ICCJ. Decizia nr. 1534/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1534/2005

Dosar nr. 574/2005

Şedinţa publică din 2 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 11 mai 2004 la Judecătoria Buzău, partea vătămată M.I. a solicitat condamnarea inculpaţilor I.G., Ş.V., M.A., C.A., C.I. şi H.C., lucrători în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Buzău, pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen.

Petiţionarul a susţinut, în fapt că, la data de 2 martie 2001, Consiliul de judecată al I.P.J. Buzău, format din lt. col. I.G., mr. R.G., mr. Ş.V., plt. adj. şef M.A. şi plt. adj. C.A., prin hotărârea acestui consiliu l-au declarat vinovat cu trecerea în rezervă, cu unanimitate de voturi. Totodată, a mai susţinut că hotărârea a fost luată şi în baza declaraţiilor martorilor C.I. şi H.C.

În urma acestei situaţii, susţine petiţionarul, prin ordinul I.P.J. Buzău nr. 5250/0204/2001 a fost trecut în rezervă, în timp ce se afla internat în Spitalul Militar Bucureşti.

Prin sentinţa penală nr. 1 din 6 ianuarie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a hotărât încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate M.I., împotriva inculpaţilor I.G., R.G., Ş.V., M.A., C.A., C.I. şi H.C., toţi din cadrul I.P.J. Buzău, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen.

Partea vătămată a fost obligată să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs partea vătămată M.I., întrucât consideră că tardivitatea nu este cauzată de el, ci de autorităţile statului care nu şi-au făcut datoria.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 279 alin. (2) C. proc. pen., punerea în mişcare a acţiunii penale, se face la plângerea prealabilă a părţii vătămate, pentru infracţiunea prevăzută de art. 206 C. pen., termenul de formulare a plângerii este de 2 luni, din ziua în care persoana a ştiut cine este făptuitorul, potrivit art. 284 C. proc. pen.

În cauză, partea vătămată a indicat în plângerea sa persoanele care au săvârşit infracţiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen. şi a semnat procesul verbal din 2 martie 2001 al Consiliului de judecată al I.P.J. Buzău, prin care a fost găsit vinovat cu trecerea sa, în rezervă.

Cum, petiţionarul a formulat plângerea penală, la data de 11 mai 2004, pentru o faptă din 2 martie 2001, rezultă că în mod legal, instanţa a încetat procesul pornit împotriva inculpaţilor.

Ca urmare, recursul petiţionarului va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Petiţionarul va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 6 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1534/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs