ICCJ. Decizia nr. 1270/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1270/2005
Dosar nr. 1012/2005
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P.N.A. – Serviciul teritorial Bucureşti, prin rechizitoriul din 16 noiembrie 2004, trimite în judecată pe inculpata L.c.r., pentru infracţiunile de:
a) trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (două fapte);
b) instigare la fals sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 din acelaşi cod şi la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
c) favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., toate aceste infracţiuni raportate şi la art. 33 lit. a) din acelaşi cod.
Actul de învinuire reţine, în esenţă, că:
a) la data de 27 mai 2003, inculpata, avocat în Baroul Bucureşti, a pretins suma de 20.000 dolari S.U.A., din care a primit 11.000 dolari S.U.A., de la cetăţeanul iranian M.A. (arestat preventiv şi trimis în judecată pentru trafic de droguri) şi de la soţia sa, E.M.M., afirmând că are influenţă asupra unor lucrători de poliţie şi a unor judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe lângă care poate interveni, în vederea întocmirii unor acte de urmărire penală (denunţuri fictive, privind alţi traficanţi de droguri), care să permită reţinerea, în favoarea celui judecat, a art. 16 din Legea nr. 143/2000, în temeiul căruia acesta urma să beneficieze de o reducere a pedepsei aplicate;
b) la data de 3 iunie 2003, a determinat-o pe E.M.M. să întocmească, în fals, un înscris (denunţ) referitor la alte persoane care traficau droguri, iar la 29 octombrie 2003, l-a determinat pe martorul E.C.A. să însereze o dată fictivă pe „denunţul" întocmit în numele lui M.A.; totodată, a instigat-o pe E.M.M. să contrafacă semnătura lui M.A., pe acel „denunţ";
c) prin instigarea la întocmirea denunţului fals al lui M.A., din 29 octombrie 2003, în temeiul căruia a fost emisă adresa nr. 5110/ P din 5 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, depusă în dosarul nr. 159/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, l-a ajutat pe „denunţătorul" M.A. să zădărnicească judecata;
d) în luna septembrie 2003, în calitate de avocat, a pretins suma de 10.000 dolari S.U.A., din care a primit 7.500 dolari S.U.A., de la cetăţeanul turc A.S., arestat preventiv pentru trafic de droguri, afirmând că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, pe lângă care va interveni pentru a-l pune în libertate.
În şedinţa publică din 25 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sesizată cu judecarea cauzei (dosar nr. 4001/2004), inculpata invocă, în temeiul art. 301 – art. 302 C. proc. pen., raportate la art. 13 alin. (2) din O.U. nr. 43/2002 privind P.N.A., modificată prin Legea nr. 161/2003, excepţia nulităţii actului de sesizare a instanţei şi cere revocarea măsurii arestării preventive.
Inculpata motivează că, în aceeaşi cauză, este trimis în judecată şi inculpatul L.A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, încât instanţa putea fi, legal, sesizată numai de P.N.A., singurul competent să instrumenteze cauze cu magistraţi, şi că, deci, nu se justifică menţinerea ei în stare de arest.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din 26 ianuarie 2005, respinge, ca nefondată, excepţia invocată de inculpată, pe care o menţine în stare de arest.
Instanţa motivează că rechizitoriul a fost întocmit la data de 16 noiembrie 2004, când erau în vigoare dispoziţiile OUG nr. 43/2002, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 24/2004, act normativ prin care au fost înlăturate diferenţele în ceea ce priveşte competenţa, dintre structura centrală şi cele teritoriale ale P.N.A.
Inculpata a declarat recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 862 din 7 februarie 2005, a respins, ca inadmisibil, recursul.
Instanţa supremă a motivat că potrivit art. 3851 pct. 2 C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
În şedinţa publică din 8 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpata cere, din nou, punerea în libertate, reiterând motivarea formulată în şedinţa publică din 25 ianuarie 2005.
Curtea de apel, prin încheierea din 14 februarie 2005, respinge, ca nefondată, cererea inculpatei.
Inculpata declară recurs, reiterând excepţia nulităţii actului de sesizare a instanţei şi cererea de punere în libertate.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 3851 pct. 2 C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii (art. 141 din acelaşi cod), pot fi atacate separat cu recurs.
Ca atare, încheierea în discuţie poate fi atacată cu recurs numai odată cu sentinţa ce se va pronunţa în cauză.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata L.E.C. împotriva încheierii din 14 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 4001/2004.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1269/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1271/2005. Penal → |
|---|
