ICCJ. Decizia nr. 6467/2004. Penal. Leg. 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6467/2004
Dosar nr. 5590/2004
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 941 din 15 iulie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat inculpatele B.E. şi C.M. la câte 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reţinut că inculpatele au vândut heroină, drog de mare risc, mai multor persoane, în perioada 2002 – 2 aprilie 2003.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 649 din 8 septembrie 2004, a respins apelurile declarate de inculpate împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt, corespunzător probatoriului administrat, încadrarea juridică a faptelor este legală, iar pedepsele aplicate au fost judicios proporţionalizate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatele au declarat recurs.
Inculpata C.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen. şi aplicarea unei pedepse între limitele normei incriminatoare.
Inculpata B.E. a solicitat reducerea pedepsei, prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din actele dosarului rezultă participaţia inculpatei C.M. la săvârşirea infracţiunii, în forma autoratului.
Nu sunt îndeplinite aşadar, cerinţele art. 264 C. pen., care, privind o activitate autonomă prin care se împiedică înfăptuirea justiţiei, exclud participarea penală şi care, prin caracterul său subsidiar, întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni exclusiv în situaţiile în care fapta nu prezintă vreunul din aspectele particulare pe care Codul penal le incriminează distinct.
Drept urmare, recursul declarat de inculpata C.M. se constată a fi nefondat.
Referitor la recursul declarat de inculpata B.E., este adevărat că scopul şi funcţiile pedepsei se realizează în primul rând în raport cu inculpatul, aşa încât apare ca esenţial a se ţine seama, în procesul individualizării judiciare a răspunderii penale de persoana acestuia.
Însă, cum criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), trebuiesc avute în vedere cumulat, recunoaşterea unora din împrejurările prevăzute de art. 74 din acelaşi cod, ca circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, lăsată la aprecierea instanţei de judecată, este subsumată îndeplinirii, concomitente, a condiţiei pedepsei de replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi realizării scopului şi funcţiei acesteia, reglementate de art. 52 din acelaşi cod.
Or, examinând cauza prin prisma acestei critici, cu referire la pedepsele aplicate în cauză, se constată că acestea au fost judicios proporţionalizate şi că nu sunt motive de reducere a acestora, prin reţinerea circumstanţelor atenuante.
Drept urmare, recursurile se constată a fi nefondate şi sub aspectul acestei critici.
Totodată, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de inculpate, ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurentele-inculpate vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele B.E. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. 649 din 8 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicată inculpatelor, timpul arestării preventive de la 2 aprilie 2003 la 3 decembrie 2004, pentru B.E. şi de la 10 aprilie 2003 la 3 decembrie 2004, pentru C.M.
Obligă pe inculpata B.E. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe inculpata C.M. să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6466/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6515/2004. Penal. Contestaţie anulare.... → |
|---|
