ICCJ. Decizia nr. 25/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea nr. 125 pronunțată în cameră de consiliu la 15 septembrie 2004 de Tribunalul Bihor, s-a respins cererea de recuzare formulată de petentul C.M.I., împotriva magistraților M.C., C.R. și B.D., toți de la Tribunalul Bihor.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că motivul invocat de petent, respectiv acela că magistrații menționați, nu ar fi obiectivi întrucât a solicitat strămutarea cauzei, nu sunt dintre cele care vizează incompatibilitatea judecătorilor, așa cum este prevăzută în art. 46-49 C. proc. pen.
S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 60 alin. ultim C. proc. pen., formularea unei cereri de strămutare nu împiedică instanța să procedeze la soluționarea cauzei în condițiile în care dacă, între timp, s-a pronunțat o hotărâre, aceasta urmează să fie desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare.
împotriva încheierii, petentul a declarat recurs, nemotivat în scris.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 579 din 24 septembrie 2004, a respins ca inadmisibil recursul, instanța reținând că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare nu este supusă nici unei căi de atac, dispozițiile art. 52 alin. (7) C. proc. pen., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 55 din 1 iulie 2004.
împotriva deciziei pronunțată în recurs, petentul a declarat un nou recurs, motivul invocat în scris fiind netemeinicia obligării sale la plata, cu titlu de cheltuieli judiciare, a sumei de 1.000.000 lei.
Recursul declarat este inadmisibil.
Potrivit dispozițiilor art. 3851alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel.
în cauză, decizia penală nr. 579 din 24 septembrie 2004 a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca instanță de recurs.
în aceste condiții, potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de petent va fi respins ca inadmisibil.
Conform art. 192 alin. (4) C. proc. pen., recurentul petent a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 155/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 166/2005. Penal → |
---|