ICCJ. Decizia nr. 6464/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6464/2004
Dosar nr. 6126/2004
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa penală nr. 258 din 16 iulie 2004 a condamnat pe inculpatul S.N. zis V. la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 176 lit. d) C. pen. şi la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus perioada arestului preventiv de la 30 ianuarie 2004 la zi şi a menţinut starea de arest.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 30.174.000 lei despăgubiri civile către Spitalul Drobeta Turnu Severin cu dobânzile legale, la 30.000.000 lei daune morale, 20.000.000 lei cheltuieli de spitalizare şi tratament către partea civilă C.I. şi 6.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă B.N.L.
De asemenea, a fost obligat la plata sumei de 14.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 1 noiembrie 2003, partea vătămată C.I., angajat ca cioban la familia B.N.L. din comuna Vânători, s-a deplasat cu oile pe care le avea în îngrijire la păşunat în punctul L.D. pe o tarla situată aproximativ 2 km de satul Roşiori.
În după amiaza zilei respective în timp ce se întorcea cu oile în sat în punctul L.G. a fost abordat de inculpatul S.N. care se afla la locul respectiv cu o căruţă însoţit de concubina sa T.M., reproşându-i părţii vătămate că i-a încălcat proprietatea.
După ce inculpatul i-a adresat injurii părţii vătămate, a luat o furcă din căruţă şi i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, vizându-i capul şi corpul, însă partea vătămată a ridicat braţele pentru a se apăra, astfel că a fost lovit peste ambele mâini care i-au fost fracturate.
Profitând de faptul că partea vătămată nu se mai putea apăra, inculpatul a luat două ovine pe care le-a pus în căruţă, după care a plecat la domiciliul său.
Ulterior partea vătămată a fost găsită de martorul A.D. care venise să-l ajute să aducă oile în sat, iar acesta l-a anunţat despre incident, pe proprietarul orilor B.N.L.
Partea vătămată a fost transportată la spital de martorii A.D., C.N. şi M.C.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 1147 din 18 decembrie 2003 al S.M.L. Mehedinţi, rezultă că partea vătămată C.I. a fost internată cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism toracic cu fracturi costale, fractură deschisă antebraţul drept şi stâng, actul medical concluzionând că partea vătămată a suferit leziuni de violenţă produse prin lovire cu un corp dur ce a necesitat 80-90 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.
La interogatoriu, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, menţionând că la data respectivă s-a aflat pe câmp în punctul L.G. însoţit de concubina sa, însă nu s-a întâlnit cu partea vătămată şi nici cu alte persoane.
Reţinând vinovăţia inculpatului, prima instanţă a încadrat faptele săvârşite în prevederile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 176 lit. d) C. pen. şi respectiv art. 211 alin. (1) C. pen.
Partea vătămată C.I., s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000.000 lei reprezentând daune materiale şi morale, sumă la care prima instanţă a obligat inculpatul apreciind că a fost dovedită cu probele existente daunele morale în cuantum de 20.000.000 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare şi tratament şi 30.000.000 lei daune morale.
Partea vătămată B.N.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 6.000.000 lei, reprezentând contravaloarea celor două oi sustrase, sumă la care instanţa a obligat inculpatul.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova, care prin Decizia penală nr. 437 din 6 octombrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Prin recursul declarat, inculpatul critică hotărârile prin motivele de casare, pentru netemeinicie şi nelegalitate sub următoarele aspecte:
Prin primul motiv de casare, se susţine că instanţele, numai printr-o apreciere incompletă a probelor existente la dosar au reţinut, contrar realităţii, că el a participat sub vreo formă oarecare la săvârşirea faptelor imputate.
Prin al doilea motiv de casare se susţine că instanţele nu au elucidat împrejurările în care s-au comis infracţiunile, din probele administrate în cauză rezultând indicii că la săvârşirea lor a participat şi concubina sa T.M.
Verificând hotărârile atacate şi lucrările din dosar, rezultă următoarele:
În raport cu probele administrate, este neîntemeiată critica ce se face prin recurs că instanţele nu au apreciat just şi complet probele de la dosar.
Astfel, deşi inculpatul nu a recunoscut faptele ce i s-au pus în sarcină, totuşi instanţele au reţinut în mod corect vinovăţia lui, întrucât aceasta rezultă în mod neîndoielnic din depoziţiile martorilor oculari A.C.G. şi A.A., care l-au văzut pe inculpat când a lovit-o pe partea vătămată cu furca, vizându-i capul şi corpul şi când a sustras două dintre ovine pe care acesta le avea în pază.
Depoziţiile acestor martori se coroborează cu relatările martorilor M.C., C.N., A.D. care au precizat că au venit la faţa locului şi au găsit-o pe partea vătămată lovită şi însângerată la faţă, plângându-se că inculpatul a lovit-o, după care a fost transportată în casă şi apoi la spital, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare, aşa cum rezultă din actele medicale de la dosar.
De asemenea, în mod just, au fost înlăturate depoziţiile mamei şi concubinei inculpatului, respectiv S.E. şi T.M., care confirmă apărarea inculpatului, deoarece, în raport cu cele arătate de ceilalţi martori audiaţi în cauză, relatările lor sunt contrare realităţii, ca şi apărarea pe care tind să o promoveze.
Totodată, în mod justificat au reţinut că nu există contradicţii între declaraţiile martorilor audiaţi în cauză cu privire la locul agresiunii, din moment ce s-a constatat şi de altfel este necontestat că victima a fost găsită la punctul „L.D., în tarlaua cu vână", care este şi locul indicat de martori, însă fiecare folosind denumirea „pe o cunoaşte conform obiceiului locului".
Din probele sus-menţionate rezultă deci activitatea infracţională a inculpatului, tentativa la omor şi tâlhăria fiind pe deplin dovedite şi pe cale de consecinţă inconsistenţa primului motiv de casare.
Nu este întemeiată nici critica făcută, în sensul că instanţele trebuiau să iniţieze extinderea procesului penal şi cu privire la concubina inculpatului despre care se pretinde că ar fi participat la săvârşirea infracţiunilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., instanţa este obligată să mărginească judecata la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare iar, în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
Potrivit art. 337 C. proc. pen., în lipsa cererii procurorului, care este titularul acţiunii penale, instanţa de judecată nu poate extinde procesul penal cu privire la alte persoane.
Or, atâta vreme cât, în speţă, actul de sesizare nu se referă la concubina inculpatului, iar procurorul nu a cerut extinderea procesului penal împotriva acesteia, despre care se pretinde că ar fi participat, alături de inculpat, la săvârşirea infracţiunilor, instanţele în mod legal au soluţionat cauza în limitele în care a fost investită prin actul de sesizare.
De altfel, în cursul cercetării judecătoreşti nici nu au apărut elemente probatorii împotriva altor persoane, de natură să justifice măsura extinderii procesului penal, astfel că motivul de recurs nu este întemeiat nici în ceea ce priveşte conţinutul său propriu-zis.
Cum motivele de casare invocate nu sunt întemeiate şi cum alte motive, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat şi a îl obliga să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
Totodată, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 30 ianuarie 2004 la 3 decembrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva deciziei penale nr. 437 din 6 octombrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 30 ianuarie 2004 la 3 decembrie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6463/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174,175... | ICCJ. Decizia nr. 6466/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
