecă împreună cu persoanele aflate în maşină. În aceste condiţii, inculpatul nu a mai fost capabil să adapteze viteza de deplasare a autoturismului la condiţiile de drum şi să aibă un control eficient asupra volanului.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului care a susţinut că accidentul a avut loc ca urmare a unei defecţiuni imprevizibile produsă înaintea accidentului, care a dereglat sistemul de direcţie al autovehiculului, considerând neconcludente constatările făcute de expertiza tehnică în acest sens.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere această apărare formulată de inculpat, cât şi faptul că expertiza efectuată de expertul tehnic C.G. nu este suficient de concludentă, constată că se impune admiterea recursului inculpatului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă, pentru a se efectua o nouă expertiză care să stabilească cu certitudine dacă accidentul s-a produs dintr-o cauză tehnică, în ce mod şi în care moment a apărut acea cauză tehnică în raport cu momentul accidentului; dacă defecţiunea invocată de inculpatul recurent nu s-a produs în cursul impactului autovehiculului cu parapetul metalic de pe marginea şoselei sau prin lovirea ulterioară a autovehiculului de copacul din afara carosabilului sau de alte corpuri dure din zonă.
În examinarea recursului parchetului, Curtea constată că, într-adevăr, deşi s-au luat în considerare dispoziţiile art. 74 şi art. 76 lit. d) şi e) C. pen., instanţa a stabilit pentru infracţiunea de ucidere din culpă o pedeapsă mai mare decât minimul special prevăzut de textul de lege care incriminează fapta comisă. Pe de altă parte, Curtea observă că între considerentele şi dispozitivul sentinţei, există o vădită contradicţie, în sensul că, în considerente se afirmă că urmează să se aplice inculpatului o pedeapsă de un an închisoare, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, iar prin dispozitiv, se stabileşte pentru infracţiunea menţionată o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Urmează, în consecinţă, să se admită şi recursul parchetului, iar cu ocazia rejudecării, instanţa să stabilească în mod corect pedeapsa ce se aplică inculpatului, ţinând seama de criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de dispoziţiile art. 76 C. pen., în cazul în care apreciază că este cazul să reţină în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante. Cu ocazia rejudecării se vor avea, de asemenea, în vedere, împrejurările invocate în recursul parchetului în ce priveşte soluţionarea laturii civile.
Referitor la recursul SC I.R.I.C. SA se constată că instanţa a reţinut corect calitatea acesteia de parte responsabilă civilmente, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (3) C. proc. pen.
Instanţa a reţinut însă greşit că repararea pagubei produsă de inculpat se bazează pe dispoziţiile Codului civil (cu consecinţa reţinerii solidarităţii) în condiţiile în care răspunderea asigurătorului nu are caracterul unei răspunderi civile delictuale, ci se întemeiază pe contractul de asigurare încheiat cu inculpatul.
Se impune, în consecinţă, admiterea şi a recursului declarat de partea responsabilă civilmente, urmând ca la rejudecarea cauzei, instanţa să procedeze la stabilirea obligaţiilor acesteia pe baza contractului de asigurare, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, partea responsabilă civilmente asigurător SC I.R.I.C. SA Bucureşti şi inculpatul S.V. împotriva sentinţei penale nr. 47/ P din 14 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 20 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5355/2004. Penal. Legea nr.365/2002. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5358/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
