ICCJ. Decizia nr. 5750/2004. Penal. Leg. 284/1947. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5750/2004
Dosar nr. 5024/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Popular al Oraşului Timişoara, prin sentinţa penală nr. 1442 din 24 decembrie 1959 a condamnat pe inculpata B.M. la 7 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de deţinere ilegală de metale preţioase, prevăzută de art. 2, 5 şi 14 din Legea nr. 284/1947. De asemenea, a dispus şi confiscarea averii şi a corpurilor delicte.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că inculpata a deţinut până la 9 noiembrie 1959, contrar dispoziţiilor legale, 473 monezi de aur şi 85 dolari S.U.A.
Tribunalul Regional Timişoara, prin Decizia penală nr. 182 din 29 ianuarie 1960, a respins recursul declarat de inculpată.
Considerând că ambele hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea legii, procurorul general a declarat recurs în anulare solicitând casarea acestora şi, în rejudecare, achitarea inculpatei şi înlăturarea măsurii confiscării obiectelor din aur şi a averii.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracţiunilor săvârşite în dauna economiei naţionale, printre care şi cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, putea fi aplicată pedeapsa complementară a confiscării averii, urmând să se ţină seama de gradul de pericol social al faptei şi de persoana infractorului.
Aceste dispoziţii incriminatoare, adoptate evident împotriva unor categorii sociale, erau în contradicţie atât cu Constituţia României, în vigoare la data adoptării şi aplicării acelor acte normative, cât şi cu D.U.D.O.
Prin art. 15 şi 17 din Constituţia României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944) s-a statuat că prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar proprietatea este garantată şi nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică.
În acelaşi sens erau şi prevederile art. 8 şi 9 din Constituţia adoptată în anul 1948 şi a prevederilor art. 12 din Constituţia din 1952.
De asemenea, conform art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Faţă de caracterul imperativ al dispoziţiilor constituţionale astfel cum au evoluat ele în timp, precum şi raportat la forţa juridică a principiului garantării dreptului de proprietate consfinţit de normele de drept internaţional, se constată că dispoziţiile Legii nr. 284/1947 erau menite să ştirbească dreptul de proprietate al cetăţeanului român, fiind norme abrejur şi neconstituţionale, în raport cu însăşi legea fundamentală română în vigoare atât la data încriminării obligaţiei de cedare a valorilor arătate, cât şi la data condamnării inculpatei. Şi pedeapsa complementară a confiscării averii inculpatei era menită să aducă atingere dreptului de proprietate.
De aceea Legea nr. 284/1947 contravine principiilor şi normelor legii fundamentale şi are un caracter neconstituţional, cum a constatat şi instanţa supremă prin Decizia nr. 1456 din 3 octombrie 2001 (Setul nr. 6/2001 al Curţii Supreme de Justiţie) în acord cu deciziile Curţii Constituţionale (Revista de Drept Penal nr. 1/2004).
În speţă se constată că inculpata a achiziţionat în mod licit o parte din monedele de aur în scop de tezaurizare, pe care le-a ascuns, iar o parte le-a dobândit prin moştenire, însumând în final 473 monede de aur şi 85 dolari S.U.A.
Conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 284/1947, persoanele fizice erau obligate să cedeze aurul sub orice formă, precum şi medaliile jubiliare emise în baza Decretului Lege nr. 656/1044, cu următoarele excepţii: aurul sub formele prevăzute de alin. (6) din Legea nr. 638/1946, salbele confecţionate din ducaţi mari şi mici austrieci (galbeni mari şi mici), mahmudele şi icuşari, precum şi colecţiile numismatice recunoscute de B.N.
Din interpretarea textelor de lege menţionate rezultă că persoanele fizice puteau să deţină, în mod legal, printre altele, ducaţi mari şi mici austrieci.
Potrivit hotărârilor judecătoreşti şi a celorlalte acte anexate, rezultă că inculpata B.M. a deţinut, printre altele, 40 de monede de aur austro – ungare din care 10 găurite şi un ducat mic austriac (în anexa 6).
Deci cele 41 monede de aur nefăcând obiectul infracţiunii prevăzute de art. 2, 5 şi 14 din Legea nr. 284/1947, puteau fi deţinute în mod legal.
Prin urmare, dispoziţiile Legii nr. 284/1947 suprimă în mod evident dreptul de proprietate, astfel încât este esenţialmente neconstituţională, iar fapta inculpatei de a nu preda, ceda sau declara aurul şi alte valori, lipsindu-i o trăsătură esenţială, aceea de a fi prevăzută într-o lege penală, şi, ca atare se impune în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea acesteia şi înlăturarea măsurii confiscării obiectelor din aur şi a averii – indisponibilizate prin procesele – verbale din 9 noiembrie 1959 (respectiv a celor 473 monede de aur şi 85 dolari S.U.A.).
Pentru considerentele de mai sus, Curtea va admite recursul în anulare şi va casa hotărârile pronunţate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 1442 din 24 decembrie 1959, pronunţată de Tribunalul Popular al Oraşului Timişoara şi a deciziei penale nr. 182 din 29 ianuarie 1960, pronunţată de Tribunalul Regional Timişoara, privind pe inculpata B.M.
Casează hotărârile atacate.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpata B.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2, 5 şi 14 din Legea nr. 284/1947.
Înlătură măsura confiscării averii şi a confiscării corpurilor delicte şi anume, a unui număr de 473 monezi de aur şi 85 dolari ce sunt indisponibilizate prin procesele verbale încheiate la 9 noiembrie 1959.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5744/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5752/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
