ICCJ. Decizia nr. 6761/2004. Penal. Recuzare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6761/2004
Dosar nr. 6546/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5765 din 15 noiembrie 2004, revizuientul apelant P.V. a recuzat judecătorii O.E. şi J.T., invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
S-a arătat că, în compunerea menţionată, judecătorii s-au antepronunţat, în sensul că probele solicitate de apelantul-revizuient au fost respinse prin încheierea din 4 noiembrie 2004, în mod greşit completul de judecată apreciind că revizuientul ar urmări doar o prelungire a probatoriului administrat de curtea de apel.
De asemenea, a considerat apelantul revizuient că cele două judecătoare, motivându-şi hotărârea prin care au respins probele solicitate, şi-au spus părerea asupra căii de atac formulate, astfel încât a solicitat admiterea cererii de recuzare.
Curtea de Apel Iaşi, prin încheierea din 16 noiembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 5765/2004, a respins cererea formulată de revizuientul-apelant P.V. privind recuzarea judecătorilor O.E. şi J.T., în soluţionarea dosarului nr. 5765/2004 al Curţii de Apel Iaşi.
În motivarea acestei soluţii s-a apreciat că instanţa, în compunerea judecătorilor recuzaţi, prin respingerea cererii de administrare a probelor, apreciind ca nefiind utile şi petinente soluţionării cauzei, a dat curs dispoziţiilor procesuale penale şi nu şi-au format cu anticipaţie o părere asupra cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuientul P.V., solicitând admiterea recursului şi, rejudecând, în urma casării încheierii recurate, admiterea cererii de recuzare.
Verificând cauza sub toate aspectele, atât prin prisma motivelor de recurs, cât şi din oficiu, Curtea constată că recursul declarat este inadmisibil.
Astfel, în mod greşit s-a menţionat în dispozitivul încheierii recurate „Cu recurs în termen de 48 ore de la pronunţare", întrucât prin OG nr. 55/2004 au fost abrogate dispoziţiile art. 52 C. proc. pen., care prevedeau că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs în termen de 48 de ore din momentul pronunţării.
În consecinţă, revizuentul P.V. nu avea posibilitatea legală de exercitare a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea sa de recuzare a magistraţilor O.E. şi J.T.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., să fie respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petent.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 35815 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.V. împotriva încheierii din 16 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. 5765/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6757/2004. Penal. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 6776/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
---|