ICCJ. Decizia nr. 1121/2005. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1121/2005
Dosar nr. 5301/2004
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 49 din 6 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a condamnat pe inculpaţii:
P.I.D. şi P.F.D. la:
- câte 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.;
- câte 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 289, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.;
- câte 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.;
- câte 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea şi anume câte 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 83 C. pen.
Au fost declarate false şi anulate înscrisurile incriminate şi anume: procesul-verbal de constatare contravenţie seria T nr. 1011665 din 30 septembrie 2003 încheiat de agent constatator de poliţie P.I. şi autorizaţia pentru reparaţie, aferente acestuia seriile AS nr. 958404 şi 958405.
S-a luat act că nu există constituire de parte civilă.
Cei doi inculpaţi au fost obligaţi să plătească statului suma de câte 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul P.I.D. a funcţionat în calitate de inspector principal în cadrul I.P.J. Gorj, iar în perioada septembrie – noiembrie 2003 şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în cadrul Serviciului Poliţiei rutiere, compartimentul examinare – calificare, având spre folosinţă, în calitate de comodatar, autoturismul marca Peugeost, proprietatea SC M. SRL Rovinari, judeţul Gorj.
La data de 16 septembrie 2003, fiind parcat regulamentar pe str. N. Titulescu din municipiul Tg. Jiu, autoturismul a fost tamponat, în urma unui accident de circulaţie, prin lovire de către autoturismul Dacia 1310, condus de către inculpatul P.F.D., care a pierdut controlul volanului în timp ce efectua un viraj spre stânga pe artera de circulaţie, amintită.
În urma coliziunii, cele două autoturisme au suferit avarii consemnate în actele de constatare, respectiv, proces-verbal seria AT nr. 1610366/18938 din 16 septembrie 2003, precum şi autorizaţiile pentru reparaţii aferente, întocmit de agent de poliţie G.F. din cadrul Baroului Poliţiei Rutiere a municipiului Tg. Jiu, prin care P.F.D. a fost sancţionat contravenţional (amenda în sumă de 1.200.000 lei, fiind achitată cu chitanţa emisă la 17 septembrie 2003).
La data producerii evenimentului rutier, familia inculpatului P.F.D., nu achitase poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru autoturismul Dacia 1310, angajat în eveniment, lucru consemnat în procesul verbal de constatare.
Ulterior, la data de 17 septembrie 2003, s-a efectuat asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru autoturismul Dacia 1310, achitându-se prima de asigurare de 571.000 lei la A. Gorj, în baza căreia s-a primit tichetul de asigurare nr. 1381191 din 17 septembrie 2003.
În zilele următoare, cei doi inculpaţi au hotărât să însceneze faptul că accidentul de circulaţie s-a comis după intrarea în vigoare a contractului de asigurare, pentru a se putea încasa contravaloarea reparaţiilor la ambele autoturisme de la societatea de asigurare, în care scop:
a) în după amiaza zilei de 30 septembrie, cei doi inculpaţi s-au deplasat cu autoturismul Dacia 1310 în localitatea Bumbeşti - Jiu, la intrarea pe drumul naţional 66 Tg. Jiu – Petroşani, declarând, nesincer, agentului constatator de poliţie P.I. că accidentul de circulaţie, în care s-au avariat cele două autoturisme, s-ar fi produs în ziua respectivă pe defileul Jiului, în zona Meri din culpa inculpatului P.F.D., ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de constatare seria T nr. 1011665 din 30 septembrie 2003 şi autorizaţia aferentă pentru avarii la ambele autoturisme, cu aceeaşi dată;
b) la data de 3 octombrie 2003, s-a deschis la A. SA Dolj, în baza înscrisurilor false menţionate şi a cererii formulată în acelaşi sens de către inculpatul P.I.D., dosarul de daune nr. 1471/2003, pentru autoturismul Peugeot, care fusese transportat la sediul SC S.I. SRL Craiova, Serviciul reprezentanţei Peugeot Craiova, încă de la data de 17 septembrie 2003, prilej cu care inculpatul P.F.D. a prezentat şi el procesul verbal de contravenţie, duplicat, încheiat la 30 septembrie 2003, solicitând reparaţia autoturismului Dacia 1310 la Service-ul SC L. SRL Tg. Jiu.
În urma verificărilor efectuate de organele de control din cadrul SC A.R. A. SA Dolj, s-a constatat caracterul fictiv al actelor şi declaraţiilor făcute de inculpaţi în cele două dosare de daune în legătură cu data şi împrejurările producerii accidentului de circulaţie, împrejurare în care aceştia (inculpaţii) au renunţat la solicitarea despăgubirilor care se ridicau la suma de 121.500.000 lei, pentru autoturismul Peugeot.
S-a reţinut că inculpaţii au recunoscut pe întreg parcursul procesului penal săvârşirea faptelor, pe care le-au regretat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii P.I.D. şi P.F.D. pe care au criticat-o cu privire la severitatea hotărârii pronunţate, respectiv a constatării că faptele săvârşite au caracter penal, solicitând, că prin reaprecierea probelor şi a comportamentului sincer avut pe întreg parcursul procesului penal, să se stabilească că acestea (faptele) nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni şi în consecinţă să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., pentru care să li se aplice sancţiuni administrative.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptelor se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a acestora, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita infractorului, iar atunci când se apreciază dacă fapta prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracţiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele, de urmările faptei şi de metodele şi mijloacele ce au fost folosite la săvârşirea faptelor.
Raportând la speţă, criteriile impuse de textul de lege citat, ce urmează a fi avute în vedere la stabilirea dacă o faptă prezintă ori nu pericolul social al unei infracţiuni se constată, că acestea nu sunt îndeplinite.
Mijloacele folosite de inculpaţi, înscenarea producerii accidentului la o altă dată decât cea reală şi în special după obţinerea poliţei de asigurare încheiată ulterior coliziunii celor două autoturisme, întocmirea dosarelor şi înaintarea lor societăţilor de asigurare în vederea obţinerii de despăgubiri necuvenite, a căror cuantum prezintă o sumă importantă, respectiv peste 120 milioane lei, nu pot fi apreciate ca fiind lipsite de importanţă, ci dimpotrivă, duc la concluzia că faptele prezintă pericolul social ale infracţiunilor comise şi nu este cazul a se face aplicarea art. 181 C. pen.
Faptul că inculpaţii au renunţat la despăgubirile solicitate nu s-a datorat voinţei lor, ci a faptului că societatea de asigurare a constatat nelegalităţile comise, aşa că şi din punct de vedere, al persoanei acestora, aplicarea art. 181 C. pen., nu este justificat.
De comportarea avută de inculpaţi pe parcursul procesului penal, prima instanţă a ţinut seama, atât la câtimea pedepselor aplicate cât şi la modalitatea de executare, în cauză făcându-se aplicarea prevederilor art. 181 C. pen.
Faţă de cele mai sus arătate, ţinând seama şi de faptul că verificând hotărârea atacată şi din oficiu nu se constată încălcări ale legii care să conducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpaţii P.I.D. şi P.F.D. sunt nefondate şi a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se decide în sensul celor cuprinse în dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.I.D. şi P.F.D. împotriva sentinţei penale nr. 49 din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1118/2005. Penal. Art.242, 248, 264 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 1122/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
