ICCJ. Decizia nr. 5436/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5436/2004
Dosar nr. 4198/2004
Şedinţa publică din 22 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petenta P.L.V. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de intimatul L.S.V., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, în calitate de subcomisar de poliţie, atunci când a fost însărcinat să rezolve o plângere depusă de petiţionară, prin modul cum şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, i-a lezat interesele sale.
Procurorul, prin rezoluţia din 4 mai 2004, a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de sus-numitul, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinând că, în urma cercetărilor efectuate cele sesizate nu s-au confirmat.
Împotriva acestei rezoluţii, a formulat plângere petenta la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care prin rezoluţia din 21 mai 2004, a respins-o, cu aceeaşi motivare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petenta a formulat din nou plângere la instanţă în motivarea căreia arată că intimatul, cu intenţie, nu a verificat aspectele reclamate de ea, în sensul că nu au fost audiaţi martorii propuşi, respectiv pe P.B., P.L., S.D. şi B.B. şi că, în acest fel, a fost prejudiciată material şi moral.
Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa penală nr. 10 din 12 iulie 2004, a respins, ca fiind neîntemeiată, plângerea formulată.
În motivarea sentinţei se arată că din actele şi lucrările dosarului, rezultă că, în luna august 2003, intimatul L.S.V. a primit spre soluţionare reclamaţia petentei P.L.V., înregistrată cu nr. R/31464, formulată împotriva mătuşii sale, S.V., din satul Plopeni, comuna Salcea, prin care susţinea că, în data de 7 august 2003, aceasta ar fi agresat-o fizic şi i-ar fi adresat totodată injurii şi ameninţări.
În urma audierii părţilor şi a martorilor, intimatul a propus clasarea plângerii şi a materialului de certificare, propunere confirmată şi de procuror, aşa cum s-a arătat mai sus.
Faptul că intimatul nu a audiat toţi martorii propuşi de petentă s-a apreciat că nu constituie un abuz din partea acestuia, întrucât, în această fază a verificărilor, el nu avea obligaţia să audieze toţi martorii având în vedere că, faptele reclamate de petentă sunt de competenţa judecătoriei, ca instanţă penală, sens în care ofiţerul a şi îndrumat-o să se adreseze cu plângere la o astfel de instanţă.
Aşa fiind, instanţa, constatând că rezoluţia atacată este legală şi temeinică în baza art. 2781 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea ca nefondată.
Declarând recurs împotriva acestei sentinţe, petenta a solicitat casarea hotărârii atacate ca nelegală şi netemeinică şi să se dea o soluţie în baza art. 2781 lit. c) sau b), pct. 8 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond, pe baza actelor aflate la dosar, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionară, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale privind infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind legală şi temeinică.
Aşa cum corect s-a învederat în motivarea sentinţei atacate şi a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, nu există indicii care să justifice aprecierea că intimatul care a făcut acea propunere de clasare a plângerii petiţionarei, ar fi săvârşit vreo faptă penală, deoarece acesta nu şi-a încălcat îndatoririle de serviciu prin neîndeplinirea lor, sau greşita aplicare şi nici nu a desfăşurat o activitate de favorizare a numitei S.V., cu ocazia instrumentării lucrării penale anterior menţionată. Prin activitatea lui, intimatul nu a făcut altceva decât a efectuat acte corespunzătoare conţinutului îndatoririlor de serviciu şi cu respectarea legii.
În consecinţă, rezultând că motivele de casare invocate nu sunt întemeiate şi cum alte motive, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionară şi a o obliga să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta P.L.V. împotriva sentinţei penale nr. 10 din 12 iulie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurenta petiţionară să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5432/2004. Penal. Art.213 c. pen. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 5438/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
