ICCJ. Decizia nr. 6468/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6468/2004
Dosar nr. 5626/2004
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 385 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, la 8 septembrie 2004, în dosarul nr. 5753/2004, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 360, pronunţată la 22 iunie 2004, în dosarul nr. 3995/2004, Tribunalul Prahova, secţia penală, l-a condamnat pe inculpatul B.M. la 8 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. c) [(prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (21) lit. c.)], cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
De asemenea, a fost revocat, conform art. 61 C. pen., beneficiul liberării condiţionate pentru un rest de 388 de zile dintr-o pedeapsă anterioară de 3 ani de închisoare, dispunându-se ca, în urma contopirii, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani de închisoare, cu aplicare art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă a fost menţinută, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata reţinerii şi a arestării preventive executate cu începere de la 18 mai 2004 şi până la data pronunţării a fost dedusă din pedeapsa aplicată.
Totodată instanţa a luat act că partea vătămată, O.A., nu s-a constituit parte civilă, iar inculpatul a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 1 000 000 lei, precizându-se că onorariul pentru apărător desemnat din oficiu, în cuantum de 400 000 lei, urma să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Apelul făcut de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia penală nr. 385, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, la 8 septembrie 2004, în dosarul nr. 5753/2004, decizie prin care a fost, de asemenea, menţinută starea de arest, deducându-se durata acesteia şi a reţinerii din pedeapsa aplicată.
De asemenea, s-a stabilit în sarcina inculpatului obligaţia de a plăti către stat cheltuieli judiciare în valoare de 800 000 lei, în condiţiile în care onorariul în sumă de 400 000 lei, pentru apărătorul desemnat din oficiu urma a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în esenţă că, la 18 mai 2004, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a pătruns în locuinţa lui O.A., pe care l-a deposedat de suma de 1 100 000 lei, prin violenţe care i-au provocat părţii vătămate leziuni a căror vindecare a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Ulterior soluţionării apelului, inculpatul B.M. a declarat recurs în termen legal, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 5626/2004.
În motivarea recursului inculpatul a susţinut că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de tâlhărie, deoarece a pătruns în locuinţa părţii vătămate la invitaţia lui O.A., care a fost interesat de oferta sa de a-i vinde un instrument pentru tăierea geamului („diamant").
În acelaşi timp recurentul inculpat a precizat că nu a avut asupra sa nici o armă şi că declaraţiile contrare ale părţii vătămate sunt nereale.
În ceea ce îl priveşte, intimatul parte-vătămată O.A. nu s-a prezentat în faţa acestei Curţi, însă a comunicat in scris cererea sa de respingere a recursului şi de acordare a unor despăgubiri echivalente costului tratamentului medical la care va fi supus datorită complicaţiilor oculare survenite în urma loviturilor ce i-au fost aplicate de inculpat.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea are în vedre în primul rând declaraţia dată de inculpat în faţa primei instanţe.
Cu prilejul acelei audieri B.M. a recunoscut, aşa cum o făcuse şi la urmărirea penală, că, la 18 mai 2004, aflându-se in locuinţa lui O.C. i-a cerut acestuia să ii dea banii de care dispunea şi, fiind refuzat, i-a aplicat „o lovitură cu cotul în faţă", luându-i apoi din portofel suma de 1 100 000 lei.
În aceeaşi ordine de idei este de observat că există o vădită concordanţă între afirmaţiile inculpatului şi raportul de expertiză medico-legală întocmit la 19 mai 2004 de către Serviciul medico-legal Ploieşti în urma examinării părţii vătămate, prin care s-a constatat că O.A. prezenta multiple leziuni traumatice, pentru a căror vindecare erau necesare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.
Prin urmare, chiar dacă s-ar face abstracţie de restul probelor administrate în cauză, fapta recunoscută de inculpat constând in furtul unei sume de bani prin întrebuinţarea de violenţe şi care a fost săvârşită în locuinţa părţii vătămate întruneşte pe deplin elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. c) C. pen.
Aşa fiind, apărările recurentului potrivit cărora nu ar fi avut asupra sa un cuţit, iar pătrunderea sa în locuinţa lui O.A. ar fi avut loc cu acordul acestuia sunt irelevante sub aspectul încadrării juridice amintite.
Aspectele menţionate se impun a fi însă analizate, deoarece definesc gradului concret de pericol social al activităţii infracţionale, fiind deci determinante în evaluarea modului de individualizare a pedepsei, chestiune care a făcut, de asemenea, obiectul unor critici formulate de apărătorul recurentului.
Curtea reţine însă că, şi din acest punct de vedere, instanţele au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, precum şi o analiză profundă a materialului probatoriu.
Starea de ebrietate a inculpatului menţionată de partea vătămată încă de la prima sesizare scrisă adresată poliţiei la 18 mai 2004, precum şi diferenţa considerabilă de vârstă dintre B.M. (33 de ani) şi O.A. (76 de ani) sunt de natură a confirma veridicitatea declaraţiilor acestuia din urmă, în sensul că temerea pe care inculpatul i-o inspira l-a determinat să accepte iniţial să discute cu el.
Sinceritatea părţii vătămate este în afara oricărui dubiu şi datorită faptului că relatările sale privind activitatea infracţională a inculpatului au fost confirmate în raport cu natura şi dispunerea leziunilor constatate medico legal.
În acelaşi sens sunt de amintit depoziţiile lui N.D. care l-a ajutat pe O.A. imediat după ce fusese agresat şi, deşi nu a fost martor ocular, a putut confirma că, încă din primul moment, partea vătămată a descris dinamica infracţională în modul reţinut în cele din urmă şi de către instanţe.
Aceste relatări menţionează că, întradevăr, inculpatul nu a avut nici o armă asupra lui în momentul pătrunderii în locuinţă, însă, pe lângă lovitura amintită, s-a folosit de un cuţit găsit în casa lui O.A. pentru a-l ameninţa pe acesta.
În raport cu întreaga activitate infracţională amintită şi cu celelalte criterii de individualizare, Curtea conchide că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde pe deplin cerinţelor art. 52 si art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Întrucât în cauză nu îşi găsesc incidenţa nici una dintre prevederile art. 3859 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., Curtea urmează a face aplicarea art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din acelaşi act normative, respingând recursul ca nefondat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi a art. 38615, raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea urmează să se pronunţe şi în sensul deducerii din pedeapsa aplicată recurentului – inculpate a perioadei reţinerii şi arestării sale preventive executate până la data pronunţării acestei decizii.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, cu menţiunea că onorariul pentru apărătorul său desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Dispoziţiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., prevăd în mod imperative că situaţia celui care declară recurs, în speţă a inculpatului, nu poate fi agravată instanţa investită cu soluţionarea respectivei căi de atac.
O astfel de agravare ar fi, în cauza de faţă, obligarea recurentului la plata unor despăgubiri civile pe care O.A. nu le-a solicitat în condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., ci printr-o petiţie adresată direct instanţei de recurs.
Prin urmare Curtea nu are a se pronunţa asupra respectivei solicitări, ceea ce nu exclude însă, în principiu, dreptul părţii vătămate de a se adresa instanţei civile competente să se pronunţe asupra legitimităţii pretenţiilor sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 385 din 8 septembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 18 mai 2004 la 3 decembrie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1 600 000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400 000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2004
| ← ICCJ. Decizia nr. 6470/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6425/2004. Penal. Legea nr.284/1947. Recurs... → |
|---|
