ICCJ. Decizia nr. 320/2005. Penal
| Comentarii |
|
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin sentința penală nr. 141 din 9 decembrie 2004, a admis cererea de extrădare a persoanei reclamate condamnate P.K. și a dispus extrădarea sus-numitului în Republica Elenă.
Instanța a dispus, totodată, amânarea predării acestuia autorităților elene după executarea pedepsei aplicate în România, prin sentința penală nr. 712 din 30 iulie 2003, de Tribunalul București, sau considerată ca aplicată.
Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, prin sesizarea înregistrată sub numărul 4355/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat Curții de Apel București, cererea de extrădare a numitului P.K. (cetățean grec) formulată de autoritățile judiciare din Republica Elenă, respectiv, Procuratura Curții de Apel din Atena.
La cererea de extrădare s-au atașat o serie de documente, și anume: rezoluția nr. 3956/II/5/2004 din 6 decembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București; adresa Ministerului Justiției din România, nr. 67628/I/13/2004 din 27 octombrie 2004; Ordonanța nr. 5198 din 4 decembrie 2001 a Consiliului judecătorilor la Tribunalul Corecțional din Atena, precum și mandatul de arestare nr. 6 din 29 iunie 2001, emis de Tribunalul de primă instanță din Atena.
Prin cererea de extrădare s-a reținut că, în perioada 2 mai - 10 august 2000, în localitatea Korydallos, persoana extrădabilă P.K. a determinat cu intenție, în timp ce se afla în stare de detenție, pe numiții P.E. și S.S. că comită mai multe fapte, evidențiate în cererea de extrădare.
Mandatul de arestare întocmit de autoritățile elene a fost emis pentru comiterea infracțiunilor de instigare (autor moral) la explozie în comun și continuu din care a rezultat pericol comun pentru om, rămasă în forma tentativei, și fabricarea ilegală - cumpărare și posesiune de materiale explozive în scopul de a fi folosite pentru a se produce pericol comun pentru bunuri străine, pentru om și teroare pentru cetățeni, prevăzută de art. 42 par. 1, art. 45,art. 46 par. 1a, art. 49 par. 1, art. 270 par. 1, cazul a) și b), art. 272 par. 1 și 2 C. pen. al Republicii Elene, pedepsite cu închisoare până la 10 ani sau amendă.
în legislația română, faptele reținute în sarcina numitului P.K., au corespondent în conținutul infracțiunilor de instigare la nerespectarea regimului materialelor explozive, instigare la tentativă de nerespectare a regimului materiilor explozive și instigare la distrugere, prevăzute de art. 25, raportat la art. 280 alin. (1) și (4), art. 26, raportat la art. 20 și art. 280 alin. (1) și (4) și art. 217 alin. (1) și (4), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 15 la 25 de ani.
Analizând cererea de extrădare, "instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 26 și art. 28 din Legea nr. 302/2004 și ale Convenției europene de extrădare, adoptată la Paris în 1957 și ratificată prin Legea nr. 80/1997 referitoare la dubla incriminare și cuantumul pedepselor, conform legislațiilor celor două state implicate în procedură".
S-a reținut, de asemenea, că persoana extrădabilă P.K. și-a dat consimțământul la extrădare în Republica Elenă "deși acest aspect nu era necesar, deoarece în cauză nu este vorba de o extrădare voluntară".
La dosar s-au mai depus și două hotărâri anterioare, respectiv, deciziile nr. 27 din 19 august 2002 și nr. 48 din 23 iulie 2003 ale Curții de Apel București, prin care s-au mai admis încă două cereri de extrădare a aceluiași inculpat pentru alte infracțiuni comise în Grecia, dar s-a amânat predarea acestuia după executarea pedepsei cu detențiunea pe viață, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., de către Tribunalul București, prin sentința penală nr. 712 din 30 iulie 2003.
Curtea de apel a apreciat că, având în vedere natura pedepsei pe care o are de executat numitul P.K. în România "nu se impune emiterea unui mandat de arestare provizorie, potrivit art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, acesta având de executat un mandat de executare cu închisoare pe viață" la care se mai adaugă și faptul că împotriva extrădatului este emis și un mandat legal de arestare al autorităților elene, iar în cererea de extrădare nu s-a solicitat arestarea provizorie.
Sentința a fost atacată, în termen legal, cu recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin care o critică pentru nelegalitate, în sensul nerespectării dispozițiilor art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care impun emiterea unui mandat de arestare provizorie în vederea extrădării.
Examinând hotărârea criticată în raport de cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) teza a doua C. proc. pen., înalta Curte constată recursul fondat, urmând a fi admis.
în acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 60 alin. (4) din legea menționată "în cazul amânării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată, situația din cauza examinată, instanța emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. în cazul în care persoana extrădată se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea".
Analizând aceste dispoziții, în raport cu reglementarea de ansamblu a instituției extrădării, rezultă că, emiterea de către instanță a mandatului de arestare provizorie este obligatorie, această măsură dând eficiență juridică extrădării aprobate, în cazul în care persoana extrădată nu poate fi predată de îndată, arestare care nu se raportează nici la pedeapsa pe care inculpatul o are de executat în țara solicitată, nici la faptul că luarea acestei măsuri nu a fost cerută de către statul solicitant, astfel cum în mod eronat instanța a interpretat aceste dispoziții.
Așa fiind, în mod just se precizează de către parchet în motivarea recursului că: "această măsură se ia independent de faptul că persoana extrădată se află sub puterea unui mandat de executare a pedepsei detențiunii pe viață, în condițiile în care legiuitorul a prevăzut momentul intrării în vigoare a mandatului de arestare provizorie, și anume după executarea pedepsei sau când aceasta este considerată ca executată, motivat de faptul că după aceste momente trebuie să existe un mandat de arestare în baza căruia extrădatul să poată fi reținut până la punerea în executare a mandatului emis de autoritatea ce a cerut extrădarea".
în consecință, secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs invocat, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a casat sentința atacată numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 și a dispus ca în baza acestor dispoziții să se emită mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării condamnatului P.K.
| ← ICCJ. Decizia nr. 538/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 341/2005. Penal → |
|---|
