ICCJ. Decizia nr. 1352/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1352/2005
Dosar nr. 776/2005
Şedinţa publică din 23 februarie 2004
Asupra recursului penal de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1018/ A din 28 decembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis printre altele şi apelul declarat de inculpatul G.T., a desfiinţat sentinţa penală nr. 1257 din 7 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti.
Prin aceiaşi hotărâre, instanţa de apel a menţinut dispoziţiile cu privire la starea de arest a inculpatului.
În termen legal, împotriva dispoziţiei de menţinere a arestării preventive, inculpatul G.T. a declarat recurs susţinând că, nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi cauza se poate judeca cu participarea inculpatului, în stare de libertate.
Referitor la admisibilitatea căii de atac a recursului în cazul unei hotărâri judecătoreşti definitive, respectiv, situaţia prevăzută de art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se apreciază că, deşi fondul cauzei nu poate fi recurat, dispoziţia de menţinere a stării de arest a inculpatului poate fi supusă recursului în conformitate cu art. 1412 C. proc. pen., în condiţiile art. 160b2 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 30013 C. proc. pen.
Noţiunea acestei interpretări are în vedere intenţia legiuitorului care a prevăzut un regim juridic special şi de excepţie acestei măsuri preventive, care în condiţiile legii, limitează starea de libertate a unei persoane.
În atare împrejurare, în cursul judecăţii, în faţa instanţei de fond şi apel, se poate ataca separat cu recurs hotărârea (care poate fi sentinţă, decizie sau încheiere) prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive (art. 1412 C. proc. pen.).
Dar în cauză recursul este nefondat, neexistând motive care să atragă casarea acestei dispoziţii până la acest moment.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni de trafic şi deţinere de droguri, infracţiuni recunoscute în parte de inculpat şi pentru care s-a solicitat şi aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, având în vedere colaborarea sa cu organele de cercetare penală.
În raport de împrejurările concrete, de contextul unei grupări de narcotraficanţi în care se pretinde comiterea faptelor, măsura arestării preventive s-a dispus cu respectarea art. 148 C. proc. pen.
Chiar dacă în speţă, instanţa de apel a procedat la trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivele indicate în cuprinsul deciziei, se constată că se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au justificat luarea şi menţinerea arestării preventive.
Pentru aceste considerente recursul este nefondat şi conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.T. cu privire la dispoziţia de menţinere a măsurii arestării preventive din Decizia penală nr. 1018 din 28 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1340/2005. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1354/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
