ICCJ. Decizia nr. 1279/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1398 din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul C.D.E. a fost condamnat, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74, alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și 80 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
în baza art. 88, alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la data de 14 iulie 2004 la zi, menținându-se, totodată, starea de arest a inculpatului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă A.M.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt că, în noaptea de 6 iulie 2004, în jurul orei 1,00, în timp ce se afla pe str. Zețari, împreună cu învinuitul minor N.V., a deposedat, prin violență partea vătămată A.M. de o geantă ce conținea documente personale, un telefon mobil, cheile autoturismului personal, cheile autoturismului de serviciu, precum și suma de 160.000 lei.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul criticând-o, în principal, pentru nelegalitate, în sensul că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că el a săvârșit fapta, partea vătămată nerecunoscându-l cu ocazia recunoașterii din grup, motiv pentru care a solicitat achitarea în temeiul art. 11, pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
în subsidiar, inculpatul C.D.E. a solicitat redozarea pedepsei pe care o consideră prea mare în raport de circumstanțele reale ale faptei și personale.
Prin decizia penală nr. 915/ A din 2 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și pentru cauze cu minori și familie a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Reiterând motivele, inculpatul C.D.E. a atacat decizia instanței de apel.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859, alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Astfel, atât prima instanță cât și cea de apel au reținut o situație de fapt bazată pe probele administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească, au stabilit o corectă încadrare juridică și au aplicat, respectiv menținut, o pedeapsă just individualizată.
Susținerea inculpatului că nu el a săvârșit fapta de tâlhărie întrucât nu a fost recunoscut de partea vătămată este infirmată de procesul verbal de recunoaștere din grup din care rezultă contrariul.
Vinovăția inculpatului reiese și din declarația martorului ocular B.I., care a invederat detalii relevante, atât cu privire la persoana acestuia cât și cu privire la împrejurările comiterii faptei.
Faptul că inculpatul a revenit în cursul reaudierii în cadrul cercetării judecătorești asupra declarațiilor de recunoaștere a faptei, din faza de urmărire penală nu este de natură, prin ea însăși, să înlăture declarațiile inițiale din moment ce această atitudine nu este susținută de nici o probă că asupra sa s-ar fi exercitat violențe.
în ce privește motivul vizând redozarea pedepsei aplicate nici acesta nu poate fi primit.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea de noi infracțiuni.
Pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului a fost corect individualizată, fiind aptă să atingă scopul preventiv și educativ.
în consecință, în baza art. 38515, pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1208/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 135/2005. Penal → |
|---|
