ICCJ. Decizia nr. 1533/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1533/2005
Dosar nr. 6495/2004
Şedinţa publică din 2 martie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14 ianuarie 2004, petentul A.V.V. a formulat plângere penală împotriva poliţiştilor S.C., O.I. şi A.G., de la poliţia Caransebeş, susţinând că aceştia l-au cercetat şi trimis în judecată pentru fapte pe care nu le-a săvârşit; l-au ameninţat în timpul cercetării şi au sustras din dosar un proces verbal prin care dovedea că nu există paguba de care a fost acuzat.
Cercetările premergătoare începerii urmăririi penale au stabilit că petentul a fost condamnat pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi achitat pentru infracţiunea de delapidare.
La baza achitării petentului a stat atestarea cuprinsă într-un proces verbal din 9 noiembrie 2000, în sensul că paguba nu există. Copia procesului verbal a fost înmânată inculpatului, dar din eroare, originalul actului a rămas în dosarul de casă din arhiva Poliţiei Caransebeş.
Neputându-se reţine intenţia poliţiştilor de a-i vătăma interesele, s-a considerat că faptele celor trei poliţişti nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, iar celelalte două fapte, ameninţare şi sustragere de înscrisuri nu există. Drept urmare, prin rezoluţia din 26 martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei trei poliţişti, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246, art. 242 şi art. 193 C. pen.
Plângerea formulată, în temeiul art. 278 C. pen., de petent împotriva acestei rezoluţii, a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la 9 iunie 2004.
Ulterior, petentul a solicitat Curţii de Apel Timişoara, în baza art. 2781 C. proc. pen., desfiinţarea rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale şi trimiterea dosarului la procuror, în vederea începerii urmăririi penale.
Prin sentinţa penală nr. 99 din 25 octombrie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondată, plângerea, cu motivarea că din actele premergătoare nu s-a constatat vinovăţia poliţiştilor pentru săvârşirea infracţiunilor reclamate.
Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat recurs, cerând casarea hotărârii, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale.
Examinând recursul formulat şi verificând rezoluţia atacată, pe baza materialului din dosarul cauzei, Curtea apreciază că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel este legală şi temeinică.
Intimaţii O.I. şi A.G., au întocmit procesul verbal din 9 februarie 2000, la cererea inculpatului, constatând existenţa unor mărfuri de circa 3 milioane lei şi numerarului de 7,5 milioane. Un exemplar al acestui act l-au predat petentului, iar altul l-au depus la dosarul de cercetare penală, în care acesta era acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosire cu rea credinţă a bunurilor unei societăţi penale şi gestiune frauduloasă.
Referatul de terminarea urmăririi penale, din 10 februarie 2000, a fost redactat de intimatul S.C., în calitate de ofiţer de cercetare penală, propunându-se întocmirea rechizitorului şi sesizarea instanţei de judecată cu privire la săvârşirea celor două infracţiuni.
Din eroare, la dosar, intimatul S.C. nu a ataşat procesul verbal din 9 februarie 2000, actul rămânând la dosarul de casă al poliţiei.
Instanţa sesizată ulterior, prin rechizitor întocmit de procuror, a reţinut vinovăţia petentului pentru una din infracţiuni şi l-a achitat pentru a doua infracţiune. Petentul a depus în instanţă procesul verbal din 9 februarie 2000, astfel că instanţa a apreciat că el nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă.
Hotărârea instanţei a fost menţinută de tribunal şi de Curtea de Apel, ca urmare a exercitării căilor de atac prevăzute de lege.
Aşa fiind, corect instanţa de fond a apreciat că în sarcina celor trei poliţişti nu se poate reţine vinovăţia pentru săvârşirea vreunei fapte penale în dauna petentului. Singurul act material, invocat de petent, neataşarea procesului verbal din 9 februarie 2000, nu constituie o probă care să conducă la reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu, ori a celei de sustragere de înscrisuri.
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea urmează astfel, să respingă recursul petentului ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.V.V. împotriva sentinţei penale nr. 99/ PI din 25 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1530/2005. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1534/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
