ICCJ. Decizia nr. 543/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 543/2004
Dosar nr. 4161/2003
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 380 din 15 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul B.A. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) C. pen., dispoziţie legală în baza căreia l-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus prevenţia de la 18 iulie2001 la data pronunţării, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest.
În baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus prevenţia de la 23 iulie 2001 la data pronunţării şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat instalaţia artizanală folosită la săvârşirea infracţiunii, ridicată de I.P.J. Ilfov.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească statului cheltuieli judiciare. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 14 iulie 2001, în jurul orei 18,30, agenţii de pază din cadrul SC B. SA, împreună cu organele de poliţie, se aflau în patrulare în zona Pădurii Buriaş, situată în extravilanul comunei Periş, judeţul Ilfov, zonă traversată de conductele petroliere Ploieşti-Bucureşti. Cu această ocazie au observat mai multe persoane care transportau, pe biciclete, atelaje hipo şi autoturisme, canistre şi butoaie care emanau un puternic miros de benzină.
Lucrătorii de poliţie şi agenţii de pază au încercat să imobilizeze persoanele, fără succes, acestea reuşind să fugă şi să dispară în pădure, abandonând câteva biciclete, un atelaj hipo tras de un cal şi mai multe recipiente cu benzină.
Agentul de pază D.D. a observat un alt atelaj tras de 2 cai, căruţa având obloanele din lemn vopsite în verde, fiind încărcată cu butoaie din tablă, atelaj condus în viteză de un individ în vârstă de circa 40 ani, brunet, cu faţa prelungă, cu părul des, tuns scurt, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi cămaşă cu mânecă scurtă, care a fost identificat ulterior în persoana inculpatului B.A.
D.D. a încercat să oprească atelajul, somându-l pe cel care conducea căruţa şi blocându-i calea fără ca inculpatul să se supună somaţilor. Agentul de pază a fugit după atelaj, reuşind să se urce în acesta, după care a încercat să-l imobilizeze pe inculpat, nereuşind acest lucru. Inculpatul a reuşit să sară din căruţă şi să dispară în pădure. În momentul în care a sărit, inculpatul s-a smuls din mâna agentului de pază abandonându-şi cămaşa.
În atelajul hipo abandonat au fost găsite cinci butoaie din tablă de 200 l fiecare şi 13 canistre de 20-25 l fiecare, toate conţinând benzină.
În momentul în care lucrătorii de poliţie şi agenţii de pază se pregăteau să ducă atelajul la sediul postului de poliţie Periş, au observat şi un autoturism marca Dacia 1310 de culoare albastră, fără numere de înmatriculare, iar ocupanţii autoturismului, la vederea poliţiei, au abandonat maşina reuşind să dispară în pădure.
În urma cercetărilor s-a stabilit că proprietarul autoturismului şi unul dintre autorii furtului este inculpatul R.N.
În autoturism au fost găsite patru canistre de 25 l fiecare, ce conţineau benzină, iar în locul banchetei din spate, care lipsea, s-au găsit 20 canistre goale cu miros de benzină.
S-a constatat că maşina avea ataşată în partea din spate o plăcuţă cu numărul de înmatriculare.
Atât din recipientele găsite în căruţă, cât şi în autoturism au fost ridicate probe, iar în urma analizei s-a constatat că acestea sunt identice şi corespund sortimentul de benzină P. cu plumb, standard românesc 176/1997, sortiment ce se pompează în conducta magistrală Ploieşti-Bucureşti.
În seara aceleiaşi zile, agenţii de pază au depistat în zonă o instalaţie artizanală montată în conducta de benzină C 3 ce traversează Pădurea Buriaş, fiind formată dintr-un ştuţ metalic şi furtun de presiune de 4 metri, având montată la celălalt capăt o instalaţie de închidere-deschidere de tip „cană cu pârghie".
În drept, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpaţilor, care împreună cu alte persoane, au sustras benzină din conducta C 3 ce traversează Pădurea Buriaş, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) C. pen.
Referitor la inculpatul B.A., acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, reţinându-se că, pentru a-şi asigura scăparea, l-a lovit cu un topor pe agentul de pază D.D.
Instanţa de fond, a reţinut o altă situaţie de fapt, considerând că prin probele administrate nu s-a dovedit că inculpatul B.A. a exercitat violenţe asupra lui D.D. în scopul atragerii incidenţei textului de lege prevăzut de art. 211 C. pen.
Astfel, inculpatul B.A. a negat săvârşirea faptei, însă ulterior, în memoriile depuse la dosar a recunoscut că s-a aflat în Pădurea Buriaş, că a fost urmărit de un agent de pază care s-a urcat în căruţă, negând faptul că l-a lovit pe acesta, susţinând că, dimpotrivă, el a fost lovit de D.D.
Afirmaţiile inculpatului B.A. se coroborează cu procesele verbale de constatare în care nu se menţionează exercitarea vreunei violenţe faţă de agenţii de pază şi cu prima declaraţie a părţii vătămate D.D. în care aceasta relatează: „Eu am alergat după căruţa respectivă pe care am ajuns-o din urmă, am urcat în aceasta prin partea din spate şi am încercat să-l determin pe individul care mâna caii să oprească. L-am lovit de mai multe ori cu pumnul în cap şi chiar cu patul pistolului pe care îl am în dotare, dar acesta tot nu s-a supus somaţiei mele. Când căruţa a ajuns aproape de malul râului Ialomiţa, într-o zonă în care malul este abrupt, individul a sărit din căruţă şi a intrat în apă traversând râul. Am reuşit să smulg cămaşa cu care acesta era îmbrăcat".
În declaraţiile ulterioare, D.D. susţine că inculpatul ar fi vrut să-l lovească, însă el s-a ferit astfel încât a fost atins uşor cu coada toporului care a alunecat în zona antebraţului. Totodată el îl recunoştea pe inculpat ca fiind persoana pe care a încercat să o imobilizeze în căruţă.
În faţa instanţei de fond D.D. a declarat că a fost lovit în mână cu un lemn.
Martorul B.G., nu a relatat în prima declaraţie că D.D. a fost lovit, iar în declaraţiile ulterioare descrie modul în care D.D. a fost lovit de cel care conducea căruţa.
În faţa instanţei martorul B.G. a negat că a asistat vreodată, în calitate de agent de pază, la imobilizarea vreunei persoane care să fi lovit cu toporul un alt agent de pază. Faţă de contradicţiile dintre declaraţiile sus-menţionate, instanţa de fond a apreciat că cele ce corespund realităţii sunt primele declaraţii, date imediat după incident, când partea vătămată şi martorul aveau proaspete în memorie evenimentele. Întrucât atât D.D., cât şi martorul B.G. au participat la mai multe acţiuni ce vizau prinderea persoanelor ce sustrăgeau benzină în zona Pădurii Buriaş exista pericolul unor confuzii cu privire la persoane şi incidente.
Chiar dacă s-ar reţine cu certitudine că D.D. a fost lovit, faţă de împrejurările faptei şi intensitatea foarte mică a loviturii, nu s-ar putea aprecia că, B.A. a intenţionat să-l lovească pe D.D. pentru a-şi asigura scăparea, ci s-a apărat în momentul în care a fost lovit de mai multe ori cu pumnul şi patul pistolului în regiunea capului.
Instanţa de fond a apreciat că pe aspectul exercitării violenţelor există un puternic dubiu care profită inculpatul B.A., astfel încât în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei.
Ambii inculpaţi au negat iniţial sustragerea bunurilor, declarând că nu s-au aflat în zona Pădurii Buriaş. Ulterior au recunoscut că au fost în zonă la data de 14 iulie 2001 susţinând că nu au sustras benzină din conductă, ci au dorit să-şi însuşească benzina sustrasă şi depozitată în canistre şi butoaie de alte persoane, rămase neidentificate.
Sustragerea benzinei este dovedită cu celelalte mijloace de probă. Astfel, din procesul verbal de constatare rezultă că în zonă se aflau mai multe persoane cu biciclete, atelaje hipo şi autoturisme, iar după abandonarea acestora, atât în căruţa inculpatului B.A., cât şi în autoturismul inculpatului R.N. au fost găsite recipiente cu benzină, dovedindu-se că benzina a fost sustrasă din conducta petrolieră C 3 ce traversează Pădurea Buriaş. La circa 500 m de locul în care au fost abandonate căruţa şi automobilul a fost depistată o instalaţie artizanală, folosită la sustragerea benzinei din conductă.
Martora B.C. a recunoscut căruţa şi caii, abandonaţi în Pădurea Buriaş şi (prezentaţi de poliţie), ca aparţinând familiei, relatând că soţul ei a plecat în dimineaţa zilei de 14 iulie 2001 cu căruţa, întorcându-se seara cu urme de lovituri şi, pentru a-şi schimba fizionomia, s-a tuns şi şi-a ras mustaţa.
Martora I.S. a declarat că în data de 14 iulie 2001 l-a întâlnit pe inculpatul R.N. în Halta Scroviştea împreună cu un individ cunoscut sub numele de P. şi că inculpatul era speriat şi a afirmat că este căutat de poliţie.
În aceste condiţii, declaraţia dată de martorul B.G. în faţa instanţei nu poate înlătura celelalte mijloace de probă. Astfel, B.G. a susţinut că nu a semnat declaraţiile din cursul urmăririi penale şi a dat o singură declaraţie olografă ce nu a fost ataşată la dosar.
Drept urmare, instanţa de fond a solicitat relaţii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov în acest sens, care au comunicat că toate actele au fost transmise instanţei, iar B.G. a fost audiat în mai multe dosare penale privind furtul de benzină.
Este posibil, astfel, ca depoziţia martorului să fie alterată de existenţa a numeroase dosare penale.
În consecinţă, constatând că au fost dovedite atât faptele, cât şi vinovăţia inculpaţilor, instanţa a constatat că nu există temeiuri de achitare a inculpaţilor sau de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de însuşire a unui bun găsit, prevăzută de art. 216 C. pen.
Chiar dacă s-ar reţine că inculpaţii au găsit recipientele pline cu benzină şi au intenţionat să şi le însuşească, faptele acestora ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, fiind de notorietate că în zonă există o conductă petrolieră şi că benzina provenea din furt.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cât şi inculpaţii B.A. şi R.N.
Prin apelul declarat, parchetul a criticat schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în furt calificat pentru inculpatul B.A., cât şi omisiunea instanţei de a lua act că partea vătămată SC P. SA nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Prin apelurile declarate, inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor aplicate, pe care le-au apreciat ca fiind prea severe.
Prin Decizia penală nr. 476 din 29 august 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat pe Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, desfiinţând parţial sentinţa atacată, şi rejudecând a dispus următoarele:
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.A. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A luat act că partea vătămată SC P. SA nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.
A dedus prevenţia inculpatului B.A. de la 18 iulie 2001 la 29 august 2003, iar pentru inculpatul R.N. de la 23 iulie 2001 la 29 august 2003, menţinând starea de arest a inculpaţilor.
A dispus obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva deciziei, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii B.A. şi R.N., solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi rejudecând, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepsei (inc. B.A.) şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de furt calificat reţinută în sarcina sa (inc. R.N.).
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de către aceştia.
Astfel, probatoriul administrat în cauză demonstrează cu certitudine următoarele:
În seara zilei de 14 iulie 2001, în jurul orelor 18,30, cu ocazia patrulelor efectuate în zona conductelor petroliere, agenţii de pază şi poliţiştii care erau în serviciu au observat mai multe persoane care transportau, pe biciclete, atelaje hipo şi autoturisme, canistre care emanau un puternic miros de benzină.
Agentul de pază D.D., parte vătămată în cauză, a observat, la un moment dat, o căruţă condusă de inculpatul B.A., încărcată cu butoaie din tablă (5 butoaie a câte 200 litri şi 13 canistre a câte 20-25 litri), fapt ce l-a determinat să acţioneze în scopul de a opri respectivul atelaj şi pe cel care se afla în el.
Astfel, partea vătămată l-a somat pe B.A. să oprească căruţa şi i-a blocat calea, însă acesta nu s-a oprit; dimpotrivă, în momentul în care agentul de pază a urcat în căruţă şi a încercat să-l imobilizeze pe inculpatul B.A., acesta din urmă l-a lovit cu coada unui topor pe care-l avea la îndemână (în căruţă), lovitură care a atins-o pe partea vătămată (în zona antebraţului).
Acest lucru demonstrează faptul că inculpatul s-a opus somaţiei şi a făcut tot posibilul să scape cu benzina sustrasă.
Pe de altă parte, este de remarcat că, în căruţa inculpatului, au fost găsite, pe lângă instrumente necesare sustragerii benzinei din conductele petroliere, o bâtă şi un topor, ceea ce conduce la ideea că acesta era pregătit să se apere în eventualitatea în care era surprins în timpul sustragerii benzinei.
În concluzie, este dovedită întrebuinţarea violenţei de către inculpat, care nu s-a oprit, la somaţia agentului de pază, fapt ce a determinat pe acesta din urmă să treacă la imobilizarea inculpatului; acesta s-a opus, a avut loc o „altercaţie" între cei doi, în sensul prezentat mai sus, în urma căreia partea vătămată a fost lovită, iar inculpatul a reuşit să scape prin fugă, fiind identificat, ulterior, ca fiind autorul acestei fapte, deşi acesta a încercat să-şi schimbe fizionomia în scopul de a nu fi identificat (şi-a ras mustaţa şi a schimbat tunsoarea).
În consecinţă nu se poate lua în considerare afirmaţia că inculpatul, fiind în căruţă împreună cu agentul de pază, s-a „apărat"; de fapt, el s-a opus imobilizării, încercând să scape, cum de altfel a şi reuşit.
Rezultă că, fapta săvârşită de inculpatul B.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat, aşa cum acesta a solicitat prin recursul declarat.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs care vizează reducerea pedepsei se apreciază că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta, gradul de pericol social, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, are doi copii minori), aspecte care au condus la aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă respectiv 5 ani, în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei prevăzute de lege.
Cu privire la inculpatul R.N., instanţele au reţinut că, în data de 14 iulie 2001, acesta a sustras din conducta petrolieră C 3, ce traversa Pădurea Buriaş, judeţul Ilfov, 70 de litri de benzină, pe care a încărcat-o în canistrele aflate în portbagajul autoturismului proprietate personală, pe care l-a abandonat în momentul în care a fost surprins de organele de control (poliţişti şi agenţi de pază).
Efectuând cercetarea la faţa locului a autoturismului abandonat, marca Dacia 1310, de culoare albastră, s-a constatat că acesta avea ataşată în partea din spate plăcuţa cu nr. de înmatriculare; ulterior din cercetările efectuate s-a constatat că autoturismul aparţine inculpatului R.N.
Deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în cauză este demonstrat că este autorul infracţiunii de furt calificat prin probatoriul administrat, şi anume: procesele verbale de depistare şi cercetare la faţa locului, planşele foto, dovada de predare-primire a bunurilor sustrase, adresele SC P. SA, declaraţiile martorilor (I.S.) şi declaraţiile inculpaţilor.
În consecinţă, fiind dovedite atât fapta, cât şi vinovăţia inculpatului R.N., se constată că nu sunt temeiuri de achitare a acestuia.
Faţă de aceste considerente, urmează să fie respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi, conform dispozitivului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.A. şi R.N. împotriva deciziei penale nr. 476 din 29 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepse durata arestării preventive astfel:
- de la 18 iulie 2001 până la 29 ianuarie 2004, pentru inculpatul B.A.;
- de la 23 iulie 2001 până la 29 ianuarie 2004, pentru inculpatul R.N.
Obligă recurenţii la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 540/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 544/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
