ICCJ. Decizia nr. 6214/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 103 din 24 februarie 2004, Tribunalul Prahova în baza art. 2781alin. (8) lit. c) C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petentul G.L., împotriva ordonanței nr. 674/P/2003 din data de 8 iulie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și desființat în parte ordonanța, în sensul că în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat petentul G.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), faptă săvârșită la 14 iulie 2002. De asemenea s-a înlăturat aplicarea amenzii administrative în sumă de 10.000.000 lei față de petent, menținându-se restul dispozițiilor ordonanței.
Prin aceeași sentință, s-a respins plângerea formulată de petenta S.A., împotriva ordonanței nr. 674/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, ca neîntemeiată. De asemenea, petenta S.A. a fost obligată și la plata sumei de 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin ordonanța nr. 674/P/2003 din 8 iulie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților G.L. și A.V.C., agenți de poliție în cadrul I.P.J. Prahova, serviciul poliției rutiere, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) și aplicarea față de aceștia a unei amenzi administrative în cuantum de 10 milioane lei.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de agentul G.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 266 C. pen.
în cuprinsul ordonanței s-a reținut în esență că la 14 iulie 2002 cei doi polițiști, fiind sesizați cu producerea unui accident rutier pe D.N. 1, s-au deplasat imediat la fața locului, au identificat autoturismele avariate și pe conducătorii auto implicați, au luat o declarație conducătorului auto N.T., după care au întocmit procesul verbal de sancționare contravențională a numitei S.A. (petentă în cauză).
S-a mai apreciat în ordonanță că a fost format un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, în care în mod netemeinic petenta S.A. a fost indicată ca fiind singurul vinovat de producerea coliziunii, însă nu există date din care să rezulte că lucrătorii de poliție, cu știință nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, astfel încât în cauză s-a apreciat că fapta care le-a fost reținută în sarcină, art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), nu prezintă însă gradul de pericol social al acestei infracțiuni.
Din probatoriile administrate rezultă că la 14 iulie 2002, în jurul orelor 22,00, S.A. se deplasa la volanul autoturismului, pe drumul secundar dinspre Băicoi spre D.N. 1, iar numitul N.T. se deplasa la volanul autoturismului pe D.N. 1 dinspre Câmpina spre Ploiești pe banda a II-a a sensului de mers. întrucât la intersecția D.N. 1 cu drumul fără prioritate dinspre Băicoi, autoturismul petentei S.A. a apărut brusc în fața autoturismului condus de numitul N.T., a intrat practic în coliziune, în urma căruia petenta S.A. a suferit leziuni traumatice, ce au necesitat 35-40 de zile de îngrijiri medicale.
S-a mai reținut că la fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Ploiești, iar petenta S.A. era conștientă și a refuzat internarea sa într-o unitate spitalicească, sub semnătură precizându-și datele de identitate.
S-a mai menționat că la acel moment erau în vigoare dispozițiile Decretului 328/1966, precum și a Regulamentului de aplicare a acestuia, acte normative după care lucrătorii de poliție au acționat în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, când au apreciat că în cauză este vorba de o faptă de natură contravențională, iar nu de un accident rutier soldat cu victime.
S-a apreciat că Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966, ce era în vigoare la acel moment, și care, cuprinde dispoziții ce reglementează soluționarea accidentelor rutiere nu prevedea în mod expres obligativitatea ca agentul constatator să audieze în scris părțile implicate.
Astfel s-a constatat că petentul G.L. a acționat în limitele legale cu ocazia întocmirii procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, cu atât mai mult cu cât petenta a formulat o plângere pe rolul instanței de judecată, respinsă prin sentința civilă nr. 3182/2002 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 167/2003 a Tribunalului Prahova.
Tribunalul Prahova a mai reținut în considerente că prin inexistența unui proces-verbal de constatare încheiat de lucrătorul de poliție nu se poate constata că s-ar fi îngreunat cercetările în dosarul penal. Din probatoriul administrat a reieșit culpa exclusivă a petentei S.A., cu atât mai mult cu cât cei trei experți care au participat a întocmirea lucrării au constatat de comun acord că această culpă exclusivă, nici unul dintre aceștia neformulând obiecțiuni.
întrucât Tribunalul Prahova fusese investit și cu plângerea petentei S.A., împotriva aceleiași ordonanțe (dosare penale conexate: nr. 11955/2003 ce avea ca obiect plângerea petentului G.L., ce avea ca obiect plângerea petentei S.A., împotriva aceleiași ordonanțe) a înlăturat susținerile petentei S.A., în sensul că lucrătorii de poliție și-au exercitat în mod defectuos și din culpă îndatoririle de serviciu. De asemenea, aceeași instanță a considerat că chiar dacă petentei S.A. nu i-au fost recoltate probe biologice (ceea ce presupunea deplasarea la cea mai apropiată unitate spitalicească, deplasare considerată inutilă), aceasta nu poate invoca în apărarea sa o astfel de împrejurare, întrucât s-a dovedit culpa sa în producerea accidentului, iar testul alcoolscop a fost efectuat asupra celuilalt conducător auto N.T. Mai mult, petentul G.L., a recunoscut că l-a audiat doar pe acest conducător auto, dar acest fapt nu denotă încălcarea îndatoririlor de serviciu și în concluzie în sarcina sa nu se poate reține nici una din formele culpei, fapta sa neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond nu a făcut o analiză profundă a probelor administrate în dosar, din care rezultă culpa învinuitului G.L. în cercetarea evenimentului rutier prin aceea că nu a întocmit proces verbal de cercetare la fața locului, nu a testat conducătorii auto privind consumul de alcool, astfel încât, cercetările în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina au fost îngreunate, petenta S.A. fiind calificată în mod netemeinic drept autoare a accidentului.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 203 din 7 mai 2004, făcând o amplă analiză a întregului material probator administrat în cauză, coroborat și cu dispozițiile art. 2 alin. (2) și (6) lit. h) din Decretul 328/1966, precum și cu dispozițiile art. 129 C. proc. pen., a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 103 din 24 februarie 2004 a Tribunalului Prahova, a desființat în parte această sentință în ceea ce-l privește pe petentul G.L., în sensul că pe fond a respins ca neîntemeiată plângerea acestuia împotriva ordonanței nr. 674/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, menținând restul dispozițiilor sentinței.
împotriva deciziei nr. 203 din 7 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești a formulat în termen legal recurs făptuitorul petent G.L., solicitând în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea acestuia și pe fond, casarea deciziei din apel ca fiind pronunțată prin aplicarea greșită a legii și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale nr. 103 din 24 februarie 2004 a Tribunalului Prahova, prin care s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) și înlăturarea aplicării amenzii administrative în sumă de 10 milioane lei.
în susținerea motivelor de recurs făptuitorul G.L., prin apărătorul său, a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, solicitând în baza art. 3859pct. 171 C. proc. pen., casarea deciziei atacate. A susținut recurentul că instanța de apel în mod greșit a reținut în motivarea hotărârii pe împrejurarea că numai una din persoanele implicate în accident N.T. a fost audiată cu prilejul întocmirii procesului verbal de sancționare contravențională a numitei S.A., nu acesta; de asemenea a apreciat ca lipsit de importanță, prin prisma art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) și a urmărilor accidentului, că doar N.T. a fost testat alcoolscopit. A concluzionat apărătorul că petentul pe baza celor constatate la acel moment, că nu avea cum să califice cele petrecute decât o simplă tamponare.
înalta Curte, analizând probatoriul administrat în cauză și raportat la susținerile apărătorului recurentului constată că este nefondat și-l va respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
în urma producerii coliziunii între cele două autovehicule, la fața locului s-a deplasat o ambulanță, care a asigurat prin echipa medicală primul ajutor petentei S.A. Chiar dacă durata staționării ambulanței la locul accidentului a fost de doar 15 minute, medicul ambulanței însă a constatat că numita S.A. prezenta leziuni traumatice, respectiv: plată liniară cu sângerare, hematom parital stâng și chiar i s-a aplicat acesteia un bandaj elastic de imobilizare a brațului stâng. Acestea erau vizibile și pentru ochii unui nespecialist, fapt ce ar fi putut să convingă agenții de poliție deplasați la fața locului că sunt deci urmări evidente ale producerii incidentului rutier, astfel încât să n-o aprecieze drept o simplă tamponare. Doar împrejurarea că petenta S.A. a refuzat internarea, deși i s-a sugerat de către medic că s-ar impune, nu era de natură să inducă agentului de poliție concluzia că nu există urmări. Ulterior, i s-a eliberat petentei un certificat medico-legal din care rezultă în mod clar că aceasta a suferit leziuni traumatice ce au necesitat, pentru vindecare 30-40 zile de îngrijiri medicale.
Declarația martorului N.V. este tot în sensul că numita S.A. era conștientă însă prezenta câteva echimoze, fapt ce se pare că a scăpat observației agenților de la poliția rutieră.
în declarații învinuitul petent G.L. acesta motivează faptul că nu a testat cu fiola alcoolscop și pe S.A., prin starea acesteia de surescitare, susține că nu poate fi luată în considerare, întrucât așa zisa stare de "surescitare" era firească drept urmare a implicării acesteia într-un eveniment rutier, soldat cu urmări evidente pentru aceasta.
De asemenea din cuprinsul raportului de expertiză tehnico juridică existent la dosar, se subliniază că "la data producerii accidentului (14 iulie 2002) nu s-a efectuat cercetarea la fața locului, nu s-a întocmit schița acestuia și nu s-au audiat în cauză și persoanele implicate". Din cauza acestor aspecte efectuarea expertizei a necesitat o perioadă mai îndelungată, iar răspunsurile la întrebări au fost soluționate cu greutate.
Din fișa postului rezultă, de asemenea, că agentul de poliție rutieră are obligația de a cerceta accidentele de circulație, în conformitate cu ordinele de linie fără a distinge între evenimentele rutiere soldate cu victime sau cu pagube materiale.
Drept urmare, Curtea de Apel Ploiești a apreciat în mod corect că din întregul material probator rezultă culpa inculpatului G.L. în cercetarea accidentului rutier prin aceea că nu a întocmit proces-verbal de cercetare la fața locului, nu a testat conducătorii auto privind consumul de alcool, astfel încât cercetările în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina au fost îngreunate, petenta fiind calificată în mod netemeinic, ca autoare a accidentului.
în consecință, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursul ca nefondat cu obligarea făptuitorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6384/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6175/2004. Penal → |
|---|
