ICCJ. Decizia nr. 1541/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1541/2005
Dosar nr. 1063/2005
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Examinând recursurile de faţă constată:
Prin încheierea din 7 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, între altele, menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor V.E., N.G., S.I., D.K., K.A. şi H.H. şi s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.G.
Instanţa a reţinut că, în raport de gravitatea faptelor comise şi de persoana inculpaţilor, este necesară menţinerea arestării şi în timpul judecăţii apelului pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Astfel, s-a avut în vedere că se menţin temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în condiţiile în care inculpaţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de un grad ridicat de pericol social, în legătură cu traficul ilicit de droguri şi natura acestora, iar împrejurările în care au fost comise duc la concluzia că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanţa a mai reţinut că cererea inculpatului N.G. de liberare provizorie sub control judiciar nu este fondată, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
Inculpaţii V.E., S.I., K.A. şi H.H. au declarat recurs împotriva încheierii în ceea ce priveşte menţinerea arestării preventive, iar inculpatul N.G. a recurat hotărârea atât cu privire la menţinerea arestării preventive cât şi cu privire la respingerea cererii de liberare sub control judiciar.
În recursul inculpatului A.K. s-a susţinut că nu sunt întrunite condiţiile pentru a se menţine arestarea preventivă precizându-se că potrivit art. 160b alin. (3), menţinerea acestei măsuri se poate dispune numai dacă există temeiuri care impun acest lucru, nu dacă subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării.
S-a arătat, de asemenea, că potrivit art. 148 lit. h) C. proc. pen., trebuie să existe dovezi certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol în cauză s-a aplicat inculpatului o pedeapsă spre minim şi în mod evident acesta nu este un infractor deosebit de periculos.
S-a mai susţinut că inculpatul este arestat din iunie 2002, situaţie în care termenul rezonabil impus de normele europene a fost încălcat.
În motivarea recursului declarat de inculpatul H.H. s-a susţinut şi că acesta este arestat de 3 ani şi o lună şi că nu mai există temeiuri pentru menţinerea arestării preventive.
S-a susţinut, de asemenea, că inculpatul este S.A.A. şi nu s-a prezentat sub o identitate falsă, iar mandatul de arestare emis pe acest nume nu a mai fost prelungit.
Inculpatul N.G. a susţinut că, în ceea ce-l priveşte, măsura arestării preventive a încetat de drept, întrucât în comunicarea pe care a primit-o la locul de deţinere s-a menţionat că încheierea este din 7 februarie 2004 în loc de 7 februarie 2005, situaţie în care această comunicare, precum şi hotărârea prin care s-a menţinut măsura şi i s-a respins cererea de liberare provizorie sunt nule absolut.
S-a mai susţinut că neîntemeiat a fost menţinută arestarea preventivă şi i s-a respins cererea de liberare provizorie.
Inculpatul S.I. a susţinut în recursul declarat că nu este vinovat şi că nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive.
Recursurile nu sunt fondate.
Astfel, din examinarea actelor dosarului, Curtea reţine că prin sentinţa penală nr. 1314 din 22 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpaţii recurenţi au fost condamnaţi după cum urmează:
1. Inculpatul N.G. la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
2. S.I. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
3. A.K. la 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;
4. H.H. la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 293 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
Prin sentinţa menţionată s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus la zi durata detenţiei preventive.
În fapt, s-a reţinut în esenţă că, inculpaţii N.G., V.I. (condamnat, de asemenea, prin sentinţa menţionată) şi S.I. au produs precursori în laboratoarele aparţinând primilor doi şi au deţinut precursori în vederea obţinerii pe calea unor procese fizico-chimice, droguri de mare risc (amfetomină).
Referitor la inculpatul S.I. s-a mai reţinut că a predat inculpatului N.G. „instrucţiuni" primite de la inculpatul V.I., pentru producerea acestor substanţe şi că a transportat 120 l. acetic anhydride şi 939 gr. amfetamină la coinculpatul D.K., de asemenea, condamnat în cauză.
Cu privire la inculpatul A.K. s-a reţinut că a transportat 120 l anhydridă acetică pe care i-a predat inculpatului S.I.
Prin sentinţa menţionată s-a reţinut că inculpatul H.H. a deţinut precursori (safiole) într-o baracă din Ghermăneşti, în scopul producerii de droguri şi faptul că s-a prezentat în faţa autorităţilor sub identitatea falsă de S.A.A. în vederea obţinerii statutului de refugiat, pentru a ascunde antecedentele penale din Turcia, precum şi în faţa organelor de urmărire penală care au început urmărirea penală, au pus în mişcare acţiunea penală şi au luat măsura arestării preventive împotriva inculpatului pe numele S.A.A.
Sentinţa a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii V.E., N.G., S.I., D.K., A.K. şi H.H., apelurile fiind înregistrate la Curtea de Apel Bucureşti la data de 16 februarie 2004 sub nr. 571/2004.
Curtea reţine că, în raport de conţinutul concret al faptelor deduse judecăţii, temeiurile ce au determinat arestarea inculpaţilor impun în continuare privarea de libertate a acestora, astfel încât corect s-a menţinut menţinerea arestării preventive în condiţiile art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Cât priveşte caracterul rezonabil al perioadei detenţiei preventive este de reţinut că, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., nu poate fi apreciat în mod abstract, ci de la caz la caz, menţinerea detenţiei putând fi justificată dacă există indicii precise în sensul unei necesităţi reale de interes public care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală aşa cum sunt stabilite în art.5 din Convenţie.
În speţă există astfel de necesităţi reale, care în raport de natura şi conţinutul concret al faptelor imputate inculpaţilor, justifică durata menţinerii în detenţie a inculpaţilor până în prezent.
Referitor la inculpatul H.H. este de reţinut că iniţial actele de urmărire penală au fost întocmite pe numele S.A.A., iar ulterior pe numele H.H. reţinându-se că persoana care a deţinut precursori de droguri la Ghermăneşti s-a prezentat sub o identitate falsă în momentul reţinerii şi arestării.
Este neîntemeiată susţinerea inculpatului N.G. că încheierea atacată este nulă întrucât pe comunicarea soluţiei adoptate cu privire la starea de arest preventiv s-a menţionat o altă dată a pronunţării soluţiei.
Este adevărat că, pe dovada de comunicare, se menţionează că încheierea a fost pronunţată la 7 februarie 2004 în loc de 7 februarie 2005, aceasta constituie însă în mod evident o eroare materială şi nu se încadrează în nici unul din cazurile de nulitate, prevăzute de art. 197 C. proc. pen., de natură a afecta hotărârea atacată.
Se reţine, de asemenea, că soluţia de respingere a cererii de liberare provizorie formulată de inculpatul N.G. este legală şi temeinică.
Aşa cum în mod corect s-a reţinut simplul fapt că sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., nu duc automat la admiterea cererii de liberare provizorie, instanţa fiind obligată să verifice nu numai legalitatea ci şi temeinicia cererii.
În speţă, faţă de natura şi gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul, corect s-a apreciat, aşa cum s-a mai arătat, că se impune ca procesul să continue cu inculpatul în stare de arest, aşa încât justificat s-a reţinut că nu este există temeiuri pentru liberarea acestuia sub control judiciar.
Faţă de considerentele expuse, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii H.H., S.I., A.K. şi N.G. împotriva încheierii din 7 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosar nr. 571/2004.
Obligă pe inculpaţii H.H., A.K. şi N.G. să plătească statului sumele de câte 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe inculpatul S.I. să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul pentru interpretul de limbă turcă al inculpatului A.K. se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1539/2005. Penal. Recuzare recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1545/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
