ICCJ. Decizia nr. 123/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1565 din 20 noiembrie 2003, Judecătoria sectorului 1 București, în baza art. 248, raportat la art. 2481C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a hotărât condamnarea inculpatului V.L.V. la o pedeapsă de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, ca pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.
în baza art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2), a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
în baza art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 641C. pen.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a dispus arestarea inculpatului.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata executării pedepsei perioada detenției preventive de la 2 aprilie 2001 la 18 iulie 2001.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile SC B.T.T. SA, și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.040.034.000 lei, actualizată cu rata inflației de la data de 31 decembrie 2000 până la plata efectivă.
în baza art. 163 C. proc. pen., s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 2.040.034.000 lei, măsură care va fi aplicată potrivit art. 164 C. proc. pen.
în baza art. 348 C. proc. pen., a anulat înscrisurile falsificate: deciziile Consiliului de Administrație al B.T.T. SA din datele de 25 iunie 1996, 4 mai 1999, 31 mai 1999, 31 ianuarie 2000, 25 februarie 2000, 27 septembrie 2000, 31 octombrie 2000, 20 decembrie 2000 și procesele verbale ale ședințelor Consiliului de Administrație din aceste date, hotărârile Adunării Generale a Acționarilor B.T.T. SA din datele de 26 iunie 1999, 27 august 1999, 5 august 1999, 21 octombrie 1999, 29 februarie 2000, 31 octombrie 2000, 20 decembrie 2000 și procesele verbale ale ședințelor A.G.A. de la datele arătate.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 150.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a respins cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul nr. 285/P/2000 din data de 15 ianuarie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a trimis în judecată, în stare de libertate, pe inculpatul V.L.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248, raportat la art. 248 ind. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 31 alin. (2) raportat la art. 389 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
în actul de sesizare s-a reținut că inculpatul V.L.V., în calitate de director general și președinte al Consiliului de Administrație al SC B.T.T. SA, având ca principală atribuție de serviciu reprezentarea intereselor societății în raport cu terții în limitele împuternicirilor date de către A.G.A., s-a desfășurat o activitate contrară tuturor măsurilor propuse de către studiul de fazabilitate menționat și care a avut după rezultat tulburarea însemnată a activității SC B.T.T. SA și prejudicierea acestei societăți cu suma de 2.04.034.000 lei. Astfel, inculpatul și-a îndeplinit cu rea credință atribuțiile de serviciu încheind contracte de asociere în participațiune fără aprobarea A.G.A., instigând la falsificarea hotărârilor acestui organ prin atestarea unor fapte nereale și folosind înscrisurile falsificate în vederea producerii de consecințe juridice.
împotriva acestei sentințe au formulat apel atât inculpatul V.L.V., precum și partea civilă SC B.T.T. SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate atât sub aspectul laturii penale cât și al celui civil.
Tribunalul București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 742/ A din 28 mai 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat și de partea civilă susmenționați împotriva sentinței penale nr. 1565/2003 a Judecătoriei sector 3 București.
Nemulțumit și de această decizie au declarat recurs partea civilă SC B.T.T. SA și inculpatul V.L.V. și astfel s-a format dosarul ce se află pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, cu termen la 11 ianuarie 2005.
Pe timpul soluționării recursurilor de mai sus respectiv, în ședința publică din 21 decembrie 2004, inculpatul, prin apărătorul său ales, a ridicat excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 și art. 2481C. pen., pretinzând că acestea ar contraveni prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție României.
Curtea de Apel București, la data de 28 decembrie 2004, potrivit încheierii de ședință de la această dată, după analiza actelor dosarului, a respins cererea de sesizarea Curții Constituționale, apreciind că excepțiile ridicate sunt inadmisibile.
în motivarea acestei încheieri se reține că, prin mai multe decizii anterioare, Curtea Constituțională a decis deja asupra excepțiilor ridicate de inculpat și chiar în sensul motivelor invocate de către acesta (a se vedea în acest sens deciziile nr. 178 din 17 decembrie 1998, nr. 124/2001 și 294/2003 ale Curții Constituționale, neavând relevanță juridică că prin încheierea Curții de Apel din 28 decembrie 2004 au fost indicate eronat alte numere de decizii).
După acest moment procedural, Curtea de Apel București a acordat cuvântul în fond părților pentru a-și susține recursurile declarate.
Inculpatul, personal și prin apărătorul său, ales, de îndată, însă, a cerut ca instanța de recurs să ia act că înțeleg să declare recurs împotriva încheierii din 28 decembrie 2004, în temeiul art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și pentru unicul considerent că în mod total nejustificat li s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Recursul declarat de inculpat este inadmisibil și, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și art. 3851C. proc. pen., va fi respins ca atare.
înalta Curte reține aceasta deoarece se constată că temeiul de drept invocat de inculpat, respectiv art. 303 alin. (6) C. proc. pen., nu este aplicabil în speță, atâta timp cât instanța de recurs nu a suspendat judecata ci o continuă (respectiv a ultimei căi de atac ordinară), amânându-se astfel la 30 decembrie și apoi la 11 ianuarie 2005.
Deci, aflându-ne în desfășurarea cercetării judecătorești de pe timpul ultimei căi de atac ordinare, încheierile interlocutorii, precum este cea de la 28 decembrie 2004, sunt definitive, astfel după cum o prevăd și dispozițiile art. 3851C. proc. pen.
A se admite contrariul, respectiv a se admite recursul de față formulat de inculpat, ar însemna nu numai că ar fi încălcate prevederile articolului sus-menționat, dar, pe cale indirectă și împotriva spiritului legii, s-ar ajunge ca o încheiere interlocutorie să aibă o cale de atac la cea mai înaltă instanță, în timp ce fondul respectivei cauze, să nu ajungă la înalta Curte de Casație și Justiție, acesta fiind definitiv soluționat, la Curtea de Apel, deci la o instanță inferioară.
în consecință, dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., față de cele analizate, nu sunt aplicabile în această fază procesuală și ca atare recursul declarat urmează a fi respins ca inadmisibil.
După cum arătam în cele examinate, în această fază procesuală (respectiv în ultima cale ordinară de atac), încheierile premergătoare soluționării fondului, au fost definitive și nu puteau fi puse în discuție, texte ce se pretind a fi temei de drept de excepție, pentru recurs separat, pentru că s-ar crea instituția, recursului la recurs, necunoscută de dreptul procesul penal român în vigoare și s-ar intra în analiză de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 122/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1201/2005. Penal → |
|---|
