ICCJ. Decizia nr. 1648/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1648/2005

Dosar nr. 1271/2005

Şedinţa publică din 8 martie 2005

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă de la 17 februarie 2005, dată în dosarul penal nr. 525/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor R.V., Y.J.Z., A.A.K., A.M.T., F.E.Z., A.H.A.T. şi H.M.A.N.

Instanţa a considerat că se justifică în continuare menţinerea stării de arest a inculpaţilor, dată fiind existenţa aceloraşi temeiuri care au determinat arestarea.

Împotriva acestei încheierii, în termen legal, fiecare dintre inculpaţi a declarat recurs, considerând că starea de arest nu mai corespunde situaţiei, între timp, prin durata arestării, apropiindu-se de executarea în totalitate a cuantumului pedepselor aplicate şi că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, aflându-se în România de mulţi ani, având proprietăţi şi familii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând încheierea atacată în raport de criticile exprimate în fiecare recurs şi faţă de probele existente, constată că recursurile sunt nefondate.

În mod temeinic şi legal instanţa de apel a menţinut starea de arest a inculpaţilor, deoarece în mod corect au considerat că temeiurile care au determinat arestarea inculpaţilor se menţin şi justifică în continuare, privarea de libertate a acestora.

Astfel, pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptelor, amploarea şi consecinţele acestora, datele care caracterizează persoana inculpaţilor, pericolul ca aceştia să părăsească ţara în încercarea de a se sustrage de la judecată sau de la executarea pedepsei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursurile ca nefondate, cu obligarea recurenţilor la plata diferenţiată a cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.V., Y.J.Z., A.A.K., A.M.T., F.E.Z., A.H.A.T. şi H.M.A.N. împotriva încheierii din 17 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 525/2005.

Obligă recurentul inculpat A.A.K. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Obligă recurenţii inculpaţi R.V., Y.J.Z., A.M.T., F.E.Z., A.H.A.T. şi H.M.A.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1648/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs