ICCJ. Decizia nr. 6155/2004. Penal. Art.256 alin.1, 254 alin.1 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6155/2004
Dosar nr. 5282/2004
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa penală nr. 1492 din 7 iulie 1983, a condamnat pe inculpata P.E. la pedeapsa cuprinse între o lună şi 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru 9 infracţiuni de primirea de foloase necuvenite şi 6 infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 256 alin. (1) şi art. 254 alin. (1) C. pen.
În baza art. 1 din Legea nr. 47/1977, raportat la art. 861 C. pen., a dispus obligarea inculpatei la muncă corecţională pe perioada pedepsei stabilite, urmând să o execute într-una din organizaţiile socialiste prevăzute de art. 863 alin. (1) din acelaşi cod.
Conform art. 1 şi 4 din Decretul nr. 349/1982, respectiv Decretul nr. 189/1981, a constatat că pedepsele principale şi accesorii stabilite sunt graţiate în întregime.
În baza art. 33 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară cea mai grea, anume interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, urmând ca aceasta să fie executată potrivit art. 65 şi art. 66 din acelaşi cod.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit faţă de inculpată pentru fapta din 10 martie 1980, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., săvârşită faţă de C.G.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi a art. 10 alin. (1) lit. e) C. pen., a achitat pe inculpată pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., comisă în februarie 1983 (faţă de C.C.).
S-a reţinut că, în perioada 1980 – 1983, inculpata P.E. a funcţionat ca avocat în cadrul B.C.A.J. Braşov, calitate în care a primit de la justiţiabili diferite sume de bani şi bunuri pentru a le apăra interesele. De asemenea, s-a reţinut că unele bunuri au fost primite înainte de terminarea procesului, în scopul efectuării „cu deosebită grijă" a actelor ce ţineau de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.
Tribunalul Judeţean Prahova, prin Decizia penală nr. 1003 din 20 octombrie 1983, a admis recursul procurorului şi a condamnat pe inculpată la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c), pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., comisă faţă de H.M., pe care, în baza art. 1 şi 4 din Decretul nr. 349/1982, a constatat-o graţiată.
Totodată, a respins recursul declarat de inculpată.
Împotriva ambelor hotărâri procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, prin care se susţine că soluţia de condamnare a inculpatei pentru infracţiunile de primire de foloase necuvenite şi luare de mită, este greşită, întrucât, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor sus-menţionate.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Pe de altă parte, art. 256 din acelaşi cod, pedepseşte primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia.
Din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti rezultă, potrivit declaraţiilor martorilor C.G., T.A., I.R., H.E., M.G., P.V.N., P.I., N.M., H.M. şi P.U.E., că inculpata P.E., în calitate de apărător, a primit sume de bani şi bunuri, superioare onorariilor încasate.
Astfel, martorii au relatat că, în momentul angajării în calitate de apărător ori după aceea, în timpul derulării proceselor, au dat inculpatei diverse sume de bani, dar nu pentru a interveni pe lângă magistraţi.
Toţi denunţătorii au susţinut că foloasele au fost date pentru a compensa activitatea apărătorului şi pentru ca acesta să depună mai multă stăruinţă pentru soluţionarea favorabilă a cauzelor.
Mai mult, inculpata a declarat, în mod constant, că sumele de bani primite de la persoanele cărora le-a acordat asistenţă juridică reprezintă contravaloarea unor servicii (dactilografiere, consultaţii juridice) ori a unor transporturi în favoarea lor, susţinerile sale fiind confirmate, parţial, de către denunţători. De altfel, inculpata nu a pretins niciodată să fie recompensată sau stimulată pentru activitatea prestată, iar atenţiile primite aveau o valoare simbolică (un pachet de Kent, o pungă de cafea, 30 lei, 50 lei, etc.).
Instanţele au încadrat greşit în prevederile art. 254 şi art. 256 C. pen., faptele inculpatei care constau în primirea de la justiţiabili a unor sume de bani peste onorariile legale, în scopul de a le susţine interesele în procese penale în calitate de avocat.
Aceste fapte nu întrunesc trăsăturile infracţiunilor de luare de mită şi primire de foloase necuvenite, prevăzute în textele de lege menţionate, deoarece le lipseşte unul din elementele constitutive ale amintitelor infracţiuni de serviciu, şi anume, calitatea de subiect activ calificat a făptuitoarei.
Într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile exprese ale art. 254 alin. (1) şi art. 256 C. pen., făptuitorul trebuie să aibă, în toate cazurile, calitatea de funcţionar, adică de salariat care exercită temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi cum a fost investit, o însărcinare în serviciul unui organ sau instituţii de stat, ori al unei întreprinderi sau organizaţii economice de stat, aşa cum se prevede în art. 147 alin. (1) din acelaşi cod.
Ori, din examinarea ansamblului prevederilor Decretului nr. 281/1954, cu modificările ulterioare, rezultă că, în concepţia legiuitorului, colegiile de avocaţi şi birourile colective de asistenţă juridică erau organizaţii obşteşti cu caracter profesional şi nu structuri organizatorice de stat din cele prevăzute de art. 147 alin. (1) C. pen., în vigoare la data judecării cauzei.
În atare situaţie, se impune a stabili dacă un avocat pledant, „membru al colegiului", cum era inculpata, putea face parte din categoria persoanelor cu statut de „alţi salariaţi" sau din cea a persoanelor asimilate acestora, având în vedere că infracţiunile de luare de mită şi primire de foloase necuvenite puteau avea ca subiect activ şi persoane din aceste două categorii, astfel cum rezultă din prevederile art. 258 alin. (2) C. pen.
Sub acest aspect, este de menţionat că, potrivit art. 148 alin. (1) C. pen., prin „alţi salariaţi" se înţelegea salariaţii care exercitau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi cum au fost investiţi, o însărcinare în serviciul unei organizaţii obşteşti sau a oricărei organizaţii care desfăşura o activitate utilă din punct de vedere social şi care funcţiona potrivit legii. Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 148 alin. (2) din acelaşi cod, erau asimilate cu „alţi salariaţi" persoanele care îndeplineau o însărcinare în serviciul unei organizaţii din cele prevăzute în alin. (1) indiferent dacă primeau sau nu o retribuţie.
Din interpretarea textelor de lege menţionate rezultă că un avocat pledant „membru al colegiului" poate fi asimilat cu „alţi salariaţi" numai dacă îndeplineşte o însărcinare în serviciul organizaţiei din care face parte (colegiu de avocaţi sau birou colectiv de asistenţă juridică), adică dacă îndeplineşte o muncă de răspundere sau o misiune corectă în serviciul unei asemenea organizaţii, cum este o funcţie de conducere sau din administraţia ei internă.
Într-adevăr, numai o asemenea persoană poate fi considerată că se află în serviciul organizaţiei obşteşti, întrucât numai ea exercită atribuţii prin care contribuie la realizarea intereselor proprii ale acesteia, ca entitate colectivă.
Avocatul pledant „membru al colegiului", considerat individual, este un simplu membru al organizaţiei profesionale şi poate exercita exclusiv drepturile şi îndatoririle care derivă din calitatea sa de membru, înscrise în legea organică, în speţă în Decretul nr. 281/1954, cu modificările ulterioare.
Din examinarea structurii organizatorice şi funcţionale a colegiilor de avocaţi şi a birourilor colective de asistenţă juridică, în lumina reglementărilor decretului amintit, rezultă că trebuie făcută o distincţie netă între avocaţii care au numai calitatea de „membru al colegiului" (în baza căreia sunt abilitaţi să presteze profesia de avocat şi, deci, să acorde asistenţa juridică justiţiabililor) şi, pe de altă parte, între avocaţii aleşi în organele colective de conducere ale colegiilor şi birourilor şi persoanele care fac parte din aparatul de conducere şi de administraţie ale acestora.
Numai ultimile categorii de persoane pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunilor de serviciu, în timp ce avocatul pledant „membru al colegiului" nu poate avea o astfel de calitate, întrucât el nu îndeplineşte vreo însărcinare în serviciul organizaţiei profesionale, ci prestează muncă în serviciul justiţiabilului.
În acest sens, este de observat că, în conformitate cu prevederile art. 34 din Decretul nr. 281/1954 cu modificările ulterioare, angajarea avocatului avea loc prin intermediul biroului colectiv de asistenţă juridică, iar avocatul îndeplineşte, în cadrul procesului, rolul de mandatar al persoanei care l-a angajat, având împuternicirea de a o reprezenta sau de a o asista înaintea instanţelor de judecată.
Avocatul pledant are, în cadrul colegiului de avocaţi, respectiv al biroului colectiv de asistenţă juridică, un statut juridic şi profesional propriu, autonom, de liber profesionist, care cuprinde drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege şi de normele de etică profesională.
Aceste drepturi şi obligaţii au menirea de a asigura o apărare obiectivă şi liberă a justiţiabililor, într-un cadru legal, dar fără nici o subordonare faţă de vreo autoritate publică.
Este semnificativ, sub acest aspect, faptul că, potrivit art. 34 din Decretul nr. 281/1954, cei interesaţi pot solicita să fie apăraţi de oricare din membrii biroului colectiv de asistenţă juridică, deci să-şi aleagă avocaţii. În ce-i priveşte, avocaţii pot să renunţe la prestarea serviciului avocaţial pentru motive temeinice, ceea ce nu este posibil în cazul persoanelor subordonate, respectiv a celor încadrate în organizaţiile de stat sau cooperatiste, care nu se pot desista de îndeplinirea sarcinilor pe care le-au primit.
Situaţia nu se schimbă nici atunci când este vorba de prestarea apărării din oficiu.
Faptul că avocaţii pledanţi nu pot fi consideraţi ca făcând parte din categoria celor asimilaţi cu „alţi salariaţi" este confirmat şi de legea retribuirii muncii, în care erau retribuiţi pentru munca prestată de către organizaţia profesională din care făceau parte, ei fiind, în calitate de liber profesionişti, aleşi şi plătiţi de către justiţiabili, prin intermediul biroului colectiv de asistenţă juridică.
În schimb, persoanele care îndeplinesc funcţii în organele de conducere sau în aparatul colegiului de avocaţi sunt retribuite din fondurile comune ale colegiului, tocmai pentru că ele îndeplinesc o însărcinare în serviciul acestuia, în sensul prevederilor art. 148 alin. (2) C. pen.
Dar, asimilarea avocatului cu „alţi salariaţi" ar fi de natură să împieteze asupra rolului apărării, întrucât s-ar putea trage concluzia că aceasta ar fi subordonată autorităţii publice, încălcându-se în acest fel garanţiile unei apărări obiective a justiţiabililor, înscrise în declaraţia U.D.O. şi consacrate în legislaţia noastră internă.
Principiul alegerii în mod liber a avocatului de către justiţiabil este consacrat şi de Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de statul român, în art. 14 lit. d), care prevede că „orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni are dreptul la asistenţa unui apărător".
Or, un avocat care ar fi desemnat din colegiu şi care s-ar afla în raporturi de serviciu cu acesta, ar fi subordonat autorităţii colegiului, astfel că nu ar putea fi considerat ca fiind ales, iar apărarea pe care ar face-o ar putea fi considerată ca fiind lipsită de obiectivitate.
Inculpata nefăcând, deci, parte din categoria persoanelor prevăzute în art. 147 şi art. 148 C. pen., condamnarea sa pentru infracţiunile de luare de mită şi primire de foloase necuvenite, este nelegală, chiar dacă din probele administrate ar rezulta, neîndoielnic, că a primit de la justiţiabili sume de bani peste onorariile cuvenite în legătură cu executarea mandatului de apărare.
În lipsa unui text de lege prin care să se incrimineze fapta avocatului de a încasa sume de bani peste onorariul cuvenit, această faptă nu constituia infracţiune de serviciu şi, deci, nu putea fi sancţionată ca atare, ci, chiar, în limitele acestui act normativ, în vigoare la data judecării cauzei, ar fi atras doar răspunderea disciplinară, mergând până la aplicarea sancţiunii excluderii din colegiu, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 29 şi ale cap. 7 din Decretul nr. 281/1954.
Aşadar, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) şi art. 256 alin. (1) C. pen., se impune achitarea inculpatei pentru faptele deduse judecăţii.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a se pronunţa achitarea inculpatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 1492 din 7 iulie 1983 a Judecătoriei Ploieşti şi deciziei nr. 1003 din 20 octombrie 1983 a Tribunalului Prahova, privind pe condamnata P.E.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la greşita condamnare a inculpatei, pentru infracţiunile de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. şi primire de foloase necuvenite prevăzute de art. 256 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata P.E., pentru 6 infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. şi 9 infracţiuni de primirea de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6154/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6172/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
