ICCJ. Decizia nr. 1434/2005. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1434/2005

Dosar nr. 7093/2004

Şedinţa publică din 25 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Condamnatul T.M. a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 198/2003 a Tribunalului Ialomiţa, motivând că situaţia grea a familiei sale impune prezenţa sa la domiciliu.

Prin sentinţa penală nr. 342 din 20 octombrie 2004, Tribunalul Ialomiţa a respins cererea condamnatului, arătând în considerente, că motivele invocate în cererea sa, nu constituie împrejurări speciale, în sensul art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 873/ A din 17 noiembrie 2004, a respins apelul declarat de condamnat.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs condamnatul, invocând susţinerile din cerere.

Recursul declarat de condamnat nu este întemeiat.

Pentru întreruperea executării pedepsei în temeiul art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este necesar ca familia condamnatului să se afle într-o situaţie specială, din care cauză executarea pedepsei de către condamnat să aibă consecinţe pentru aceasta; cu alte cuvinte, întreruperea executării pedepsei, o singură dată, pe o durată de cel mult 3 luni, va putea fi acordată numai dacă, prin această măsură, acele consecinţe grave vor putea fi evitate.

Or, în cauză, situaţia materială grea a familiei condamnatului, este de durată, aşa cum corect au reţinut instanţele, astfel că, nu are caracter de împrejurare specială, de natura celei prevăzute în art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru a justifica întreruperea executării pedepsei.

Faţă de cele expuse, se constată că instanţele au pronunţat o soluţie legală şi temeinică.

În consecinţă, recursul este nefondat şi urmează a se respinge şi a obliga pe condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 873/ A din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1434/2005. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs