ICCJ. Decizia nr. 6196/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6196/2004
Dosar nr. 6238/2004
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 852 din 22 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul P.M. la 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă detenţia inculpatului începând cu data de 15 august 2003 la zi.
În latură civilă inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile R.F. suma de 5 milioane lei reprezentând despăgubiri civile.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că, în seara de 18 iulie 2003, în jurul orelor 23,00, în timp ce se afla pe terasa C.R. din Bucureşti, inculpatul P.M. s-a apropiat de masa la care se afla partea vătămată R.F. împreună cu martorii T.L.C. şi A.I., a luat telefonul mobil al acesteia, aflat pe masă, după care a părăsit în fugă localul.
Partea vătămată, motivează prima instanţă, a plecat în urmărirea inculpatului, dar nu a reuşit să-l prindă, motiv pentru care s-a îndreptat cu un taxi împreună cu martorii către secţia de Poliţie 19 ca să sesizeze cele întâmplate. Pe drum, la intersecţia str. Bujoreni cu Calea Rahovei, partea vătămată l-a observat pe inculpat coborând dintr-un taxi împreună cu alte persoane.
Tribunalul a mai constatat că, în timp ce martorul A.I. a rămas în autoturism, R.F. împreună cu T.L.C. s-au apropiat de inculpat. La cererea părţii vătămate de a-i restitui telefonul, inculpatul a răspuns că l-a vândut, a cheltuit o parte din bani şi nu-i restituie nici o sumă. În acel moment, partea vătămată a pus mâna pe inculpat, cerându-i să o însoţească la poliţie, dar acesta a ripostat, doborând-o la pământ şi aplicându-i mai multe lovituri. R.F. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa a mai constatat că, după agresarea părţii vătămate, inculpatul a fugit, s-a sustras urmăririi penale, motiv pentru care a fost dat în urmărire locală, fiind prins la 15 august 2003 de secţia 10 Poliţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 704/ A din 24 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul P.M. a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen., solicitând casarea acestora şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., în infracţiunile de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. e) C. pen. şi lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., fapte comise în concurs real în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen. Inculpatul a susţinut că a sustras telefonul mobil al părţii vătămate, luându-l de pe masa din restaurant, dar întâlnirea dintre ei a fost întâmplătoare şi mult ulterioară momentului însuşirii bunului, dar şi momentului în care a înţeles să dispună de acel bun, pe care deja îl vânduse. Depărtarea în timp dintre cele două acţiuni, arată inculpatul, aceea de sustragere a telefonului şi cea de lovire a părţii vătămate, impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat şi lovire.
În recursul său inculpatul a mai susţinut că hotărârea este criticabilă şi sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, care este exagerat de severă, invocând în acest sens cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recurentul a precizat că se impune reducerea pedepsei aplicate, întrucât are grave probleme psihice astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico legală psihiatrică efectuat în cauză, dar şi din conduita sa, în cursul urmăririi penale scoţându-şi un ochi cu degetul.
Recursul nu este întemeiat.
Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit corect situaţia de fapt în concordanţă cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.
Astfel cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate R.F. şi din cele ale martorilor T.L. şi A.I., inculpatul a intrat pe terasa localului în care aceştia se aflau, i-a luat telefonul mobil aflat pe masă după care a fugit. Ulterior, în timp ce partea vătămată şi martorii se îndreptau cu un taxi la secţia de poliţie să reclame fapta l-au văzut pe inculpat coborând la rândul său dintr-un taxi şi la insistenţele lui R.F. să-i restituie telefonul i-a comunicat că l-a vândut şi l-a lovit cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul faptei.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei în mod just instanţele au reţinut că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi au respins cererea inculpatului de schimbare a calificării din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., în infracţiunile de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. e) C. pen. şi lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Furtul urmat de întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, pentru păstrarea bunului sustras ori pentru ca inculpatul să-şi asigure scăparea, constituie infracţiunea de tâlhărie.
Art. 211 C. pen., nu cere ca cele două acţiuni, care caracterizează această infracţiune complexă, să se succeadă imediat, fiind posibil ca între ele să existe un oarecare interval de timp.
Relevant însă, pentru aplicarea art. 211 C. pen., este intenţia făptuitorului de a folosi constrângerea pentru a păstra bunul furat sau pentru a se asigura scăparea.
Atâta vreme cât între furtul telefonului şi exercitarea actelor de violenţă asupra părţii vătămate s-au scurs doar circa 20 minute, inculpatul lovind-o pentru a-şi asigura scăparea, fapta săvârşită constituie infracţiunea de tâlhărie astfel cum în mod corect s-a reţinut în cauză.
Cât priveşte pedeapsa aplicată, se constată că, la stabilirea acesteia s-a avut în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al faptei şi datele care caracterizează persoana inculpatului, acesta suferind de tulburare de personalitate de tip polimorf, toxicomanie la heroină astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.
În raport de aceste criterii de individualizare se constată că pedeapsa de 6 ani închisoare a fost corect dozată, executarea ei fiind de natură a asigura scopul sancţionator, educativ şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului începând cu data de 15 august 2003 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 704/ A din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 15 august 2003 la 22 noiembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6173/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6201/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
