ICCJ. Decizia nr. 5432/2004. Penal. Art.213 c. pen. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5432/2004
Dosar nr. 4021/2004
Şedinţa publică din 22 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea din 13 iulie 1999, partea vătămată SC R.C. SRL, prin asociatul unic D.I., în calitate de reprezentant legal al acesteia, a chemat în judecată pe inculpatul B.P. solicitând condamnarea acestuia, pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen.
În motivarea plângerii, partea vătămată a arătat că, la data de 18 iunie 1999, în baza unei convenţii, inculpatul B.P. s-a obligat să tracteze autobasculanta, de la Sibiu până la Bucureşti.
Întrucât autovehiculului cu care tracta i s-au defectat mai multe piese, acesta le-a înlocuit cu cele aparţinând părţii vătămate, însă a refuzat restituirea acestora.
Prin sentinţa penală nr. 3203 din 6 octombrie 2000, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpatul B.P., pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a admis acţiunea civilă şi, în temeiul art. 346 alin. (2) şi art. 14 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să restituie părţii civile SC R.C. SRL piesele auto sau contravaloarea acestora în sumă de 8.765.000 lei, precum şi 49.064.500 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a autobasculantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi a intervenit o convenţie de prestări servicii şi că litigiul dintre părţi este de natură comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 3203 din 6 octombrie 2000 a Judecătorie sectorului 5 Bucureşti şi deciziei penale nr. 259 din 25 februarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul B.P.
Casează hotărârile atacate în ce priveşte temeiul achitării şi latura civilă a cauzei.
Schimbă temeiul achitării inculpatului B.P., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., din art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Înlătura dispoziţia de obligarea a inculpatului la restituirea următoarelor bunuri către partea civilă S.C. R.C. SRL cu sediul în Bucureşti: jojă ulei cu suport, turbosuflantă, pompă injecţie, pompă alimentare, suport compresor, roată rezervă, Good year, cablu de curent, filtru motorină, 2 l valvolină, 1 lacăt, 70 l motorină sau contravaloarea acestora de 8.765.000 lei, precum şi suma de 49.046.500 lei, contravaloare lipsă folosinţă.
Lasă nesoluţionată latura civilă.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5420/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5436/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
---|