ICCJ. Decizia nr. 1545/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1545/2005
Dosar nr. 7076/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1187 din 23 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât următoarele:
În baza dispoziţiilor art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.A.R. la 13 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1049 din 26 august 2000 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute restul de 974 zile, alături de pedeapsa de 13 ani închisoare, în final inculpatul va executa 15 ani, 8 luni şi 15 zile închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1049 din 26 august 2000 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute restul de 974 zile, alături de pedeapsa de 5 ani închisoare, în final inculpatul va executa 7 ani, 8 luni şi 15 zile închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1049 din 26 august 2000 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute restul de 974 zile, alături de pedeapsa de 5 ani închisoare, în final inculpatul va executa 7 ani, 8 luni şi 15 zile închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, 8 luni şi 15 zile închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 24 mai 2003 la 23 septembrie 2004.
S-a luat act că părţile vătămate P.R., C.C. şi G.P. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 200.000 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 3332/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost trimis în judecată inculpatul I.A.R., pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt s-au reţinut următoarele:
La data de 2 mai 2003, partea vătămată G.P. a sesizat faptul că, în noaptea de 2 mai 2003, persoane necunoscute, prin spargerea lacătului de la uşa de acces al service-ului situat în Bucureşti, str. Corvinilor, au sustras mai multe piese auto, valoarea prejudiciului cauzat fiind de circa 40.000.000 lei. Autorul faptei reclamate a fost identificat în persoana inculpatului I.A.R.
În urma cercetărilor efectuate pe str. Alexandru Burleanu, în nişte tufişuri, a fost descoperită o geantă de rafie în care se aflau mai multe piese auto şi un aparat de sudură demontat, care ulterior au fost recunoscute de partea vătămată G.P. ca fiind sustrase din garajul său.
În urma cercetărilor întreprinse la mai multe centre de colectare a materialelor neferoase şi feroase, la centul din str. Drumul Taberei, zona O., martora M.N. a declarat că, în dimineaţa zilei de 3 mai 2003, s-a prezentat la magazin un client mai vechi pe nume I.A.R., zis C. care a adus la acea unitate 5 jenţi auto din magazin şi componente auto pe care le-a vândut.
Martora M.N., cu acea ocazie, a declarat că predă de bună-voie aceste bunuri părţii vătămate G.P. care le-a recunoscut ca fiind dintre cele sustrase din garajul său, în noaptea de 2 mai 2003.
Totodată, martora l-a recunoscut după planşa foto pe I.A.R., ca fiind persoana care, în dimineaţa zilei de 3 mai 2003, i-a oferit spre vânzare 5 jenţi auto şi mai multe piese auto, martora refuzând să fie confruntată cu acesta.
Fiind audiat inculpatul I.A.R. nu a recunoscut săvârşirea faptei şi nu a oferit nici o explicaţie cu privire la recunoaşterea sa de către martora M.N.
La data de 19 mai 2003, partea vătămată C.I. a sesizat faptul că, în noaptea de 15 mai 2003, în jurul orei 4,00, fiind în locuinţa sa din str. Drajna, a auzit zgomote în pivniţa casei. Fiul său, C.C. a ieşit să vadă ce se întâmplă şi în acel moment şi-a făcut apariţia un individ necunoscut care avea o butelie ce aparţinea tatălui său, în braţe. În acel moment, individul necunoscut l-a văzut şi a aruncat butelia spre el. Partea vătămată a reuşit să îl lovească cu un vătrai pe care îl avea în mână, prinzându-l lângă poartă, moment în care s-au încăierat. La un moment dat, partea vătămată a reuşit să-l prindă dar datorită faptului că acesta l-a muşcat de deget şi l-a lovit cu pumnul în faţă, a reuşit să fugă.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată prezintă escoriaţii după muşcătura de om, faţă volară F 3, degetul III prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce, în noaptea de 15 mai 2003, prin lovire cu şi de corp dur, necesitând 4-5 zile îngrijiri medicale.
Fiind audiat, martorul A.I. a declarat că, în dimineaţa zilei de 16 mai 2003, în jurul orei 4,00, se afla pe stradă în faţa curţii, moment în care l-a văzut pe inculpatul I.A.R. fugind de pe str. Drajna pe str. Atanasie Stoicescu, intrând pe str. Mioriţa, mergând în fugă către casa lui.
Fiind audiat martorul A.C. a declarat că în dimineaţa zilei de 16 mai 2003, în jurul orei 4,00, auzind zgomot de sticlă spartă în curtea vecinului său din str. Drajna, a ieşit la poartă, moment în care în curtea imobilului l-a observat pe I.A.R. ca fiind persoana care a fost surprinsă de C.I. ieşind din pivniţă cu butelia în braţe şi care l-a muşcat pe acesta de deget şi l-a lovit cu pumnul în faţă pentru a scăpa.
Martorii A.C. şi A.I. au efectuat recunoaşterea de pe planşa foto, ambii indicându-l pe inculpatul I.A.R. ca fiind cel care, în dimineaţa zilei de 16 mai 2003, în jurul orei 4,00, a escaladat gardul ieşind din curtea imobilului din str. Drajna.
La data de 29 mai 2003, partea vătămată P.R. a sesizat faptul că, în perioada 21 - 28 mai 2003, persoane necunoscute i-au sustras două plase de sârmă dintr-un gard ce împrejmuia un teren, proprietatea tatălui său la intersecţia str. Splaiul Independenţei cu Alexandru Boronea.
Fiind audiată, partea vătămată P.R. a declarat că plasele de sârmă se aflau la locul lor cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o la 21 mai 2003, iar la 28 mai 2003, cu ocazia unei vizite efectuată la terenul respectiv, a constatat că au fost sustrase două plase de sârmă din gardul împrejmuitor.
În urma cercetărilor efectuate a fost identificat martorul I.C. care a declarat că, în ziua de 21 mai 2003, în jurul orei 14,00, aflându-se pe terenul său proprietate personală din str. Gheorghe Ranetti, s-a prezentat la el inculpatul I.A.R., care l-a întrebat dacă nu doreşte să cumpere două plase de sârmă contra sumei de 200.000 lei. Martorul şi-a dat acordul şi în cursul aceleiaşi zile inculpatul a venit, în jurul orei 22,00, cu două plase de sârmă, având dimensiuni de 4 x 1,5 m vopsite cu grund roşu. Martorul I.C. nu l-a întrebat de unde are plasele de sârmă şi nici inculpatul nu i-a spus de unde provin acestea.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul, părţile vătămate şi martorii din acte.
Inculpatul I.A.R. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.
Partea vătămată P.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, întrucât i-a fost restituită partea din gardul de plasă furată de inculpat. Partea vătămată C.C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Cu privire la situaţia de fapt, aceasta a declarat că, în noaptea de 15 mai 2003, în timp ce dormea a auzit un zgomot ce venea din pivniţă, s-a îndreptat către acest loc şi l-a văzut pe inculpat în timp ce urca treptele pentru a ieşi la suprafaţă la nivelul solului. Partea vătămată a declarat că a încercat să-l prindă pe inculpat şi l-a lovit cu un vătrai, însă inculpatul a aruncat spre el cu o butelie de aragaz, şi pentru a-şi asigura scăparea, l-a muşcat de deget.
A precizat în continuarea declaraţiei, că îl recunoaşte pe inculpatul din boxă ca fiind persoana care a intrat în locuinţa sa.
Partea vătămată G.P. a precizat că nu se constituie parte civilă, întrucât componentele auto sustrase de inculpat i-au fost restituite.
Din declaraţia martorului P.E. rezultă că, în dimineaţa zilei de 16 mai 2003, l-a văzut pe inculpat, în zona restaurantului S., l-a urmărit deoarece a crezut că inculpatul intenţionează să spargă maşinile din parcare, însă nu a observat ca acesta să facă ceva în acel moment.
Din declaraţia martorei U.M. soacra inculpatului, rezultă că la percheziţia efectuată la domiciliul său, organele de poliţie nu au găsit bunuri sustrase de inculpat.
Cu prilejul audierii martora U.R., concubina inculpatului, a declarat că, în noaptea de 15 mai 2003, se afla împreună cu concubinul său în cartierul Grozăveşti, unde s-au plimbat pe stradă până, în jurul orelor 1,00 – 1,30, dimineaţă. Ulterior, au plecat împreună la o sală de jocuri, unde au stat până la ora 4,00, iar în jurul orelor 8,00, acesta a plecat la muncă.
Din declaraţia martorului B.D., rezultă că, în ziua de 16 mai 2003, lucra pe terasa restaurantului situat în Grozăveşti, când a văzut o persoană care a sărit gardul în cadrul unei curţi, însă nu poate preciza dacă această persoană este sau nu inculpatul.
Din declaraţia martorei S.M. rezultă că, în zilele de 15 şi 16 mai 2003, inculpatul a venit la domiciliul său pentru a curăţa cărămida, unde a stat de dimineaţă până seara. Martora nu-şi mai aminteşte dacă în data de 16 mai inculpatul a plecat, în jurul orelor 10,00, dimineaţa, întrucât a fost nevoită să plece la şcoală cu copilul.
Martorul A.C. a declarat în cursul cercetării judecătoreşti că, în ziua de 16 mai 2003, a asistat la o altercaţie între inculpatul Ionescu şi o altă persoană din cartier, prilej cu care l-a văzut pe inculpat escaladând un gard şi fugind pe stradă.
Martorul A.I. şi-a menţinut declaraţiile date la organele de urmărire penală.
Martorul I., în declaraţia dată în faţa instanţei a arătat că este persoana care, în luna iunie 2003, a cumpărat două plase de sârmă de la inculpat, pentru care a plătit suma de 200.000 lei, fără a cunoaşte provenienţa acestora.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel inculpatul, solicitând, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, iar declaraţiile martorilor nu se coroborează cu declaraţiile sale.
În subsidiar, inculpatul a solicitat redozarea pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi circumstanţele sale personale.
Prin Decizia penală nr. 824 din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul I.A.R. împotriva sentinţei penale nr. 1187 din 23 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, desfiinţând în parte sentinţa penală şi, rejudecând:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani, 8 luni şi 15 zile închisoare, în pedepsele componente de 7 ani, 8 luni şi 15 zile închisoare, 7 ani, 8 luni şi 15 zile închisoare şi 15 ani, 8 luni şi 15 zile închisoare, pe care le-a repus în individualitatea lor.
A înlăturat cumulul aritmetic al restului de 974 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1049/2000 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti, cu pedepsele stabilite în prezenta cauză pentru infracţiunile deduse judecăţii.
A constatat că restul neexecutat este de 2 ani, 7 luni şi 29 zile închisoare, rest pe care l-a adăugat la cele două pedepse de câte 5 ani închisoare, aplicate pentru cele două infracţiuni de furt calificat, urmând ca inculpatul să execute două pedepse de câte 7 ani, 7 luni şi 29 zile închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpat la 7 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat graţierea condiţionată a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1049/2000 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti şi a cumulat restul neexecutat de 2 ani, 7 luni şi 29 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute 9 ani, 7 luni şi 29 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 9 ani, 7 luni şi 29 zile închisoare, 7 ani, 7 luni şi 29 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de 9 ani, 7 luni şi 29 zile închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 23 mai 2003 la 3 noiembrie 2004.
Împotriva acestei decizii a declarat recursul inculpatul I.A.R., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele de fond şi de apel şi, pe fond, în principal achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. c), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Examinând recursul declarat de inculpatul I.A.R. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de control judiciar, în mod judicios şi temeinic motivat, a stabilit vinovăţia recurentului în săvârşirea infracţiunilor de: tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen. (fapta fiind săvârşită pe timp de noapte şi într-o dependinţă a unei locuinţe), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că, în cauză, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la aprecierea probelor, instanţa de apel, reevaluând materialul probator administrat, stabilind, la rândul ei, că faptele inculpatului întrunesc, atât obiectiv cât şi subiectiv, conţinutul incriminator al infracţiunilor pentru care acesta a fost judecat şi condamnat.
Astfel, fapta inculpatului care, în noaptea de 2 mai 2003, prin spargerea lacătului de la uşa de acces a unui service, a pătruns în interior de unde a sustras mai multe piese auto, în valoare de circa 40.000.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen.
Fapta inculpatului care, în noaptea de 15 mai 2003, pentrua-şi asigura scăparea, după ce fusese surprins de fiul părţii vătămate C.I., în timp ce sustrăgea o butelie de aragaz, a exercitat violenţe fizice asupra acestuia, provocându-i leziuni care au necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale, întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen.
Fapta inculpatului care, în perioada 21 mai – 28 mai 2003, a sustras două plase de sârmă dintr-un gard proprietatea părţii vătămate P.R., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen.
Aşa cum rezultă din Decizia recurată, instanţa de apel a efectuat un amplu examen al probelor administrate atât la urmărirea penală, cât şi în prima instanţă, pe care le-a evidenţiat expres şi al căror conţinut susţine contribuţia efectivă a inculpatului în sensul celor reţinute în situaţia de fapt.
Înalta Curte nu poate avea în vedere motivul de recurs invocat cu privire la grava eroare de fapt, deoarece materialul probator coroborat a relevat contribuţia de autor a inculpatului în comiterea tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Apărarea inculpatului, în sensul că nu a săvârşit infracţiunile de tâlhărie şi furt calificat alin. (2) este infirmată de probele administrate în cauză.
Astfel, cu privire la fapta din 2 mai 2003, martora M.N., în declaraţia dată la organele de urmărire penală, a arătat că în dimineaţa zilei de 3 mai 2003, inculpatul s-a prezentat la depozitul al cărei patron este aceasta, şi i-a oferit spre vânzare 5 jenţi auto şi componente auto.
Această declaraţie se coroborează şi cu procesul-verbal încheiat cu ocazia recunoaşterii din grup, în sensul că martora l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana de la care a cumpărat jenţile auto.
Cu privire la fapta din 15 mai 2003, declaraţia părţii vătămate se coroborează cu raportul de expertiză medico-legală din care rezultă că aceasta prezintă escoriaţii după muşcătura de om şi prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce, în noaptea de 15 mai 2003, prin lovire sau şi de corp dur.
Cele relatate de partea vătămată sunt confirmate şi de declaraţiile martorilor A.I. şi A.C. cât şi de procesele-verbale încheiate cu prilejul recunoaşterii din grup, în care s-a consemnat că partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care, în dimineaţa zilei de 16 mai 2003, a pătruns prin efracţie în locuinţa sa şi l-a lovit pentru a-şi asigura scăparea.
Cu privire la fapta săvârşită în intervalul 21 mai – 28 mai 2003, declaraţia părţii vătămate P.R., în sensul că, la 28 mai 2003, a constatat că au fost sustrase două plase de sârmă din gardul împrejmuitor al terenului proprietatea sa este susţinută de declaraţia martorului I.C., care atât la urmărirea penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, a declarat că, în ziua de 21 mai 2003, a cumpărat de la inculpat două plase de sârmă, contra sumei de 200.000 lei.
Aşa încât, deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, vinovăţia sa rezultă din probele administrate în cauză.
De asemenea, nici cel de-al doilea motiv de recurs referitor la greşita individualizarea pedepselor aplicate, impunându-se reducerea lor, în raport de circumstanţele reale şi personale, nu se poate reţine deoarece, în cauză, instanţa de apel a făcut o adecvare cauzală concretă atât a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi a scopurilor pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Astfel, la stabilirea pedepselor pentru infracţiunile de furt calificat s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă, natura şi gravitatea infracţiunilor, modul de acţionare şi împrejurările în care au fost săvârşite faptele, valoarea prejudiciilor, precum şi persoana inculpatului, care este recidivist şi a avut o atitudine procesuală nesinceră, de nerecunoaştere a faptelor săvârşite.
De altfel, pedepsele aplicate pentru infracţiunile de furt calificat sunt situate la limita minimă specială.
De asemenea, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, s-au avut în vedere: gradul de pericol social în concret al faptei comise, agravat de circumstanţele reale, respectiv săvârşirea faptei pe timp de noapte şi în dependinţe ale unei locuinţe, folosirea violenţei prin aruncarea buteliei de gaz spre partea vătămată şi, apoi, muşcarea acesteia de către inculpat şi lovirea cu pumnul în faţă, leziunile produse părţii vătămate necesitând pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, care au fost menţionate mai sus.
Este de menţionat, cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pentru infracţiunea de tâlhărie, că instanţa de apel, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a redus pedeapsa aplicată de prima instanţă la de 13 ani închisoare la 7 ani închisoare.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu sunt temeiuri care să justifice o nouă individualizare a pedepselor în sensul reducerii acestora, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, atât prin cuantum, cât şi ca modalitate de executare, fiind în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 52 C. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele, nefiind incidente cazurile de casare invocate, respectiv cele prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., fiind corectă atât condamnarea inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, cât şi individualizarea judiciară efectuată, în conformitate cu dispoziţiile legale arătate şi condiţiile concrete.
De asemenea, nu s-a constatat nici existenţa vreunui caz de casare care s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A.R. împotriva deciziei penale nr. 824 din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A.R. împotriva deciziei penale nr. 824/ A din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 mai 2003 la 3 martie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1541/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1546/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
