ICCJ. Decizia nr. 5756/2004. Penal. Plângere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5756/2004
Dosar nr. 3052/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 18 din 7 mai 2004, Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondată, plângerea formulată de D.D.E. împotriva rezoluţiei nr. 63/ P din 21 iunie 2002 a Parchetului Militar Braşov privind pe cpt. G.I.S. şi plt. maj. M.P. de la Poliţia municipiului Braşov.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în sarcina celor doi lucrători de poliţie nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă că aceştia, având spre cercetare plângerea formulată de D.D.E. împotriva lui M.C., pentru infracţiunea de viol, şi-au îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, propunerea făcută de aceştia în vederea soluţionării cauzei fiind însuşită de procuror.
S-a mai reţinut că nu există indicii care să ateste că lucrătorii de poliţie menţionaţi ar fi ajutat persoanele reclamate în cauză pentru îngreunarea urmăririi penale ori judecarea cauzei.
Împotriva acestei hotărâri, petiţionara a declarat recurs pe care nu l-a motivat.
Examinând cauza conform art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., se constată că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, neimpunându-se casarea acesteia.
Din cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză, care au fost analizate în considerentele hotărârii rezultă următoarele:
La data de 15 iunie 2000, D.D.E. s-a adresat Poliţiei municipiului Braşov cu o plângere prin care reclama faptul că în timp ce se afla în vizită la numita D.A. (în prezent decedată) ar fi fost victima infracţiunii de tentativă de viol comisă de M.C.
Sesizarea astfel formulată a fost repartizată lt. G.S., care după efectuarea actelor premergătoare în cauză, a întocmit referat cu propunerea de neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. şi trimiterea plângerii penale prealabile la Judecătoria Braşov spre competentă soluţionare pentru infracţiunile de lovire şi insultă prevăzute de art. 180 alin. (2) şi art. 205 C. pen., propunere însuşită de către procurorul delegat cu supravegherea urmăririi penale.
În ceea ce priveşte activitatea celuilalt lucrător de poliţie, respectiv plt. maj. M.P., rezultă că acesta, având spre cercetare alte două plângeri formulate de D.D.E. împotriva numiţilor D.A., D.M. şi a altor persoane, audiaţi ca martori în prima cauză, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, a efectuat verificările necesare, iar la 18 iulie 2001 a întocmit referat cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., soluţie însuşită de asemenea, de către procuror.
Întrucât, din cuprinsul actelor dosarului nu rezultă că cei doi lucrători de poliţie au comis infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului, reclamate de D.D.E., în mod just, instanţa de fond a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de aceasta împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale adoptată în cauză de către Parchetul Militar Braşov.
În consecinţă, recursul declarat de D.D.E., nefiind întemeiat, urmează a fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.D.E. împotriva sentinţei penale nr. 18/ F din 7 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
Obligă petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5754/2004. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 5774/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
---|