ICCJ. Decizia nr. 5544/2004. Penal. Art.192 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5544/2004
Dosar nr. 4124/2003
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Babadag, prin sentinţa penală nr. 105 din 9 mai 2002, a condamnat pe inculpatul P.N. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 din acelaşi cod, a dispus revocarea liberării condiţionate privind restul de 707 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 325 din 18 noiembrie 1998 a Judecătoriei Babadag, pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute în final 2 ani închisoare.
S-a reţinut că, în noaptea de 20 martie 2002, inculpatul aflat în stare de ebrietate, a pătruns fără drept, în curtea locuinţei părţii vătămate C.Şt.
Tribunalul Tulcea, prin Decizia penală nr. 204 din 2 iulie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia menţionată, a admis recursul declarat de inculpat, a casat hotărârile atacate şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a motivat că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, întrucât, pe de o parte, inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a viola domiciliul părţii vătămate (acesta urmărind să intre în locuinţa altor persoane pentru a lămuri un diferend mai vechi), iar pe de altă parte, partea vătămată nu a avut timpul necesar pentru a-şi exprima consimţământul cu privire la prezenţa inculpatului în locuinţa sa.
Împotriva deciziei instanţei de recurs a declarat recurs în anulare procurorul general care, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a criticat hotărârea pentru greşita achitare a inculpatului, considerând că aceasta este consecinţa unei erori grave de fapt.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 192 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de violare de domiciliu pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia.
Pe de altă parte, conform alin. (2) al aceluiaşi articol (anterior modificării sale prin Legea nr. 169/2002) dacă violarea de domiciliu s-a săvârşit în timpul nopţii, infracţiunea realizează forma sa agravantă.
În cauză, din probele administrate a rezultat că, în noaptea de 20 martie 2002, în jurul orei 23,00, inculpatul aflat în stare de ebrietate se deplasa spre locuinţa sa şi ajungând pe strada Trandafirilor la nr. 7 a pătruns în curtea părţii vătămate, pe poarta care nu era asigurată.
Partea vătămată, auzind zgomot a ieşit din casă, moment în care inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feţei, după care s-au agresat reciproc până în momentul în care vecinii alertaţi, l-au imobilizat pe inculpat.
Audiat în instanţă a recunoscut că a pătruns în curtea părţii vătămate pe poarta descuiată şi a lovit-o primul pe aceasta, dar a susţinut că a avut intenţia de a se răzbuna pe o familie care locuise anterior acolo, declaraţie pe baza căreia, instanţa de recurs a dispus achitarea acestuia pentru lipsa intenţiei.
Decizia instanţei de recurs este greşită.
Elementul subiectiv al infracţiunii de violare de domiciliu constă în aceea că, cel care pătrunde fără drept în domiciliul altei persoane este conştient că o face fără consimţământul acesteia şi prevede rezultatul a cărui producere o urmăreşte.
În speţă, lipsa consimţământului părţii vătămate rezultă şi din împrejurarea că, în momentul în care l-a descoperit pe inculpat în curtea sa a opus rezistenţă şi a alertat vecinii.
Rezultă aşadar că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, achitarea sa de către instanţa de recurs pe baza apărării singulare a inculpatului şi nesusţinută de vreo altă probă administrată în cauză fiind greşită.
Aşa fiind, Curtea va admite recursul în anulare, va casa Decizia instanţei de recurs şi va menţine hotărârea instanţei de fond şi de apel care au stabilit o situaţie de fapt corectă, reţinând vinovăţia inculpatului, căruia i-au aplicat o pedeapsă just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie împotriva deciziei penale nr. 556/ P din 17 septembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe intimatul inculpat P.N.
Casează Decizia penală atacată.
Menţine sentinţa penală nr. 105 din 9 mai 2002 a Judecătoriei Babadag, confirmată de Tribunalul Tulcea, prin Decizia penală nr. 204 din 2 iulie 2002.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 554/2004. Penal. Art.182 alin.1 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 561/2004. Penal. Contestaţie executare. Recurs → |
|---|
