ICCJ. Decizia nr. 1360/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1360/2005
Dosar nr. 482/2005
Şedinţa publică din 24 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 472 din 16 noiembrie 2004, Tribunalul Dâmboviţa a condamnat pe inculpatul D.M.C. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) din acelaşi cod.
Pe latură civilă s-a constatat că partea vătămată D.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 20 august 2004 la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.250.253 lei cu dobânzile legale de la data rămânerii definitive a hotărârii, despăgubiri civile pentru partea vătămată Spitalul judeţean Târgovişte.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 15 august 2004, inculpatul care locuia în acelaşi imobil cu bunica sa D.M., din comuna Braniştea, a consumat băuturi alcoolice, după care, deranjat de cererea acesteia de a servi masa împreună, a devenit violent şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele şi apoi, cu o bucată de lemn.
Deşi lovită, victima a fost forţată de către inculpat să se deplaseze la o vecină, martora G.M.L., să-i ceară 50.000 lei împrumut pentru ca acesta să meargă să mai bea la bufetul din comună.
Întrucât partea vătămată avea urme de lovituri şi sângera în zona frunţii, vorbind şi respirând greu, martora a alertat salvarea, iar partea vătămată a fost transportată de urgenţă la Spitalul judeţean Târgovişte.
Certificatul medico-legal a înscris că victima a fost internată cu echimoze şi escoriaţii în zona hemitoracelui şi antebraţului, fracturi multiple ale coastelor şi traumatism cranio-facial, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, pentru vindecare fiind necesare 30-35 zile de îngrijiri medicale.
S-a concluzionat că leziunile au pus în primejdie viaţa victimei.
Situaţia de fapt a fost stabilită în baza procesului-verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a actului medico-legal arătat, a declaraţiilor martorilor G.M.L., M.C. şi M.L., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 1 din 3 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat ce viza reducerea pedepsei.
S-a considerat de instanţa de control judiciar că pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu gravitatea faptei comise de inculpat împotriva bunicii lui în vârstă de 84 ani şi de circumstanţele personale ale acestuia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul D.M.C. care, invocând dispoziţiile art. 3839 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa principală aplicată este prea severă şi a solicitat reducerea ei.
Recursul declarat nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
De asemenea, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportând cauzei aceste dispoziţii legale se reţine că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, respectiv, prin săvârşirea ei a fost atinsă integritatea fizică a persoanei (victima este şi bunica inculpatului), aceasta neprovocând în nici un mod reacţia agresivă a inculpatului.
În acelaşi context, instanţa a acordat semnificaţie juridică şi persoanei inculpatului, fără antecedente penale şi sincer pe parcursul derulării procesului penal, pedeapsa aplicată fiind astfel corect individualizată.
Întrucât motivul de casare invocat este neîntemeiat, iar din actele şi lucrările dosarului nu rezultă cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.C. împotriva deciziei penale nr. 1 din 3 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 20 august 2004 la 24 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1359/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 1361/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
