ICCJ. Decizia nr. 1127/2005. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1127/2005
Dosar nr. 6262/2004
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Tribunalul Covasna, prin sentinţa penală nr. 58 din 9 august 2004, a respins cererea de revizuire formulată de petentul condamnat L.S. împotriva sentinţei penale nr. 52 din 3 octombrie 2001 a Tribunalului Covasna, menţinută prin Decizia penală nr. 32/ A din 20 februarie 2002 a Curţii de Apel Braşov, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4433 din 18 octombrie 2002 a secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie.
Hotărând astfel, Tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 689 din 6 mai 2004, petentul condamnat L.S. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 52 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului Covasna, menţinută prin Decizia penală nr. 32/ A din 20 februarie 2002 a Curţii de Apel Braşov, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4433 din 18 octombrie 2002 a secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie, prin care a fost condamnat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (4), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În motivarea cererii sale, condamnatul a susţinut, în esenţă că, instanţa supremă, în mod greşit, a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, întrucât, în momentul judecării cauzei, inculpatul nu a fost în posesia unor acte din care reieşea că a achitat, în întregime, părţii vătămate prejudiciul, ba chiar, a plătit acesteia, în plus, 80.000.000 lei.
A mai susţinut că acele acte nu au putut fi prezentate Curţii Supreme de Justiţie datorită unor împrejurări mai presus de voinţa sa.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că, cererea de revizuire formulată de condamnat, nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi a dispus respingerea ei, ca nefondată.
În acest sens, s-a motivat că: „Plata integrală a prejudiciului a fost constatată, chiar de către Tribunalul Covasna, ca instanţă de fond, drept dovadă că, s-au luat în considerare actele şi plăţile care interesează perioada 1999 – iunie 2001, Curtea Supremă de Justiţie procedând doar la schimbarea calificării juridice a infracţiunii comise de inculpat, aplicând o sancţiune penală corespunzătoare.
Pe de altă parte, condamnatul şi societatea în cauză au posibilitatea să acţioneze pe cale juridică distinctă pentru recuperarea sumelor achitate eventual în plus faţă de prejudiciul real cauzat prin infracţiunea de înşelăciune.
În atare situaţie, motivele invocate nu pot fi apreciate ca acte, fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei şi ca atare, nici ca motive de revizuire.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel condamnatul, susţinând că fapta săvârşită îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de emitere de cecuri fără acoperire şi nu de infracţiuni de înşelăciune, în acest sens fiind probele de la dosar, din care rezultă că prejudiciul a fost recuperat integral de partea civilă, fiind chiar achitată în plus suma de 80 milioane lei.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 364 din 13 octombrie 2004, a respins apelul condamnatului, reţinând, din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar că, instanţa supremă a cunoscut împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat prin plata făcută de revizuient, dar a motivat că aceasta „este o activitate în afara conţinutului infracţiunii şi urmăreşte acoperirea unui prejudiciu existent".
A mai reţinut că: „În aceste condiţii, nu se poate vorbi de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. În realitate, se solicită o nouă apreciere a unor împrejurări şi probe cunoscute şi analizate de instanţă, ceea ce, pe calea revizuirii, nu este posibil.
Nemulţumit şi de această din urmă decizie, în termenul legal, condamnatul revizuient L.S. a declarat recurs, criticând hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând ca şi în apel că, în cauză, nu este vorba de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), deoarece intenţia, ca element constitutiv al acestei infracţiuni lipseşte, iar recursul parchetului, în mod greşit, a fost admis de către instanţa supremă, aceasta pentru că, la momentul judecării cauzei nu a putut depune la dosar „Înţelegerea" nr. 99 din 5 aprilie 2000 prin care firma sa începuse achitarea sumei în discuţie şi a penalităţilor, chiar înainte de începerea urmăririi penale.
A mai susţinut că, în aprecierea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, dacă instanţa ar fi avut la dispoziţie şi acest act, pe care înţelege să-l folosească ca act nou, s-ar fi format convingerea că în derularea contractului comercial cu SC B. SRL Baraolt, el a fost de bună credinţă.
De asemenea, a susţinut că la momentul judecării recursului, instanţa supremă nu cunoştea faptul că au plătit în afară de suma pretinsă în plus, suma de 900.000.000 lei solicitată de partea civilă, dar nedovedită de aceasta.
Recursul declarat de condamnatul revizuient nu este fondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel în mod justificat au reţinut că motivul pentru care condamnatul L.S. a solicitat revizuirea hotărârii judecătoreşti prin care a fost condamnat, nu face parte dintre cele arătate în art. 394 C. proc. pen., deoarece aspectul invocat şi anume, lipsa vinovăţiei în comiterea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea a fost cunoscut şi analizat de către instanţe în toate fazele procesuale şi deci, nu poate fi asimilat unor împrejurări necunoscute de instanţe la momentul soluţionării cauzei [(aşa cum o cer dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.)].
În cauză nedescoperindu-se fapte sau împrejurări necunoscute de instanţele care au soluţionat şi nici nu s-au săvârşit infracţiuni de mărturie mincinoasă, nefiind deci îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., recursul declarat de condamnatul revizuient este nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recurentul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient L.S. împotriva deciziei penale nr. 364 din 13 octombrie 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1126/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1129/2005. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
