ICCJ. Decizia nr. 817/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.817/2004
Dosar nr. 5650/2003
Şedinţa publică din 11 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 970 din 10 octombrie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat calificarea din art. 37 lit. b), în art. 37 lit. a) din C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F. la 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 83 C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat pedeapsa de un an închisoare, pedeapsă adăugată la cea aplicată în cauză, în final, inculpatul având de executat 7 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 7 august la 11 octombrie 2003 şi de la 30 septembrie 2002 la 19 noiembrie 2002.
În baza art. 160c C. proc. pen., s-a prelungit starea de arest a inculpatului de la 12 octombrie, la 10 noiembrie 2003.
A fost obligat inculpatul la 500.000 lei despăgubiri civile către partea civilă D.L. şi la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La 6 august 2003 părţii vătămate D.L. i s-a smuls de la gât telefonul mobil de către inculpatul C.F., acesta fiind reţinut de un echipaj de poliţie la circa 10 m de la locul săvârşirii faptei, având telefonul asupra sa, în urma smulgerii telefonului, i s-a spart carcasa.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, motivându-şi gestul prin aceea că, era sub influenţa metadonei în cadrul unei cure de dezintoxicare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.F., criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o consideră prea severă faţă de circumstanţele reale şi cele personale, ţinând seama de poziţia pe care a avut-o pe parcursul procesului penal.
Prin Decizia penală nr. 667/ A din 5 noiembrie 2003 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului.
A fost computată prevenţia de la 30 septembrie la 19 noiembrie 2002 şi de la 7 august 2003, la zi.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei onorariul de avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.F., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că a recunoscut şi regretat fapta comisă şi se află la o vârstă tânără.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului probator din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând să fie respins.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Raportând cauzei acest text de lege, se constată că atât la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, au avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii ei şi anume, inculpatul, aflat sub influenţa drogurilor s-a repezit la partea vătămată D.L., i-a smuls telefonul, dar şi de datele ce caracterizează persoana acestuia.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului se constată că acesta a mai fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni îndreptată împotriva patrimoniului, dovedind perseverenţă infracţională, astfel că pentru reeducarea lui este necesară o perioadă mai îndelungată de timp.
Aşadar, pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită în cauză, se încadrează în limitele prevăzute de textul de lege incriminator fiind în măsură să realizeze prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, şi reeducarea inculpatului, atingându-se scopul acesteia, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Cum în cauză nu există motive care să justifice reducerea pedepsei aplicate inculpatului, urmează ca recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul C.F. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 6 august 2003, la 11 februarie 2003 şi timpul arestării preventive de la 30 septembrie 2002, la 19 noiembrie 2002.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F., împotriva deciziei penale nr. 667/ A din 5 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 6 august 2003, la 11 februarie 2004 şi timpul arestării preventive de la 30 septembrie 2002, la 19 noiembrie 2002.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 772/2004. Penal. Lg.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 820/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
