ICCJ. Decizia nr. 6859/2004. Penal. Lg.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6859/2004
Dosar nr. 4158/2003
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 17 din 31 ianuarie 2003, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul O.S.la 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în România de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea cantităţii de 1450 comprimate de Ecstasy rămase după efectuarea analizelor de laborator.
S-a reţinut, că, la data de 17 august 2002, în jurul orelor 23,30, la un control efectuat asupra bagajelor cetăţeanului turc Y.R. s-au găsit 1500 pastile Ecstasy, ce aparţineau numitului O.S., aflat şi acesta împreună cu primul şi cu martora I.C. în autoturismul marca BMW înmatriculat în Turcia.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, criticile privind neaplicarea dispoziţiilor art. 117 C. pen.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi inculpatul O.S., susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 471 din 28 august 2003, a admis apelul declarat de procuror şi a desfiinţat sentinţa atacată, în sensul că a dispus expulzarea inculpatului, în baza art. 117 C. pen., celelalte dispoziţii fiind menţinute.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul O.S. a declarat recurs, întemeiat pe art. 3859 pct. 10, 17, 171, 18 şi 19, art. 272, art. 333 şi art. 38515 C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţele nu au făcut o corectă individualizare şi sancţionare a faptei inculpatului O.S., probele administrate putând duce cel mult la reţinerea unei tentative de introducere în ţară de droguri de mare risc. Ca atare, sub acest aspect, faptei inculpatului i s-a dat o greşită încadrare juridică.
S-a mai susţinut că instanţele au comis o gravă eroare de fapt, în sensul că inculpatul a fost condamnat în baza unei simple declaraţii de martor care, în realitate, reprezintă o supoziţie.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este de reţinut că infracţiunea de introducere de droguri în ţară, fără drept, se consumă în momentul trecerii frontierei de stat a României, iar nu în cel al trecerii prin punctul vamal.
Astfel, potrivit art. 142 C. pen., prin termenul „teritoriu" din expresiile „teritoriul României" şi „teritoriul ţării" se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, cu subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială, cu subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiul aerian al acesteia.
OUG nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României a definit noţiunea de „frontieră de stat", prin art. 1 lit. a), ca fiind linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de frontieră la altul. La fluviul Dunărea şi celelalte ape curgătoare, frontiera de stat este cea stabilită prin acordurile, convenţiile şi înţelegerile dintre România şi statele vecine, cu luare în considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internaţional fluvial este acela că frontiera trece pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare nenavigabile, pe la mijlocul pânzei de apă.
Pe de altă parte, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, prin control vamal se înţelege îndeplinirea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de verificare a mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor, examinarea evidenţelor financiar-contabile şi a altor înscrisuri ale titularilor de operaţiuni, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi al altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor, efectuarea de anchete administrative şi alte acţiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale.
Din economia dispoziţiilor legale menţionate rezultă fără echivoc că, în sensul voit de legiuitor, „intrarea în ţară", acţiune ce caracterizează elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, este echivalentă cu trecerea frontierei de stat a României, controlul vamal fiind o operaţiune ulterioară intrării pe teritoriul României, având un cu totul alt scop, aşa cum rezultă C. vam.
Un argument în plus, în sensul celor de mai sus, este şi cel potrivit căruia legiuitorul, în definirea elementului material al infracţiunii, nu a făcut nici o distincţie între caracterul licit şi cel ilicit al „intrării în ţară".
Or, dacă s-ar echivala conţinutul sintagmei „intrare în ţară" cu cel de „trecere prin punctul vamal", într-o interpretare contrară, concomitent, spiritului şi literei legii, s-ar ajunge la situaţia absurdă în care introducerea de droguri în ţară, fără drept, prin trecerea frauduloasă a frontierei să nu fie considerată infracţiuni, întrucât nu este îndeplinită condiţia trecerii prin punctul vamal.
Prin urmare, în speţă, infracţiunea de introducere în ţară a cantităţii de 1500 pastile Ecstasy, se consumase anterior controlului vamal, în momentul în care inculpatul trecuse linia imaginară situată la mijlocul şenalului navigabil al Dunării.
Ca atare, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, iar nu tentativă la această infracţiune, aşa încât recursul se constată neîntemeiat sub aspectul acestei critici.
Cu referire la criticile privind inexistenţa faptei, urmează a se observa că potrivit art. 17 C. pen., infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Drept urmare, cu referire şi la dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., atât organului de urmărire penală cât şi instanţei de judecată le revine obligaţia de a manifesta rol activ în vederea aflării adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, prin lămurirea sa sub toate aspectele.
În conformitate cu aceste reguli, ce au valoare de principii fundamentale şi sunt consacrate în art. 3, art. 4 şi art. 62 C. proc. pen., în cursul procesului penal trebuie să se clarifice pe deplin cauza pe baza elementelor de fapt care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor necesare pronunţării unei soluţii juste, în conformitate cu probele administrate.
Examinând cauza prin prisma acestor din urmă critici, se constată că instanţele au avut în vedere exigenţele impuse de prevederile legale menţionate, au administrat probe şi s-au pronunţat asupra vinovăţiei inculpatului, elucidând aspectele necesare configurării infracţiunii în materialitatea sa.
Astfel, din declaraţiile martorului C.C. a rezultat că inculpatul a recunoscut, într-o discuţie avută în limba turcă cu martorul Y.R., că pastilele îi aparţin.
Din declaraţia martorei I.C. a rezultat, de asemenea, că, după descoperirea stupefiantelor menţionate, inculpatul i-a înmânat martorului Y.R. o bancnotă de 500 Euro pentru a-i mitui pe vameşi, dar acesta din urmă a refuzat şi i-a restituit-o.
Este adevărat că cele 1500 pastile de Ecstasy au fost găsite în geamantanul martorului Y.R., într-o pungă neagră din plastic, împăturită într-un pantalon, cu privire la care acesta a declarat că sunt pastile pentru ţânţari.
S-a dovedit însă că acestea au introduse în geamantanul martorului, înlocuind pastilele pentru ţânţari, de către inculpat.
Astfel, iniţial inculpatul a negat că ar fi rămas vreo clipă singur la maşină sau la hotel.
Confruntat însă cu martorul menţionat, inculpatul a recunoscut că a rămas singur la maşină, la hotel în Turcia şi la magazinul D.F.
Existenţa iniţială a spray-ului pentru ţânţari şi pastilelor pentru gândaci în bagajele martorului, care au fost înlocuite cu cele 1500 pastile Ecstasy este confirmată şi de martorul B.I.
Că acesta reprezenta un mod de operare a inculpatului rezultă din declaraţia martorei I.C. care a relatat că are un frate care a lucrat în Olanda, perioadă în care se mai deplasa cu inculpatul, cu maşina acestuia din urmă, coroborată cu declaraţia numitului O. care a recunoscut că şi în Germania au fost descoperite în maşina sa pastile Ecstasy „în bagajul unui oarecare Ionică", pe care îl transporta cu maşina sa. Cu acea ocazie, I.I. a fost arestat de organele de poliţie care l-au trimis în ţară, pe cheltuiala inculpatului.
Această din urmă împrejurare este confirmată prin comunicarea B. 189/2002 U.M., ofiţer de legătură la Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti, făcută D.G.C.C.O.A.
Aşadar, apreciind corect probele de la dosar, instanţele au pronunţat hotărâri temeinice şi legale, nesupuse nici unuia din cazurile de casare invocate de recurent.
Totodată, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte motive de casare, susceptibile a fi puse în discuţie nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.S. care, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.S. împotriva deciziei penale nr. 471 din 28 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 27 august 2002 la 17 decembrie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Onorariile pentru interpreţii de limbă turcă se vor plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6858/2004. Penal. Art.250 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6860/2004. Penal. Art. 254 c. pen. Recurs → |
|---|
