ICCJ. Decizia nr. 5738/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5738/2004
Dosar nr. 2216/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 67 din 2 iulie 2003, Tribunalul Sălaj – Zalău i-a condamnat pe inculpaţii M.I.V. şi L.V. la câte 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. şi la câte 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpaţii să execute fiecare pedeapsa cea mai grea, de câte 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive, de la 18 septembrie 2002, la zi.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 20.000.000 lei despăgubiri materiale şi 155.000.000 lei daune morale, către părţile civile P.F. şi P.V.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
La data de 15 septembrie 2002, în jurul orei 22,00, după ce au consumat băuturi alcoolice într-un bar, inculpaţii i-au propus victimei S.R. în vârstă de 61 ani, să meargă în spatele bufetului, unde au determinat-o pe aceasta să bea o cantitate mare de alcool, urmare căreia victima a ajuns într-o avansată stare de ebrietate.
Profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi a-şi exprima voinţa, inculpaţii au obligat-o de mai multe ori, la raporturi sexuale pe aceasta, după care, au deplasat-o pe un stadion de fotbal, unde au continuat să întreţină cu ea raporturi sexuale.
Ulterior, în jurul orei 1,30, din cauza frigului şi ploii, inculpaţii au abandonat victima, care, ulterior, în seara zilei de 17 septembrie 2002, a decedat în Spitalul judeţean Sălaj.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 110 din 1 aprilie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile celor doi inculpaţi.
Totodată, a menţinut starea de arest a acestora şi a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive, de la 18 septembrie 2002, la zi.
Inculpaţii au declarat recurs.
Prin recursurile declarate, inculpaţii au solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., motivând că moartea victimei nu a fost violentă.
În subsidiar, au solicitat casarea hotărârilor şi reducerea pedepselor aplicate.
Recursurile inculpaţilor sunt, în parte fondate.
Potrivit art. 3 C. proc. pen., în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, sens în care, art. 4 din acelaşi cod, prevede că organele de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să aibă rol activ.
Din economia acestor texte de lege, rezultă că instanţa de judecată, atunci când hotărăşte asupra învinuirii şi pronunţă condamnarea, în condiţiile art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., trebuie să constate că au fost obţinute şi administrate legal toate probele necesare aflării adevărului, că prin acestea au fost lămurite toate aspectele contradictorii ori neclare şi că deci soluţia rezultată din deliberare este unicul rezultat cert impus de aceste probe.
Or, din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că deşi, instanţa de apel a sesizat în mod corect că cercetarea judecătorească în cauză nu este completă în ceea ce priveşte stabilirea certă a cauzei decesului victimei, a dispus completarea acesteia, în mod eronat, respingând, nejustificat, cererile de probaţiune formulate legal de către apărătorii inculpaţilor.
Astfel, în faţa instanţei de apel, apărătorul inculpatului M.V., a invocat corect că, expertiza efectuată de instanţa de fond de către conf. univ. dr. D.P., nu a fost, în realitate, o nouă expertiză, aşa cum greşit a fost intitulată, pentru că anterior, la urmărirea penală se întocmise doar o constatare medico-legală şi că deci nu se justifica refacerea acesteia, aşa cum a dispus instanţa de apel.
Totodată, acelaşi apărător, a invocat că în raport de concluziile contradictorii ale actelor medico-legale privitor la cauza decesului victimei, se impunea, potrivit art. 24 şi art. 25 din OG nr. 1/2000 trimiterea acestora la Comisia Superioară medico-legală din cadrul I.M.L. Prof. dr. Mina Minovici Bucureşti, pentru a se pronunţa asupra acestor concluzii contradictorii.
Instanţa de apel, prin încheierea din 25 martie 2004, neexaminând atent conţinutul OG nr. 1/2000 a respins greşit cererea inculpaţilor pentru că, într-adevăr, în raport de cele învederate, potrivit art. 24, raportat la art. 25 din această ordonanţă, în situaţia dată, asupra concluziilor contradictorii ale actelor medico-legale competenţa de-a se pronunţa revenea numai Comisiei Superioare medico-legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Prof. Dr. Mina Minovici Bucureşti în componenţa arătată de art. 20 din acelaşi ordin.
Pe de altă parte, în virtutea obligaţiei de-a avea rol activ, pentru aflarea adevărului, sub toate aspectele, instanţa de apel, ar fi trebuit să verifice realitatea susţinerilor făcute de apărătorii inculpaţilor în cursul cercetării judecătoreşti, la instanţa de fond, precum şi în apel referitor la împrejurarea că la decesul victimei ar fi concurat şi violenţele la care ar fi fost supusă aceasta de către soţul ei şi tatăl ei, a doua zi după ce a fost violată.
Sub acest aspect, se impunea oricum, să fie încuviinţată şi ascultată martora P.S.
Referitor la audierea acesteia, cerută de apărătorul inculpatului L.V., instanţa de fond, în încheierea din 7 mai 2003 a consemnat că se va pronunţa după efectuarea raportului de expertiză medico-legală, însă ulterior, instanţa a omis să se mai pronunţe închizând faza probatorie la 2 iulie 2003, imediat după depunerea raportului de expertiză medico-legală care, concluziona, diametral opus de raportul de constatare medico-legală, că moartea victimei a fost neviolentă.
Or, aşa fiind, Curtea constată că în cauză cercetarea judecătorească nu este completă şi că se impune completarea ei prin trimiterea tuturor actelor medico-legale efectuate la Comisia Superioară Medico-legală din cadrul Institutului de Medicină Legală Prof. Dr. M. Minovici Bucureşti, pentru a se pronunţa asupra concluziilor contradictorii ale acestora conform art. 24 din OG nr. 1/2000, precum şi prin verificarea apărărilor inculpaţilor referitor la aspectele sus-arătate, sens în care urmează a fi ascultată martora P.S., precum şi eventuali alţi martori a căror audiere va apare ca necesară pentru aflarea adevărului.
Pentru aceste considerente urmează a se admite recursul inculpaţilor, a se casa Decizia instanţei de apel şi a se trimite cauza, pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Cluj.
Având în vedere că săvârşirea infracţiunii de viol este cert dovedită şi că pentru desfăşurarea în bune condiţii, a procesului penal, fără să fie periclitată aflarea adevărului se impune în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, Curtea urmează să menţină măsura arestării preventive a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii L.V. şi M.I.V. împotriva deciziei nr. 110 din 1 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Cluj.
Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5714/2004. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 5745/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
