ICCJ. Decizia nr. 6152/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6152/2004
Dosar nr. 3357/2004
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa din 12 noiembrie 2002, emisă în dosarul nr. 71/P/2002, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei B.S., notar public, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 4.000.000 lei.
Prin aceeaşi ordonanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38 Cod procedură penală şi art. 42 C. proc. pen., s-a disjuns şi declinat cauza privind pe A.A.P. (fostă B.) în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, competent a efectua cercetări cu privire la comiterea de către aceasta a infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) – (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 293 C. pen.
În motivarea acestei soluţii s-au învederat următoarele:
În data de 23 iunie 2000, prin actul autentificat sub nr. 1739/2000 de către notarul public B.S., partea vătămată B.O.C. a cumpărat de la bunicul patern B.G. un apartament situat în Iaşi, cu suma de 60.000.000 lei.
Prin contract vânzătorul şi-a rezervat un drept de abitaţie până la sfârşitul vieţii.
Cumpărătoarea a plecat în Italia, vânzătorul a rămas în apartament iar B.A.P. verişoara proprietarei, a mers la domiciliul bunicului său B.G., căruia i-a sustras actul de vânzare-cumpărare şi copia actului de identitate ale verişoarei sale, luând hotărârea de a vinde locuinţa.
Împreună cu A.C.N. s-a prezentat la notara B.S. precizând că este B.O.C., iar buletinul de identitate şi originalul titlului de proprietate se află la Ambasada Italiei pentru obţinerea vizei de plecare în Italia.
Cum B.G. avea un drept locativ viager, B.P. l-a convins să renunţe la acest drept.
Fără a verifica actul de identitate al vânzătoarei şi originalul titlului de proprietate, dând crezare spuselor sale, notara a întocmit actul de vânzare autentificat sub nr. 7047/2000, cu rezervarea unui drept de abitaţie până la 12 martie 2001.
După vânzarea apartamentului ce nu-i aparţinea, B.A.P. s-a căsătorit în aceeaşi lună şi a plecat în Cipru.
S-a reţinut faptul că notara a acţionat cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la încheierea şi autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.
Faţă de împrejurările în care a fost comisă fapta, persoana acestuia şi lipsa unui scop ilicit ceea ce conferă un grad redus de pericol social, se dispune scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative conform art. 91 C. pen.
Împotriva soluţiei dată de procuror, părţile vătămate B.O.C. şi B.G., au formulat plângere iar procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi prin rezoluţia nr. 1175/II/2/10 decembrie 2002, a respins-o şi a comunicat soluţia.
Nemulţumiţi şi de această soluţie, părţile vătămate au formulat plângere prin care au cerut anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 7047 din 12 decembrie 2003 încheiat de notara B.S., aplicarea sechestrului asigurator asupra imobilului până la finalizarea judecăţii, radierea intabulării asupra imobilului dobândit ilegal de către A.C.N., retrocedarea bunului proprietatea lui B.O.C. şi extinderea cercetărilor împotriva notarilor publici B.S., C.C., D.V., N.N., a agentului imobiliar A.C.N. şi a numitei A. fost B.A.P., precum şi obligarea acestora la daune morale şi materiale.
Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa penală nr. 14 din 20 mai 2004, a respins plângerea cu motivarea că, soluţia dată în cauză de către procuror este legală şi temeinică.
Împotriva sentinţei părţile vătămate B.O.C. şi B.G. au declarat recurs, susţinând că faţă de natura şi împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea de abuz în serviciu, instanţa de fond trebuia să aprecieze că fapta săvârşită de notara B.S. prezintă pericolul social al unei infracţiuni şi că deci trebuia să se dispună trimiterea dosarului la procuror pentru a da rechizitoriu.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit art. 181 alin. (1) C. pen., „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni".
Aprecierea, în concret, a gradului de pericol social se realizează, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, ţinându-se seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, se constată că atât procurorul, cât şi instanţa au reţinut situaţia expusă mai sus, în concordanţă deplină cu probele efectuate în cauză.
În acelaşi timp, se constată că procurorul şi instanţa corect au apreciat că prin împrejurările concrete în care au fost comise faptele, modul de săvârşire şi datele ce caracterizează persoana făptuitoarei s-a adus o atingere minimă valorilor sociale apărate de lege şi se impune aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen.
În adevăr, după cum rezultă din starea de fapt reţinută, precum şi din probele dosarului, singurul aspect care i se poate imputa notarei B.S. este că nu a identificat pe vânzătorul apartamentului în condiţiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 36/1995.
De asemenea, mai rezultă din dosar că notara nu putea autentifica contractul de vânzare cumpărare intervenit între părţi dacă, B.G., bunicul lui B.O.C. şi fostul proprietar al apartamentului în litigiu nu renunţă la dreptul de abitaţie rezervat cu ocazia vânzării apartamentului către nepoata sa B.O.C., prin declaraţie autentificată de către alt notar public, respectiv D.V.
Totodată, mai rezultă din dosar că cea care s-a prezentat drept proprietara apartamentului respectiv A.A.P. fostă B.A.P. este nepoata lui B.G. şi verişoara lui B.O.C., care în prezent este plecată din ţară.
În sfârşit, probele administrate în cauză nu fac dovada existenţei unui interes material sau de altă natură al notarului B.S.
În mod incontestabil aceste particularităţi ale cauzei, justifică concluzia cu privire la gradul scăzut de vinovăţie a autoarei faptei de abuz în serviciu şi lipsa vădită de importanţă.
Cât priveşte persoana făptuitoarei, se constată că aceasta nu are antecedente penale şi cu o conduită anterior bună.
În raport de toate aceste elemente, se constată că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei B.S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, dată prin Ordonanţa nr. 71/P/12/2002 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi menţinută de prima instanţă, este temeinică şi legală, neexistând temeiuri pentru desfiinţarea ei şi trimiterea cauzei la procuror, în sensul solicitat de recurenţi.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de părţile vătămate să fie respins, ca nefondat şi obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de petiţionarii B.O.C. şi B.G. prin procurator B.E. împotriva sentinţei penale nr. 14 din 20 mai 2004 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe intimata B.S., ca nefondate.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6147/2004. Penal. Art.211 alin.2c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6154/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
