ICCJ. Decizia nr. 1269/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1269/2005
Dosar nr. 726/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 385 din 17 septembrie 2003, Tribunalul Prahova a dispus condamnarea inculpaţilor:
- N.I. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. a) C. pen. Totodată, instanţa a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi 4 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 670/2003 a Judecătoriei Ploieşti, pedeapsă care a fost cumulată cu cea aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani şi 4 luni închisoare. În latura civilă a procesului, instanţa a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 174.100.110 lei părţii civile SC C. SA reprezentând contravaloarea a 16.723 kg produs petrolier înregistrat ca pierdere în noaptea de 22 mai 2003 în segmentul de conductă din care s-a efectuat sustragerea şi cheltuielile pentru repararea conductei avariate.
- N.L. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi la 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 13 şi art. 74 – art. 76 C. pen., iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate inculpatului. Cu privire la acelaşi inculpat, instanţa a dispus achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de furt calificat comisă la data de 22 mai 2003 în dauna SC C. SA Ploieşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că inculpatul N.I. a participat în noaptea de 22 mai 2003, împreună cu alte persoane, rămase neidentificate, la sustragerea de produse petroliere dintr-o conductă a SC C. SA Ploieşti, situată în zona limitrofă a municipiului Ploieşti. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.L., trimis în judecată pentru aceeaşi faptă, instanţa a reţinut că probele privind participarea acestuia la comiterea infracţiunii nu sunt concludente. În sarcina inculpatului N.L. s-a reţinut, în schimb, că în noaptea de 13 martie 2002 a pătruns prin escaladare în incinta SC O. SRL, situată în comuna Târgşorul Vechi, jud. Prahova, apoi prin efracţie într-o autoutilitară aparţinând părţii vătămate M.N., de unde a sustras mai multe bunuri şi cantitatea de 350 litri ţuică din depozitul firmei. De asemenea, s-a reţinut că la data de 31 octombrie 2002 acelaşi inculpat a condus un autoturism pe străzile municipiului Ploieşti, fără să posede permis de conducere auto.
Prin Decizia penală nr. 506 din 19 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpaţi împotriva sentinţei primei instanţe, a desfiinţat hotărârea atacată în latura penală şi, reţinând participarea inculpatului N.L. la săvârşirea infracţiunii de furt calificat din noaptea de 22 mai 2003 în dauna SC C. SA Ploieşti, a dispus condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare, pentru această infracţiune şi a majorat pedepsele pentru celelalte infracţiuni comise de el şi anume, la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., comisă în noaptea de 13 martie 2002 şi la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002. Pedeapsa de 3 ani închisoare a fost graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, iar pedepsele rămase de executat au fost contopite conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
Această decizie a fost casată în totalitate prin Decizia penală nr. 1524 din 18 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanţa de apel.
Rejudecând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de inculpaţii N.I. şi N.L. împotriva sentinţei penale nr. 385 din 17 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 461 din 25 octombrie 2004 a dispus admiterea apelurilor, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi a dispus:
- în ce îl priveşte pe inculpatul N.I., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestuia, din art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) C. pen., în art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnarea acestuia la un an şi 8 luni închisoare, pentru infracţiunea comisă şi revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi 4 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 670/2003 a Judecătoriei Ploieşti, pedeapsă care a fost cumulată cu cea aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 3 ani închisoare.
- în ce îl priveşte pe inculpatul N.L., graţierea, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., comisă în noaptea de 13 martie 2002 şi reducerea termenului de încercare, ca urmare a suspendării executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 13 şi art. 74 şi art. 76 C. pen., la 2 ani şi 8 luni închisoare.
Împotriva deciziei penale nr. 461 din 25 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpaţii N.I. şi N.L.
În recursul parchetului se solicită casarea hotărârii atacate şi condamnarea inculpaţilor N.I. şi N.L., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat împotriva SC C. SA, în noaptea de 22 mai 2003, în condiţiile descrise în rechizitoriu, arătându-se că atât achitarea inculpatului N.L., cât şi schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul N.I. în infracţiunea de favorizare a infractorului sunt contrare situaţiei rezultate din probele administrate în cauză.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că, în seara zilei de 22 mai 2003, o echipă formată din poliţişti din cadrul I.P.J. Prahova şi jandarmi din cadrul D.S.J. Ploieşti au organizat o pândă în apropierea conductei petroliere aparţinând SC C. SA Ploieşti, situată în zona limitrofă a municipiului Ploieşti, lângă linia ferată, pentru a constata o eventuală sustragere de produs petrolier din conductă.
În jurul orei 23,00, a apărut în zonă un autoturism de teren din care au coborât două persoane care au dezgropat conducta cu ajutorul unor lopeţi, apoi a venit şi o autocisternă, după care două persoane au introdus în rezervorul autocisternei un furtun de plastic, montat de o a treia persoană la o instalaţie artizanală executată anterior pe conductă. În timp ce încărcau produs petrolier în autocisternă, făptuitorii au sesizat prezenţa organelor de ordine şi au fugit, doi dintre ei cu autoturismul, iar al treilea alergând printr-un şanţ din apropierea liniei ferate.
În cursul cercetărilor au fost identificaţi şoferul autocisternei, C.R., care a decedat în cursul cercetărilor şi s-a dispus, în ceea ce îl priveşte, neînceperea urmăririi penale şi inculpatul N.I. A fost trimis în judecată pentru coautorat la furtul săvârşit în acea noapte, inculpatul N.L., fratele inculpatului N.I., pe baza declaraţiei martorului P.M. care a susţinut că, făcând parte din echipa care a constatat infracţiunea, l-a recunoscut pe inculpat la locul faptei.
Curtea de apel a înlăturat în mod justificat declaraţia martorului P.M., neexistând certitudinea că această declaraţie exprimă adevărul, în condiţiile în care nici unul dintre ceilalţi membri ai echipei de poliţişti şi jandarmi care au efectuat pânda nu l-au recunoscut, iar declaraţia martorei T.E., cu care acesta a făcut dovadă că în intervalul în care s-a comis infracţiunea el se găsea în alt loc, nu au fost înlăturate.
Schimbarea încadrării juridice a infracţiunii comise de inculpatul N.I., din art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. a) C. pen., în art. 264 C. pen., este, de asemenea, justificată, în raport cu probele cu care acesta a făcut dovada că nu a participat efectiv la sustragere şi nici nu a avut o înţelegere prealabilă în acest sens cu autorii faptei, ci a venit la locul faptei fiind chemat telefonic de C.R., care i-a cerut să-i aducă o canistră cu motorină, pentru a putea pleca cu autocisterna după încărcare. În acest sens sunt declaraţiile martorei F.F., care a asistat la convorbirea telefonică dintre inculpatul N.I. şi C.R. şi N.C. şi B.A., ascultaţi în cursul rejudecării cauzei, care nu au exclus posibilitatea ca inculpatul să fi cumpărat, în noaptea de 22 mai 2003 o canistră cu motorină de la staţia de produse petroliere SC G., la care lucrau ei.
În recursul său, inculpatul N.I. a cerut să fie achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât nu a acţionat cu intenţia de a-i ajuta în vreun fel pe autorii furtului, neştiind că aceştia comit o infracţiune. De asemenea, inculpatul a solicitat reducerea despăgubirilor civile la valoarea combustibilului care s-a găsit în cisternă, considerând că nu se justifică luarea în calcul a tuturor pierderilor din conductă, deci şi a celor care nu au legătură cu sustragerea, produsă în acea noapte.
Recursul nu este fondat.
Schimbarea încadrării juridice a infracţiunii comise de inculpatul N.I. s-a făcut la cererea acestuia, formulată în susţinerea apelului declarat împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă. Susţinerea inculpatului, în sensul că nu a acţionat cu intenţia de a-i ajuta pe făptuitori să-şi asigure produsul infracţiunii nu poate fi primită, în condiţiile în care acesta a dus canistra cu motorină, chiar la locul infracţiunii care tocmai era în curs de desfăşurare, pentru a asigura punerea în mişcare şi deplasarea autocisternei în care era încărcat produsul petrolier furat.
Nu poate fi primită nici cererea inculpatului de micşorare a despăgubirilor civile, cuantumul acestora fiind calculat corect, pe baza actelor cu care partea civilă SC C. SA Ploieşti a făcut dovada cantităţii de produs petrolier sustras şi a valorii lucrărilor de remediere a conductei avariate de făptuitori în scopul săvârşirii furtului.
Inculpatul N.L. a solicitat casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi aplicare, în ceea ce îl priveşte, a dispoziţiilor art. 181 C. pen., cu consecinţa achitării sale, pentru infracţiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, săvârşită de el la data de 31 octombrie 2002.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Fapta de conducere a unui autovehicul, fără permis de conducere, reţinută în sarcina inculpatului N.L. constă în conducerea de către acesta în ziua de 31 octombrie 2002, la ora 14,30, în vârf de trafic rutier, a unui autoturism pe un bulevard din municipiul Ploieşti. Văzând criteriile de stabilire în concret a gradului de pericol social, prevăzute de alin. (2) al art. 181 C. pen., între care împrejurările în care s-a comis fapta şi conduita făptuitorului, se constată că în cauză instanţa a stabilit corect răspunderea penală a inculpatului pentru fapta comisă, nefiind cazul să se dispună achitarea sa şi aplicarea unei amenzi administrative, aşa cum se solicită în recursul declarat.
În consecinţă vor fi respinse, ca nefondate, atât recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cât şi recursurile declarate de inculpaţii N.I. şi N.L., cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpaţii N.L. şi N.I. împotriva deciziei penale nr. 461 din 25 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive a inculpatului N.I. de la 13 iunie 2003, la 18 februarie 2005.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1253/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1270/2005. Penal → |
|---|
