ICCJ. Decizia nr. 1129/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1129/2005
Dosar nr. 7448/2004
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1031 din 26 august 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul E.S.A. şi a dispus înlăturarea executării măsurii de siguranţă a expulzării, luată prin sentinţa penală nr. 533 din 27 septembrie 2000 a aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că cererea condamnatului este fondată odată ce din actul emis de M.I., D.S.C., înregistrat sub nr. 1258/1992 GG, existent la dosar în traducere legalizată, rezultă că petentul condamnat contestator are o pedeapsă cu închisoare pe viaţă (cu muncă silnică), din 11 noiembrie 1995 fiind dezertor în afara ţării şi numele lui este pe listele de control la aeroport.
În consecinţă, instanţa a constatat că în situaţia expulzării contestatorului în ţara sa de origine, el ar fi expus la muncă silnică şi tratamente inumane sau degradante.
S-a mai reţinut că actul menţionat nu a fost depus în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea în vederea invocării prevederilor art. 117 alin. (4) C. pen., la acea dată contestatorul nefiind în posesia lui, în cauză fiind incidente deci dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, motivul invocat fiind greşita admitere a contestaţiei la executare, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi nici ale art. 117 alin. (4) C. pen., nefiind vorba de o „persecutare" în sensul vizat de acest din urmă text de lege.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 747 din 8 octombrie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.
Instanţa de apel a reţinut că probele administrate au relevat că în statul de origine, condamnatul are de executat pedeapsa cu închisoare pe viaţă prin muncă silnică, aceasta echivalând cu o pedeapsă degradantă sau inumană, în sensul art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, ratificată de România prin Legea nr. 18/2000. Totodată, s-a reţinut că în lipsa înlăturării măsurii expulzării, condamnatul este supus unui risc real de a suferi tratamente contrare art. 3, riscul fiind şi imediat, ţara sa punând în executare hotărârea chiar din momentul intrării lui în Egipt.
Instanţa de apel a mai reţinut că expulzarea condamnatului poate genera încălcarea art. 8 din Convenţia amintită, contestatorul fiind căsătorit cu o femeie de cetăţenie română încă din anul 1999, deci anterior pronunţării sentinţei penale nr. 533 din 27 septembrie 2000, definitivă prin Decizia penală nr. 1530 din 21 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, executarea măsurii ducând la încălcarea dreptului la viaţă de familie al soţiei sale şi/ sau la ruperea relaţiilor fireşti dintre cei doi soţi.
Sub aspectul dreptului formal, instanţa de apel a constatat că ceea ce se înlătură este numai executarea măsurii expulzării şi nu măsura însăşi.
Împotriva hotărârii pronunţată în apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează.
Contestaţia la executare, potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se poate face în cazul când se iveşte vreo împiedicare la executare.
OUG nr. 194/2002, în art. 92 alin. (1) pct. 1, act normativ referitor la regimul străinilor, prevede că „un străin nu poate fi expulzat într-un stat în care există temeri justificate că viaţa îi este pusă în pericol, ori că ar fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante".
Alin. (4) al aceluiaşi articol, prevede că străinul poate fi totuşi expulzat pentru motive de siguranţă sau de ordine publică, chiar dacă se constată una din situaţiile menţionate mai sus.
Alin. (1) pct. 5 al aceluiaşi text de lege, prevede că este de competenţa instanţei de judecată să constate situaţiile prevăzute în alineatele (1) şi (2), în urma comunicării efectuată de Autoritatea pentru străini.
Se reţine astfel că instanţa este competentă să constate dacă poate fi pusă în executare măsura expulzării în condiţiile în care în baza comunicării efectuate de Autoritatea pentru străini, rezultă una din situaţiile prevăzute la alin. (1) pct. 1 al art. 92 din O.U. nr. 194 din 12 decembrie 2002.
Din verificarea lucrărilor cauzei se reţine că instanţele nu au avut în vedere dispoziţiile legale indicate, ci numai actul depus de contestator (şi acesta, în copie).
Astfel, faţă de dispoziţiile art. 92 alin. (5) din O.U. nr. 194/2000, exercitând rol activ, trebuie ca instanţa să ceară Autorităţii pentru străini, efectuarea de verificări privind situaţia contestatorului în statul de origine, Egipt, tocmai pentru a constata dacă susţinerile lui sunt reale şi, ca atare, se regăsesc sau nu situaţii de genul celor prevăzute la alin. (1) al art. 92.
În altă ordine de idei, Autoritatea pentru străini este competentă să furnizeze instanţei mai multe informaţii despre condamnatul contestator, măsura de siguranţă a expulzării neprevăzând obligaţia ca executarea ei să se facă numai în statul de origine, art. 92 alin. (3) din O.U. nr. 194/2002 prevăzând că interdicţia de expulzare durează până la dispariţia motivelor pe care a fost întemeiată.
Se reţine că neexaminându-se contestaţia la executare şi prin prisma dispoziţiilor art. 92 din O.U. nr. 194/2002, recursul declarat de parchet este fondat şi în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (2) C. proc. pen., va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 747/ A din 8 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe condamnatul contestator E.S.A.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 1031 din 26 august 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi trimite cauza la Tribunalul Bucureşti, pentru rejudecare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1127/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1133/2005. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
