ICCJ. Decizia nr. 6857/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6857/2004
Dosar nr. 7152/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 36 din 5 aprilie 2004, Judecătoria Botoşani a dispus în temeiul art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., menţinerea arestării preventive a inculpatului M.V., recidivist, trimis în judecată, pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Tribunalul Botoşani, secţia penală, prin Decizia nr. 211/ R din 9 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri.
Ulterior, Judecătoria Botoşani a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar Tribunalul Botoşani a respins apelul inculpatului împotriva acestei sentinţe, menţinând starea de arest a acestuia.
Prin încheierea din 22 noiembrie 2004, Curtea de Apel Suceava a amânat judecarea recursului declarat de inculpat împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi, în temeiul art. 3002 şi art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recursul de faţă, solicitând să se dispună punerea lui în libertate.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., numai încheierea dată în primă instanţă şi în apel prin care s-a dispus, între altele, menţinerea unei măsuri preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau inculpat.
Întrucât inculpatul a atacat cu recurs încheierea prin care chiar instanţa de recurs a menţinut măsura arestării sale preventive, rezultă că acesta este inadmisibil şi urmează a fi respins ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6786/2004. Penal. Art.20,174.175 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6894/2004. Penal. Excepţia de... → |
---|