ICCJ. Decizia nr. 161/2005. Penal. Art.215 alin.3, 4 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 161/2005
Dosar nr. 3567/2004
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105 din 22 aprilie 2004 a Tribunalului Maramureş, inculpatul B.C. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen. şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani şi la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 şi art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Starea de arest a inculpatului a fost menţinută şi s-a dedus din durata pedepsei perioada arestului preventiv de la 6 februarie 2003, la zi.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea facturilor nr. 8687617 şi nr. 8687618 din 28 octombrie 2002.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile cu titlu de despăgubiri următoarele sume:
- 496.614.035 lei către SC I. SRL Timişoara, str. Demetriade;
- 2.58.505.450 lei către SC B.S.S. SRL Constanţa, reactualizată cu indicele preţului de consum de la rămânerea definitivă a hotărârii, la data executării;
- 52.092.464 lei către SC C.T. SRL Baia Mare, B-dul Traian, reactualizată cu indicele preţului de consum de la rămânerea definitivă a hotărârii, la data executării;
- 256.608.503 lei către SC B.I. SRL Ploieşti;
- 1.084.368.600 lei către SC U.H. SA Bucureşti;
- 696.025.018 lei către SC L.D. SRL Bucureşti.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.000.000 lei către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În perioada octombrie – noiembrie 2002, în calitate de administrator al SC M. SRL Baia Mare, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul B.C. a achiziţionat de la şase societăţi comerciale marfă în valoare totală de 2.840.414.069 lei, emiţând zece file C.E.C. fără acoperire. Totodată, inculpatul a completat în fals două facturi prin care a atestat în mod nereal livrarea de marfă către SC S.I. SRL Bucureşti, dispunând ca aceste acte să fie înregistrate în contabilitatea firmei sale.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile părţilor civile, acte contabile, facturi fiscale şi file C.E.C., raport de constatare tehnico – ştiinţifică privind examinarea scrisului, verificări privind activitatea economică şi financiară a societăţilor comerciale, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului care a recunoscut materialitatea faptelor, dar a susţinut că nu a urmărit inducerea în eroare a societăţilor comerciale partenere de afaceri.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 171 din 2 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestului preventiv de la 6 februarie 2003, la zi.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000.000 lei.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul B.C., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi, respectiv, art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat aplicarea unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de art. 76 lit. a) C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 12, 171 şi art. 4 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
1. Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea reţine că instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt, au stabilit în mod just vinovăţia inculpatului şi au dat încadrarea juridică legală şi temeinică faptelor săvârşite de acesta.
Susţinerea inculpatului, precum că infracţiunii de înşelăciune îi lipseşte unul din elementele constitutive şi anume latura subiectivă, întrucât el nu ar fi avut intenţia inducerii în eroare a partenerilor săi de afaceri este infirmată de dovezile existente la dosarul cauzei.
Inculpatul B.C. a acţionat de la început, în mod premeditat, cu intenţia de a escroca societăţile comerciale de la care a achiziţionat mărfuri.
El şi-a creat imaginea unei persoane competente şi sigure din punct de vedere financiar, recomandându-se drept economist (deşi are numai studii medii) şi cumpărând, iniţial, doar cantităţi mici de bunuri pe care le-a achitat înainte de termenul stipulat. Astfel, după ce a creat aparenţa dorită de om de afaceri serios şi cu acoperire financiară, inculpatul a beneficiat de încrederea furnizorilor de la care a primit apoi importante cantităţi de mărfuri pentru plata cărora a eliberat file C.E.C. fără acoperire.
Intenţia de a-i induce în eroare şi de a dobândi, în acest mod, foloase materiale injuste pentru sine este dovedită şi prin faptul că inculpatul nu a avut niciodată de gând să plătească mărfurile achiziţionate; chiar şi atunci când a beneficiat de lichidităţi obţinute din vânzarea mărfurilor astfel achiziţionate, el a dirijat sumele de bani în alte conturi bancare, lăsându-l descoperit pe cel din care ar fi trebuit efectuate plăţile către furnizori.
Intenţia sa frauduloasă a fost completată de activitatea de întocmire a unor facturi false de livrare a mărfurilor către alte firme, pentru a-şi putea pregăti scuza unei crize de disponibil bancar datorată acestor pretinşi beneficiari rău-platnici.
În consecinţă, intenţia inculpatului de a-şi înşela furnizorii de mărfuri s-a manifestat de la începutul activităţii pe tot parcursul acesteia, neexistând nici un motiv de achitare a acestuia pentru infracţiunile săvârşite.
2. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, Curtea constată că şi acesta este neîntemeiat.
Toată activitatea infracţională desfăşurată de inculpat se prezintă ca un tot unitar, demonstrând rezoluţia infracţională unică luată de acesta de a-şi înşela, într-un interval scurt de timp, potenţialii parteneri de afaceri.
Nu numai succesiunea actelor de înşelăciune săvârşite într-un interval scurt de timp dovedeşte faptul că în cauză avem de-a face cu o infracţiune continuată, dar însuşi modul de organizare a "afacerii" de către inculpat, de la momentul preluării capitalului social al SC M. SRL, deschiderii mai multor conturi bancare, întocmirii unor cărţi de vizită cu date nereale, neînregistrarea tuturor documentelor în contabilitatea firmei, emiterea unor facturi false, demonstrează faptul că încadrarea juridică legală şi temeinică a actelor medicale săvârşite de inculpat este cea reţinută de instanţele de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
3. Cu privire la critica adusă prin recurs modului de individualizare a pedepsei, aplicate inculpatului, Curtea constată că aceasta nu este fondată.
Instanţa de fond a dat eficienţa cuvenită împrejurărilor favorabile inculpatului, reţinând că acesta a dat dovadă de sinceritate, recunoscând săvârşirea faptelor în materialitatea lor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de judecată a avut în vedere şi pericolul social concret al infracţiunilor săvârşite, valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat şi care a rămas neacoperit, persoana inculpatului care a mai fost condamnat pentru săvârşirea altor fapte penale şi care s-a sustras de la urmărirea penală în prezenta cauză.
Constatând că în cauză pedeapsa aplicată corespunde criteriilor generale de individualizare şi se constituie într-un mijloc eficient de resocializare a inculpatului, Curtea urmează să respingă şi acest motiv de recurs.
Neexistând alte motive de care să fi fost constatate din oficiu, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului B.C., în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata arestului preventiv se va deduce din pedeapsa aplicată de la 6 februarie 2003 la 11 ianuarie 2005.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 171 din 2 iunie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 6 februarie 2003 la 11 ianuarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1565/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1625/2005. Penal. Art 178 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
