ICCJ. Decizia nr. 155/2005. Penal

Prin petiția înaintată direct acestei instanței la data de 26 august 2004, S.I. a formulat plângere împotriva rezoluției din 22 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul C.V.A.

Petentul a cerut, ca în urma reaprecierii lucrărilor dosarului, să se desființeze rezoluția atacată și să se rețină cauza spre rejudecare, stabilindu-se vinovăția făptuitorului C.V.A., pentru infracțiunile de insultă și calomnie, prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen., în condițiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, privind efectuarea profesiei de avocat.

Organul de urmărire penală a efectuat actele premergătoare, întrucât făptuitorul a invocat prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., referitoare la calitatea sa de deputat, iar Judecătoria Sfântu Gheorghe, inițial sesizată, prin sentința penală nr. 75 din 19 februarie 2004 și a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Având în vedere că, după sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție, făptuitorul și-a pierdut calitatea de deputat, ne mai fiind ales în Parlamentul României, condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care atrăgea competența de soluționare a plângerii, a dispărut.

în această situație, plângerea a fost trimisă spre soluționare instanței inițial sesizată, Judecătoria Sfântu Gheorghe, competentă în condițiile prevăzute de art. 279 C. proc. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 155/2005. Penal