ICCJ. Decizia nr. 1340/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1340/2005
Dosar nr. 6864/2004
Şedinţa publică din 23 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1333 din 21 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnatul C.M. şi a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200.000 lei.
S-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 593 din 2 octombrie 2001, definitivă prin neapelare la 17 octombrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a admis cererea condamnatului C.M. şi a dispus contopirea pedepsei aplicate acestuia prin sentinţa penală nr. 1125/1998 a Judecătoriei Tecuci şi sentinţa penală nr. 215/1995 a Tribunalulu.
Bucureşti, secţia a II-a penală, sus-numitul urmând să execute, în final, pedeapsa de 16 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 113 C. pen., s-a menţinut măsura obligării inculpatului la tratament medical până la însănătoşire, iar în baza art. 453 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus amânarea executării pedepsei de 16 ani închisoare până când condamnatul se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa, fixându-se un termen de control la 2 octombrie 2002.
În baza acestei hotărâri judecătoreşti definitive, s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 758 din 17 octombrie 2001 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Prin sentinţa penală nr. 953 din 22 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a constatat că petentul se află în imposibilitate de a executa pedeapsa dispusă prin sentinţa penală nr. 593 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, stabilindu-se un termen de control la 21 octombrie 2003.
Urmare a admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, această hotărâre a fost casată prin Decizia penală nr. 186 din 8 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanţei de fond.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 1151 din 27 noiembrie 2003, a respins, ca nefondată, cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnat.
Prin sentinţa penală nr. 1217 din 24 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admisă cererea condamnatului şi s-a dispus amânarea executării pedepsei de 16 ani închisoare, fixându-se un termen de control la 11 ianuarie 2005.
Această hotărâre judecătorească a fost desfiinţată prin Decizia penală nr. 653 din 8 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti care a respins, ca neîntemeiată, cererea condamnatului.
Instanţa de fond a constatat că punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, nr. 758 din 17 octombrie 2001 la data de 7 iunie 2004 a fost legală câtă vreme la acea dată nu exista o hotărâre definitivă prin care să se dispună amânarea executării pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 868 din 16 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, dispunând obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400.000 lei.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul C.M., solicitând admiterea acestuia şi expertizarea stării sale de sănătate.
Temeiul juridic al recursului îl constituţie dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat.
Punerea în executare la data de 7 iunie 2004, a mandatului de executare a pedepsei nr. 758 din 17 octombrie 2001 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a făcut în condiţiile legii.
La această dată, hotărârea judecătorească definitivă nr. 593 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care C.M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare putea fi pusă în executare atâta timp cât ultima sentinţă de amânare a executării pedepsei nr. 1217 din 24 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, nu era definitivă, iar termenul anterior de control stabilit prin sentinţa penală nr. 953 din 22 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, expirase la data de 21 octombrie 2003.
Cât priveşte expertizarea stării de sănătate a condamnatului, aceasta se poate face pe baza unei cereri întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 868 din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1339/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 1352/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
