ICCJ. Decizia nr. 1151/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1151/2005

Dosar nr. 266/2005

Şedinţa publică din 16 februarie 2005

Examinând recursul de faţă, constată:

Prin sentinţa penală nr. 921 din 23 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Cluj, inculpatul P.A. a fost condamnat la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i), cu 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 864 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 371/2003 a Judecătoriei Gherla urmând ca inculpatul să execute alături cele două pedepse, rezultând pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 6 martie 2004 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui briceag de 7 cm., cu brăţară de plastic neagră.

Inculpatul a fost obligat să plătească 14.461.378 lei, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a sentinţei până la data efectuării plăţii, către C.A.S. Cluj.

A mai fost obligat inculpatul la 7.000.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă A.L.I.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt s-a reţinut că în seara de 5 martie 2004, pe stradă, a aplicat părţii vătămate A.L.I. o lovitură de cuţit în regiunea toracică dreaptă, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.

Prin Decizia penală nr. 353 din 21 decembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins ca tardiv apelul declarat de inculpat reţinând că în speţă termenul de apel a început să curgă la 25 noiembrie 2004, când i s-a comunicat copia dispozitivului sentinţei şi a expirat la 6 decembrie 2004, astfel încât apelul declarat la 16 decembrie 2004 a fost promovat după expirarea termenului prevăzut de lege.

Inculpatul a declarat recurs susţinând că a formulat apel în termen.

Recursul este fondat.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că instanţa de apel a reţinut eronat că sentinţa a fost comunicată inculpatului la 25 noiembrie 2004 şi că apelul a fost declarat la 16 decembrie 2004.

Astfel dovada de comunicare din 25 noiembrie 2004, nu este semnată de inculpat. În schimb la dosar se află o altă dovadă de comunicare din 11 decembrie 2004, care este semnată de inculpat care a menţionat şi faptul că declară apel.

Aşa fiind, Curtea reţine că, sentinţa a fost comunicată inculpatului la 11 decembrie 2004, dată la care acesta a şi formulat apel.

În consecinţă se constată existenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel încât recursul va fi admis şi conform art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., se va trimite cauza la Curtea de Apel Cluj pentru ca această instanţă să soluţioneze pe fond apelul declarat de inculpat.

Se va menţine starea de arest a inculpatului.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul P.A., împotriva deciziei penale nr. 353 din 21 decembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj.

Casează Decizia penală sus-menţionată şi trimite cauza pentru judecarea apelului la Curtea de Apel Cluj.

Menţine starea de arest a inculpatului.

Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1151/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs