ICCJ. Decizia nr. 6419/2004. Penal. Legea nr.26/1996. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6419/2004

Dosar nr. 4321/2004

Şedinţa publică din 2 decembrie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 79 din 25 februarie 2004, definitivă prin neapelare, Judecătoria Corabia a condamnat pe inculpatul:

C.I. la:

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii silvice, prevăzută de art. 97 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii silvice, prevăzută de art. 98 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din acelaşi cod, a dispus contopirea celor două pedepse în cea mai grea de 3 ani închisoare, iar în baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea ei pe o perioadă de 5 ani.

Totodată, inculpatul a fost obligat la despăgubiri către partea civilă.

S-a reţinut că, în luna august 2002, în mod repetat, inculpatul a tăiat şi a sustras material lemnos din pădurea statului, producând un prejudiciu total de 24.200.138 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 409 şi a art. 410 alin. (1), partea I, pct. 71, teza I C. proc. pen., susţinând că hotărârea este contrară legii, în sensul încălcării art. 81 alin. (2) C. pen., al neaplicării art. 85 din acelaşi cod şi a art. 1 din Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 81 alin. (2) C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi aplicată şi în caz de concurs de infracţiuni dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c), respectiv infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38 şi se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Cum, în speţă inculpatului C.I. i s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, superioară limitei de 2 ani prevăzută de lege pentru ca instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei să aibă aplicabilitate, Înalta Curte urmează a înlătura dispoziţiile art. 81 şi art. 82 C. pen., pentru pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

De asemenea, potrivit art. 85 alin. (1) C. pen., dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.

Din fişa de cazier a inculpatului şi din referatul judecătorului delegat cu activitatea biroului de executări penale din cadrul Judecătoriei Corabia rezultă că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 410 din 30 august 2002, a Judecătoriei Corabia, definitivă prin neapelare la 11 septembrie 2002, la 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani, pentru infracţiunea prevăzută de art. 61 lit. e), cu referire la art. 62 din Legea nr. 192/2001, beneficiind, ulterior, de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse.

Întrucât, în cursul lunii august 2002, deci înainte ca sentinţa penală nr. 410 din 30 august 2002 a Judecătoriei Corabia să fi rămas definitivă, inculpatul a săvârşit şi faptele din prezenta cauză, pentru care a fost condamnat cu închisoare, Înalta Curte va dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare de 2 ani închisoare, care, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va fi contopită cu pedepsele de 2 ani şi 3 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 79 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei Corabia.

Totodată, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amenda aplicate de instanţele de judecată.

Inculpatul C.I. a comis faptele deduse în prezent judecăţii în cursul lunii august 2002, anterior intrării în vigoare a actului de clemenţă, motiv pentru care Înalta Curte va constata că şi cele două pedepse de 2 ani şi respectiv 3 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 79 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei Corabia sunt integral şi condiţionat graţiate.

Aşa fiind, se va admite recursul în anulare, se va casa, în parte, hotărârea atacată, numai în ce priveşte modalitatea de rezolvare a laturii penale.

Se vor înlătura dispoziţiile art. 81 şi art. 82 C. pen., pentru pedeapsa aplicată în cauză şi se va face aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 85 C. pen. şi de art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza dispoziţiilor art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 79 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei Corabia privind pe inculpatul C.I.

Casează, în parte, sentinţa penală nr. 79 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei Corabia (rămasă definitivă prin neapelare), numai în ce priveşte modalitatea de rezolvare a laturii penale şi în rejudecare:

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi art. 82 C. pen., pentru pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.I.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente de:

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 97 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 98 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza dispoziţiilor art. 85 C. pen., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 410 din 30 august 2002 a Judecătoriei Corabia (definitivă prin neapelare la 11 septembrie 2002).

În temeiul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată graţiate integral şi condiţionat pedepsele de:

- 2 ani şi respectiv 3 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 79 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei Corabia;

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 410 din 30 august 2002 a Judecătoriei Corabia.

Se va atrage, în scris, atenţia inculpatului asupra consecinţelor încălcării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Conform dispoziţiilor art. 189 C. proc. pen., suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C.I., va fi plătită din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6419/2004. Penal. Legea nr.26/1996. Recurs în anulare