ICCJ. Decizia nr. 824/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.824/2004
Dosar nr. 5629/2003
Şedinţa publică din 11 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 103 din 25 iunie 2003 Tribunalul Vâlcea, secţia penală, a dispus condamnarea inculpatului I.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 239 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 din C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare, în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64.
S-a luat act de declaraţia părţii vătămate M.M.B. că nu se constituie ca parte civilă.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Inculpatul I.V. a fost angajat la SC O. SA, Direcţia Agroalimentară, cu sediul în Băbeni, jud. Vâlcea şi atribuţii de serviciu transportarea de produse agroalimentare, în calitatea sa de conducător auto.
În ziua de 26 noiembrie 2002, acesta a efectuat mai multe transporturi la unităţile direcţiei agroalimentare.
S-a reţinut că în ziua menţionată, inculpatul a plecat din comuna Budeşti, pentru a transporta marfă în comuna Frăneşti şi trebuia să se deplaseze pe ruta Râmnicu-Vâlcea – Râureni – Băbeni, însă nu a urmat acest traseu şi s-a deplasat spre gara Govora, către comuna Mihăileşti, în afara graficului pe care îl avea. Acesta a făcut deplasarea respectivă întrucât avea întâlnire cu fiul său I.D.V., la bariera C.F.R. Govora, pentru a-i da motorină.
Deoarece bariera de la gara C.F.R. era pusă, inculpatul a oprit autovehiculul, aşteptând trecerea trenului, iar fiul său se afla pe aceeaşi parte cu el, însă cu spatele spre barieră.
La scurt timp a apărut şi autoturismul pe care lucra patrula SC S.N. SRL Vâlcea. Agenţii de pază au ca principală obligaţie potrivit contractului de prestări servicii, descoperirea persoanelor care, prin acţiunile lor, conduc la sustragerea de bunuri ce aparţin SC O. SA Râmnicu-Vâlcea.
Potrivit înţelegerii dintre inculpat şi fiul său, acesta a luat din cabina autodubei două bidoane unul de 10 litri, iar altul de 20 litri, pe care le avusese pregătite şi le-a transportat către dubă fiului său, introducându-le în cabina acesteia.
Această activitate a fost observată de către agenţii de pază şi, cunoscând că inculpatul este angajat la SC O. SA Râmnicu-Vâlcea, cei trei agenţi s-au deplasat la autoduba fiului inculpatului, unde fusese transportată motorina, cu intenţia de a o ridica.
Între timp, s-a ridicat bariera şi inculpatul a pornit maşina şi a trecut dincolo de calea ferată, însă văzând situaţia în care se află fiul său şi intenţia celor trei agenţi de a-i ridica motorina, a oprit autoduba şi s-a întors la maşina fiului său.
Inculpatul, văzând că fiul său este controlat, a luat o piatră din terasamentul căii ferate, cu care intenţiona să-l lovească pe agentul de pază M.M.B. deşi îi cunoştea pe aceştia, iar cei trei agenţi, la rândul lor, şi-au declarat identitatea.
Agentul de pază a barat lovitura inculpatului cu mâna dreaptă, însă i s-au produs alte leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare 6-7 zile îngrijiri medicale.
Pentru a-l imobiliza pe inculpat a fost necesară intervenţia celor doi agenţi, iar apoi au fost sesizate organele de poliţie, care s-au deplasat la locul menţionat.
Pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a recunoscut înţelegerea avută cu fiul său, arătând că această întâlnire a fost întâmplătoare.
S-a mai reţinut că s-a făcut o verificare la stocul de motorină şi s-a constatat că în rezervor trebuia să aibă cantitatea de 81,2 litri motorină.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul I.V., solicitând admiterea acestuia şi achitarea lui pentru infracţiunile de tâlhărie şi ultraj, dată fiind calitatea agenţilor de pază, regulamentului de ordine interioară al societăţii, cum şi atribuţiile acestora, în sensul că aceştia trebuiau să urmărească numai sustragerea de produse din incinta societăţii.
Prin Decizia penală nr. 267/ A din 18 noiembrie 2003 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a fost admis apelul declarat de inculpat.
A fost desfiinţată în parte sentinţa şi în consecinţă, au fost descontopite pedepsele aplicate inculpatului.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbată încadrarea juridică din art. 239 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., în art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., texte de lege din urmă în baza cărora a fost condamnat inculpatul la 2 luni închisoare.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., la un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul I.V., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor şi schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lui, din infracţiunea de tâlhărie în cea de delapidare şi din infracţiunea de ultraj, în ceea de lovire.
În susţinerea acestor motive de recurs, inculpatul a arătat că acesta are calitatea de gestionar al carburanţilor ce îi sunt daţi în exploatare, iar pe de altă parte, agenţii de pază nu îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
În subsidiar, inculpatul a solicitat aplicarea unei modalităţi de executare a pedepsei, fără privare de libertate, respectiv a dispoziţiilor art. 81 C. pen., ţinându-se seama că are o stare de sănătate precară şi este singurul întreţinător al familiei.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în raport de un amplu şi judicios material probator administrat în cauză, au dat o corectă încadrare juridică a faptelor şi au aplicat pedepse just proporţionalizate, conform criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cererea inculpatului prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de delapidare nu poate fi primită şi urmează să fie respinsă.
Potrivit art. 211 C. pen., infracţiunea de tâlhărie constă în furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ori punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace, pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunilor, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Aşadar, în conţinutul complex al tâlhăriei, furtul constituie activitatea principală, iar folosirea violenţei sau a ameninţării, ori a celorlalte mijloace indicate de lege constituie o activitate secundară, prin care activitatea principală se particularizează.
Între primul şi cel de-al doilea component al elementului material există o relaţie de condiţionare în sensul că infracţiunea de tâlhărie există numai atunci când violenţele sunt săvârşite în scopul comiterii infracţiunii principale, furtul ori pentru ca făptuitorul să păstreze bunul sustras.
Pe de altă parte, infracţiunea de delapidare, conform art. 2151 C. pen., constă în însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau administrează.
Din fişa postului rezultă că inculpatul îndeplinea funcţia de conducător auto în cadrul SC O. SA Râmnicu-Vâlcea, având ca atribuţii de serviciu întreţinerea şi exploatarea mijlocului auto, care i-a fost repartizat şi efectuarea transporturilor de mărfuri şi persoana în numele şi pe seama societăţii.
Ori, fapta şoferului de a sustrage carburanţii ce i-au fost încredinţaţi de unitate pentru funcţionarea autovehiculului nu constituie infracţiune de delapidare, deoarece el nu avea atribuţii de a primi, a păstra sau a elibera bunul.
Raportând cauzei aceste texte de lege, se reţine că fapta inculpatului de a ameninţa şi a exercita violenţe asupra agenţilor de pază, pentru a păstra bunurile însuşite, respectiv cele două bidoane cu motorină pe care le-a dus în cabina fiului său, I.D.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. şi nu a infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 C. pen.
Cu privire la susţinerile inculpatului în sensul că instanţele au dat o încadrare juridică greşită a faptei reţinută în sarcina lui în infracţiunea de ultraj şi nu în infracţiunea de lovire, deoarece agenţii de pază nu îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, nu sunt fondate şi urmează să fie respinse.
Din examinarea actele dosarului, rezultă că cei trei agenţi de pază, M.M.B., C.T.D. şi OG, sunt angajaţi ai SC S.N. SRL Râmnicu-Vâlcea, care funcţionează conform Legii nr. 18/1996, cu avizul Inspectoratului General al Poliţiei şi că între această societate şi SC O. SA Râmnicu-Vâlcea a existat un contract de prestări servicii, prin care controlul să se exercite atât la porţile de acces, cât şi pe traseele dintre subunităţile componente ale societăţii.
Cum cei trei agenţi de pază sunt încadraţi, cu contracte de muncă pe durată nedeterminată şi sunt avizaţi de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea, iar în ziua de 26 noiembrie 2002, aceştia au fost planificaţi să exercite un asemenea control în schimbul, potrivit sarcinilor repartizate prin fişele de post, activitatea pe care o desfăşoară, potrivit Legii nr. 18/1996, privind paza obiectivelor bunurilor şi valorilor pe timpul exercitării serviciului sunt asimilaţi persoanelor, care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţilor publice.
Aşadar, faptele inculpatului, care la data de 26 noiembrie 2002 a ameninţat şi a folosit violenţa asupra agenţiilor de pază, pentru a păstra bunurile însuşite, respectiv cele două bidoane cu motorină pe care le-a dus în cabina auto vehiculului fiului său, I.D.V. şi că a agresat agentul de pază întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie în formă agravată şi ultraj şi nu pe cele ale infracţiunilor de delapidare şi lovire.
În consecinţă, se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au dat o corectă încadrare juridică a faptelor comise de inculpaţi, neexistând motive pentru schimbarea acestora în sensul solicitat de acesta, urmând ca cererile sale formulate în acest sens să fie respinse ca nefondate.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că instanţele au ţinut seama de toate criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul ridicat de pericol social al faptelor, modalitatea şi împrejurările comiterii, dar şi, de datele ce caracterizează persoana lui, care a avut o conduită bună înainte de comiterea infracţiunilor şi se află la prima confruntare cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale.
De altfel, pedeapsa aplicată de un an şi 6 luni închisoare se încadrează în limitele legale prevăzute de textele de lege incriminatoare, fiind în măsură să asigure reeducarea inculpatului în vederea reinserţiei lui în comunitate şi prevenţia general, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul I.V. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recursul inculpatului să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V., împotriva deciziei penale nr. 267/ A din 18 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 820/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 828/2004. Penal. Art.215 alin.2,3 c.pen.... → |
|---|
