ICCJ. Decizia nr. 551/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 551/2004
Dosar nr. 4544/2003
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 324 din 26 iunie 2003, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul R.O., în baza dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la un an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 10 luni.
Potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării.
S-a constatat că suma de 6.000.000 lei ce a făcut obiectul mitei a fost restituită denunţătorului V.T.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 3.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul R.O. este încadrat la Spitalul municipal Dej în calitate de medic ortoped având ca principale atribuţii de serviciu tratarea bolilor, efectuarea intervenţiilor chirurgicale, examinarea zilnică a bolnavilor, asigurarea disciplinei şi întocmirea foilor de externare a bolnavilor.
La data de 26 septembrie 2001, în cadrul secţiei în care activează inculpatul, a fost internat V.M., victima unui accident de circulaţie, cu diagnosticul: fractură cominutivă a ambelor oase ale antebraţului drept, în treimea medie, cu deplasare.
După consultarea martorului, inculpatul i-a comunicat acestuia că urmează să fie operat la mâna dreaptă. Cu ocazia discuţiilor purtate pe tema operaţiei, inculpatul i-a pretins suma de 200 mărci germane, motivând „este dreptul meu, munca mea".
Cu o zi înainte de operaţie, inculpatul i-a cerut din nou suma de 200 de mărci, discuţia a avut loc pe coridor, iar cu acea ocazie inculpatul i-a spus că a auzit că are un frate la Timişoara care l-ar putea ajuta cu cele 200 de mărci.
Pentru a putea apela după un ajutor bănesc inculpatul i-a dat acestuia celularul său, iar martorul a sunat-o pe fosta soţie, dar n-a reuşit să vorbească decât cu fosta soacră.
Cu toate că nu i-a dat banii, inculpatul l-a operat, dar operaţia nu a reuşit astfel că, a doua zi operaţia a fost repetată.
În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul V.M. a susţinut că, atunci când era pe masa de operaţie, a fost căutat de cel care l-a accidentat şi care i-a oferit pentru a se împăca, suma de 20 milioane lei. Despre această ofertă a auzit şi doctorul care, din acel moment şi-a schimbat tactica îndemnându-l să ia cele 20 milioane de la şofer iar 10 milioane să i le dea lui.
Tot în declaraţia dată în cursul urmăririi penale denunţătorul a susţinut că doctorul l-a învoit verbal să părăsească spitalul pentru a-l contacta pe autorul accidentului (martorul F.I. de la care urma să facă rost de bani), iar în momentul în care a revenit şi i-a comunicat că nu a reuşit, i-a reproşat că nu este în stare să rezolve nimic şi i-a spus că, până nu-i dă suma de 10 milioane lei nu o să-i elibereze biletul de externare.
S-a reţinut că, varianta susţinută de inculpat a fost aceea că, denunţătorul, a părăsit spitalul fără acordul său, iar la revenirea în spital a refuzat să-i dea actele de externare până în momentul în care V.M. va face dovada calităţii de asigurat.
Văzând că inculpatul refuză eliberarea actelor, V.M. a sesizat organele de poliţie.
Însoţit de concubina sa şi având asupra sa suma de 6 milioane lei, împrumutată de la un văr, V.M. l-a căutat pe doctor la spital. Inculpatul era împreună cu doctorul G. în biroul său şi, după plecarea acestuia din urmă, cei doi au intrat. Iniţial, inculpatul i-a reproşat lui V.M. că l-a păcălit însă atunci când acesta i-a spus că a adus suma de 6 milioane lei şi că diferenţa i-o va da atunci când va primi banii de la şofer, s-a calmat, i-a spus să scoată banii şi să-i bage sub pernă.
După aceea, inculpatul i-a cerut să-l urmeze în biroul asistentului şef unde i-a dat biletul de ieşire din spital.
La pătrunderea procurorului şi poliţiştilor în camera de gardă, inculpatul, întrebat ce sume de bani a primit, a negat acest lucru şi le-a spus „puteţi să căutaţi".
În momentul în care s-a trecut la căutarea banilor, inculpatul, dându-şi seama că suma va fi găsită a spus lucrătorilor de poliţie „opriţivă că am primit, vi-i arăt eu".
După verificarea banilor, marcaţi cu substanţă fluorescentă, s-a verificat la aceiaşi lampă şi mâinile inculpatului, ocazie cu care s-a constatat pe degetele mâinii drepte, prezenţa prafului fluorescent.
Instanţa a reţinut că pe tot parcursul urmăririi penale, iar apoi în faţa instanţei inculpatul a negat total pretinderea banilor. El a susţinut că suma respectivă a fost lăsată pe pat de martorul V.M. că a găsit-o după plecarea acestuia, atunci când a revenit în birou şi că a pus-o în dulap pentru a o restitui martorului.
S-a apreciat că întreaga apărare a inculpatului din faţa instanţei s-a bazat în a specula contrazicerile existente în declaraţiile martorului pe de o parte şi pe neconcordanţele dintre declaraţiile acestuia şi a celorlalţi martori.
Astfel, inculpatul a încercat să facă dovada că martorul a fost externat disciplinar şi că el nu i-a dat voie să părăsească spitalul, că martorul, în declaraţii a afirmat că banii i-a împrumutat de la vărul său, iar în altele că i-a dat mama sa şi, nu în ultimul rând, a dovedi că a refuzat eliberarea actelor până la prezentarea dovezii de asigurat.
Martora O.S., concubina lui V.M., a susţinut că acesta este o persoană de moralitate îndoielnică însă, legat de faptă a arătat că, în momentul în care l-a însoţit pe concubinul său în cabinetul inculpatului, acesta i-a spus medicului „am adus banii", după ce a înjurat doctorul a spus textual: „dacă mi-ai adus mie ceva lasă-i pe pat". Tot martora a mai arătat că, la revenirea în cabinetul doctorului, după ce l-a controlat la mână pe bolnav şi i-a atras atenţia să se îngrijească, inculpatul a împins banii care erau pe pat, adânc sub pernă.
Împotriva hotărârii tribunalului a formulat apel inculpatul solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât nu s-a soluţionat fondul cauzei.
S-a mai invocat împrejurarea că sentinţa instanţei de fond nu este motivată, nu au fost apreciate probele dosarului, lipsind din expunere enumerarea şi trimiterea la probele avute în vedere.
În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului, întrucât în cauză vinovăţia sa nu a fost dovedită.
Analizând apelul formulat în cauză prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ce priveşte prima critică adusă hotărârii, aceea că nu ar fi fost motivată sau că nu s-a făcut trimitere la probele avute în vedere, critica nu are suport, atâta timp cât din lectura respectivei hotărâri, rezultă că instanţa de fond a descris detaliat starea de fapt şi pe tot parcursul hotărârii se face trimitere la probele avute în vedere respectiv declaraţia denunţătorului, a inculpatului, sunt indicaţi nominal martorii cu trimitere la declaraţiile acestora, avuţi în vedere de instanţă în a-şi forma convingerea cu privire la vinovăţia inculpatului, iar în considerente, de asemenea, instanţa îşi motivează convingerea interpretând probele administrate.
În ce priveşte lipsa vinovăţiei inculpatului, s-a apreciat că nici această critică nu este fondată, întrucât instanţa de fond şi-a format convingerea privind vinovăţia inculpatului, în baza unui vast material probator administrat în cauză, respectiv: denunţul lui V.M. şi declaraţiile acestuia, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile martorilor O.S., L.R., F.I., C.C., C.I. şi F.Şt., adresa nr. 5486/II/B/236 din 29 octombrie 2001 a I.M.L. Cluj, prin care se atestă că V.M. este chemat personal pentru examinare, adresa I.M.L. Cluj nr. 5486/II/B/236 din 20 noiembrie 2001 din care rezultă că biletul de externare este necesar finalizării raportului medico-legal, copia biletului de ieşire din spital datat 22 octombrie 2001 remis de învinuit la 25 octombrie 2001, data când a primit mita, rezoluţia Poliţiei municipiului Dej, de efectuare a unei constatări medico-legale asupra lui V.M. şi raportul de constatare medico-legală, din 21 noiembrie 2001 din care rezultă efectuarea convorbirii denunţătorului de pe celularul învinuitului la 4 octombrie 2001, pe postul fix a martorei C., adresa şi fişa postului învinuitului din care rezultă că intră în atribuţiile de serviciu eliberarea biletelor de externare, procese verbale de confruntare şi toate acestea coroborate şi cu declaraţiile inculpatului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul criticând-o sub două aspecte întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 şi 171 C. proc. pen. şi solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât nu a fost soluţionat fondul cauzei dat fiind că, în opinia recurentului nu s-a făcut o justă apreciere a probelor, iar în subsidiar achitarea potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor alin. (3) al art. 3859 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 63 alin. (3) C. proc. pen., exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituind forţa acestora de a exprima adevărul indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Revelatoare sunt în acest sens pe lângă denunţul făcut de V.M. şi organizarea flagrantului, ocazie cu care s-a constatat pe degetele mâinii drepte ale inculpatului prezenţa prafului fluorescent cu care fusese impregnate bancnotele, atitudinea inculpatului anterior realizării flagrantului respectiv, punerea la dispoziţia denunţătorului un pacient necunoscut până atunci, a telefonului său celular pentru ca acesta să poată contacta o rudă pentru a-i cere bani, refuzul eliberării biletului de externare din spital.
Toate acestea coroborate cu celelalte probe enumerate mai sus conduc la concluzia vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, astfel că motivele invocate sunt neîntemeiate.
Cum, examinând cauza din oficiu, nu se constată că sunt motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.O. Tiberiu împotriva deciziei penale nr. 217 din 25 septembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă recurentul inculpat la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 544/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 554/2004. Penal. Art.182 alin.1 c.pen. Recurs... → |
|---|
