ICCJ. Decizia nr. 1625/2005. Penal. Art 178 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1625/2005
Dosar nr. 6528/2004
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 229 din 25 martie 2004, Tribunalul Cluj, secţia penală, a condamnat pe inculpatul M.C.V., în baza art. 178 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 862 C. pen., respectiv acela de 6 ani.
Conform art. 359 C proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere prevăzută de art. 864 C. pen.
Potrivit art. 863 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere date în competenţa S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Cluj: să se prezinte în ultima zi de vineri a fiecărui trimestru la Serviciul sus-menţionat; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 combinat cu OUG nr. 18/2003 s-a constatat graţiată în întregime pedeapsa aplicată inculpatului.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea graţierii.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C proc. pen., combinat cu art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, sucursala Cluj, la plata despăgubirilor civile în sumă de 182.000.000 lei, plus dobânda legală începând cu data pronunţării hotărârii şi până la achitarea integrală a sumei, către părţile civile T.I. şi T.V.
S-au respins restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile T.I. şi T.V.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C proc. pen., combinat cu art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, sucursala Cluj, la plata sumei de 21.363.038 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, în favoarea părţii civile C.A.S. a Judeţului Cluj, şi s-au respins restul pretenţiilor civile formulate cu acest titlu de către partea civilă.
Potrivit art. 193 alin. (1), (2) şi (4) C proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, sucursala Cluj, la plata cheltuielilor de judecată (onorariul avocaţial) în sumă de 7.000.000 lei către părţile civile T.I. şi T.V.
În baza art. 191 C proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, sucursala Cluj, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 7.000.000 lei, din care 4.200.000 lei reprezintă costul raportului de constatare medico-legală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul M.C.V. este agent principal de poliţie, activând în cadrul secţiei a III-a a Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul judiciar.
La data de 27 aprilie 2002, inculpatul s-a deplasat acasă de la serviciu, aflându-se la volanul autoturismului proprietate personală marca Renault, circulând dinspre cartierul Gheorgheni înspre cartierul Mărăşti, pe str. Teodor Mihali (fostă Cehoslovaciei) din Cluj-Napoca.
În jurul orelor 14,00, inculpatul a oprit câteva minute la Vama situată pe această stradă, continuându-şi apoi deplasarea în direcţia arătată mai sus. Pe aceeaşi stradă, în faţa imobilului, se afla un grup de copii, între care şi victima T.I., în vârstă de 9 ani, care se jucau cu mingea. La un moment dat, mingea a sărit pe carosabil, iar T.I. a fost trimis de ceilalţi copii să o aducă.
Astfel, minorul T.I. a început traversarea carosabilului dinspre partea stângă a sensului de mers înspre cartierul Mărăşti (str. Dorobanţilor) spre partea dreaptă, întrucât mingea ajunsese pe partea opusă a carosabilului. În momentul în care minorul a ajuns la axul drumului a fost observat de către martorul A.F.C., care se deplasa înspre cartierul Gheorgheni, în oglinda retrovizoare a autoturismului pe care îl conducea. Minorul se afla atunci la o distanţă de aproximativ 100 m în spatele autoturismului martorului A. Minorul s-a oprit o secundă la axul drumului, privind spre dreapta sensului său de deplasare, după care a continuat traversarea.
În acel moment, autoturismul condus de inculpat se deplasa în sensul opus de deplasare al martorului A. Inculpatul a observat şi el copilul şi a claxonat, aspect rezultat tot din declaraţia martorului A., întrucât, în acel moment, autoturismul condus de cel dintâi trecea pe lângă autoturismul martorului.
Inculpatul M.C.V., văzând copilul, a efectuat o manevră de viraj spre dreapta, dar l-a acroşat pe minor cu partea stânga faţă a autoturismului, luându-l pe capotă, după care acesta din urmă a căzut pe carosabil. Impactul s-a produs la câteva secunde după ce martorul A. a auzit claxonul maşinii inculpatului.
După impact şi după ce victima a căzut pe carosabil, autoturismul condus de inculpat s-a oprit cu partea din faţă înspre str. Venus, aflată pe partea opusă sensului său de mers şi aproximativ perpendicular pe str. T. Mihali, însă inculpatul a pornit autoturismul şi s-a întors pe banda sa de circulaţie, poziţionându-l cu faţa spre cartierul Gheorgheni, direcţia din care venise, manevra fiind văzută de martorii C.S., L.A., C.R. şi R.A.
La faţa locului a fost chemată echipa de la Poliţia Rutieră care, efectuând cercetarea, a constatat existenţa avariilor la locul în care maşina a lovit minorul, respectiv farul stânga şi lampa semnalizare stânga, faţă, capota motor stânga, înfundată, plăcuţa cu nr. de înmatriculare îndoită.
Organele de poliţie au găsit autoturismul în poziţia în care inculpatul l-a pus după accident, deşi nu avea voie. Dat fiind acest fapt, acţiunea inculpatului a împietat asupra constatărilor la faţa locului, urmele de frânare găsindu-se în faţa autoturismului, în lungime de 11,70 m (roata stânga-faţă) şi respectiv 10 m (roata din dreapta, faţă) şi, în această situaţie, s-a menţionat forma curbată a urmelor de frânare, cu lungimea de 9 m (roata stângă spate) şi respectiv 21,50 m (roata dreapta spate).
În timpul cercetării la faţa locului din data de 27 aprilie 2004, inculpatul a mai încercat să mute autoturismul, fiind oprit însă de către poliţiştii de la circulaţie, aspect care rezultă din declaraţiile martorului A.F.C.
Victima a fost transportată la spital, fiind internată, dar a decedat la data de 8 mai 2002, din pricina dilacerării şi contuziei cerebrale, în cadrul unui politraumatism cu fractura boltei şi bazei craniului, leziunile producându-se prin lovire, proiectare în condiţiile unui accident rutier, astfel cum rezultă din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 2265/III/273 din 11 iunie 2002 întocmit de I.M.L. Cluj-Napoca.
În legătură cu declaraţiile date de inculpat pe întreg parcursul procesului penal, s-a precizat faptul că acesta a susţinut constant că este nevinovat, întrucât el nu a putut să prevadă accidentul. A arătat inculpatul, în apărare, că, din sensul opus deplasării sale venea o coloană de maşini, iar victima a apărut intempestiv din spatele ultimei maşini din coloană, percepându-l doar de la o distanţă de 4-5 m, motiv pentru care impactul nu a mai putut fi evitat. Practic, inculpatul a invocat existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, şi anume cazul fortuit, susţinând că rezultatul, respectiv accidentarea mortală a victimei, a fost consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
Instanţa a constatat că apărările inculpatului sunt contrazise de toate probele existente la dosarul cauzei, vinovăţia sa rezultând fără dubiu atât din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din concluziile raportului de expertiză tehnică, cât şi din conduita sa imediat ulterioară producerii accidentului rutier.
Astfel, în primul rând, din punctul de vedere al posibilităţii observării victimei s-a precizat că str. T. Mihali, pe segmentul de drum pe care s-a produs accidentul, este orizontală, în aliniament, având lăţimea de 19,30 m. La ora producerii accidentului, vizibilitatea era bună, neexistând obstacole vizuale. Din această perspectivă, s-au subliniat declaraţiile concordante ale martorilor oculari care au atestat că circulaţia nu era intensă la ora respectivă, ba chiar mai mult, în afară de maşina inculpatului şi cea a martorului A.F.C., nu mai circula nici o altă maşină pe stradă. Susţinerea inculpatului în conformitate cu care din sens opus venea o coloană de maşini a fost considerată total nesinceră, întrucât martorul A.F.C., deşi circula în direcţia opusă celei în care se deplasa inculpatul, a observat copilul în oglinda retrovizoare, la o distanţă de aproximativ 100 m în spatele maşinii sale.
Deci, din punctul de vedere al percepţiei stării de pericol, dacă un conducător auto a sesizat-o în spatele său, cu atât mai mult inculpatul, care avea câmp vizual, putea şi trebuia să o perceapă. De altfel, după cum s-a arătat mai sus, inculpatul a claxonat în momentul în care a trecut pe lângă autoturismul condus de martorul A.F.C. (moment în care se afla la o distanţă de aproximativ 70-80 m de victimă) de unde rezultă clar faptul că acesta a văzut minorul angajat în traversarea neregulamentară a străzii şi l-a atenţionat sonor, fără a lua însă alte măsuri de prevedere şi sperând în mod uşuratic că va putea evita copilul prin ocolirea lui.
În al doilea rând, manevrele de mutare a autoturismului efectuate de către inculpat, după producerea accidentului, strict interzise în cazul accidentelor cu victime, întrucât reprezintă o denaturare a câmpului infracţiunii au echivalat practic cu o recunoaştere a atitudinii culpabile, manevrele fiind observate de către toţi martorii oculari.
În al treilea rând, în cauză a fost efectuată, la solicitarea inculpatului, o expertiză tehnică de către ing. M.I., expert tehnic judiciar în specialitatea auto, aflat în evidenţa Biroului Local Cluj.
La baza întocmirii raportului de expertiză au stat declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, dar şi fotografiile executate de tatăl minorului, după accident, precum şi o casetă video, care a fost filmată după accident de către o persoană a cărei identitate a rămas necunoscută şi care a vândut-o tatălui victimei contra sumei de 500.000 lei. Pe această casetă se observă modificarea poziţiei roţilor din faţă ale autoturismului, precum şi un câmp de cioburi. Inculpatul nu a contestat caseta video depusă de tatăl victimei la dosarul cauzei.
Expertiza tehnică a reconstituit dinamica producerii accidentului şi a stabilit viteza autoturismului, atât pe baza probelor din dosar, cât şi a materialelor foto şi video puse la dispoziţie de tatăl victimei. Atâta timp cât inculpatul a mutat maşina din locul în care s-a oprit în urma accidentului, denaturând câmpul infracţiunii, expertiza apare ca fiind obiectivă, coroborând toate datele şi aspectele speţei.
A rezultat astfel că cioburile filmate aparţin farului autoturismului inculpatului, care a fost găsit spart. De asemenea, s-a stabilit locul impactului, în zona în care începe câmpul de cioburi. Expertul a arătat, la rândul lui, că str. T. Mihali este foarte largă, iar vizibilitatea este bună.
Din punctul de vedere al dinamicii accidentului, s-a stabilit faptul că victima s-a deplasat din stânga spre dreapta sensului de deplasare al autoturismului inculpatului, fără a se asigura, pe o distanţă de 11,73 m, cu o viteză de 2,47 m/sec. Inculpatul l-a văzut pe minor, dar nu a frânat încercând să-l ocolească, fapt rezultat atât din expertiză, cât şi din declaraţiile inculpatului care descrie un viraj dreapta şi apoi unul stânga. Expertul menţionează în cuprinsul expertizei că impactul victimei cu autoturismul s-a produs după începerea procesului de frânare efectiv. De asemenea, stabileşte, pe baza urmelor de frânare, ceea ce şi martorii oculari declară, respectiv că autoturismul a fost deplasat, imediat după accident, pe sensul de deplasare cartierul Gheorgheni – B-dul Dorobanţilor.
În legătură cu viteza de deplasare a autoturismului, s-a luat ca şi bază de calcul o urmă de frânare rezultată din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, în lungime de 28,45 m. A rezultat o viteză de 62 Km/oră, deci peste limita legală, aspect confirmat şi de martorii A.F.C. şi E.I.A.
În al patrulea rând, în afară de încălcarea dispoziţiei legale referitoare la limita maximă de viteză în localităţi, la data de 29 aprilie 2002, un ofiţer de poliţie şi un inspector de specialitate tehnică au verificat starea autoturismului inculpatului, constatându-se grave deficienţe ce nu ar fi permis punerea în circulaţie a unei asemenea maşini. Astfel, sistemul de frânare a prezentat un dezechilibru în procent de 79 % atât la punte faţă cât şi la cea spate, iar eficienţa punţii faţă era de 50 %, în timp ce eficienţa punţii spate era de 21 %. În aceste condiţii, autoturismul inculpatului fiind practic lipsit de sistemul de frânare, nu se poate vorbi de o conduită preventivă, care să permită evitarea accidentelor, simpla prezenţă pe şosele a unui astfel de autoturism prezentând un real pericol. De altfel, într-o declaraţie dată în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că nu avea verificarea tehnică şi a controlat eficienţa frânelor la ieşirea din garaj.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa a apreciat că vinovăţia inculpatului, sub forma culpei cu prevedere, în producerea accidentului rutier a fost pe deplin dovedită, stabilind că a încălcat prevederile art. 48 (potrivit cărora trebuia să adapteze viteza ţinând seama de împrejurări, în special de caracteristicile şi starea drumului, etc., astfel încât să poată opri vehiculul în limitele câmpului său de vizibilitate către înainte, precum şi în faţa oricărui obstacol previzibil), art. 44 pct. 1 lit. a) (referitoare la verificarea stării tehnice a maşinii, în cazul în care aceasta este necorespunzătoare fiind interzisă plecarea în cursă) şi art. 47 alin. (1) lit. a) (referitoare la limita legală de viteză în localităţi) din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966. Instanţa a reţinut o culpă concurentă, întrucât victima T.I. a încălcat prevederile art. 61 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966, care impune pietonilor să traverseze drumurile publice numai prin locurile prevăzute prin indicatoare sau marcaje, iar în raport cu circumstanţele concrete în care s-a produs accidentul, precum şi cu dispoziţiile legale nesocotite de inculpat şi victimă, a apreciat că proporţia culpei în producerea evenimentului rutier este de 70 % în sarcina inculpatului, respectiv de 30 % în sarcina victimei. În consecinţă a procedat la condamnarea inculpatului.
Cu privire la latura civilă a cauzei instanţa a stabilit următoarele:
Părţile vătămate T.I. şi T.V. (părinţii victimei T.I.) s-au constituit părţi civile în cauză împotriva inculpatului şi a părţii responsabile civilmente SC A. SA, sucursala Cluj, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata unor daune materiale în sumă de 61.000.000 lei (din care 8.500.000 lei reprezintă cheltuieli efectuate pe perioada spitalizării victimei la Spitalul de Neurochirurgie Cluj-Napoca, medicamente, alimente, alte servicii; 2.300.000 reprezintă cheltuieli de transport cu taxiul şi maşina particulară de acasă la spital etc.; 8.500.000 lei reprezintă cheltuieli ocazionate de pregătirea pentru înmormântare, taxe, loc de veci, sicriu, accesorii, haine doliu etc.; 7.000.000 lei reprezintă cheltuieli după înmormântare, la cimitir; 9.500.000 lei reprezintă cheltuieli după înmormântare, masa de doliu; 1.500.000 lei reprezintă cheltuieli ocazionate de mese pentru rude venite din alte localităţi şi care au rămas mai multe zile la părţile civile acasă; 4.200.000 lei reprezintă cheltuieli efectuate cu anunţurile la ziar şi P. TV, telefoane etc.; 18.500.000 lei reprezintă cheltuieli cu amenajarea mormântului, ramă, suport piatră funerară, transport, manoperă etc. Şi 1.000.000 lei reprezintă alte cheltuieli comemorative, parastase la care au participat rude şi colegi de clasă ai victimei), precum şi la plata unor daune morale în sumă de câte 100.000.000 lei pentru fiecare parte civilă, drept compensare pentru suferinţele pricinuite de pierderea unicului lor fiu. Totodată, părţile civile au solicitat obligarea inculpatului şi a părţii responsabile civilmente la plata unor dobânzi legale, calculate la sumele precizate mai sus, începând cu data producerii accidentului rutier şi până la achitarea integrală a sumelor, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces (onorariul avocaţial), în sumă de 7.000.000 lei.
Instanţa a constatat că daunele materiale în sumă de 61.000.000 lei au fost dovedite în totalitate prin probele scrise (facturi, chitanţe, contracte de prestări servicii) şi testimoniale (declaraţiile martorilor L.E., O.D. şi M.E.S.) administrate în cursul cercetării judecătoreşti. De asemenea, a apreciat că daunele morale în sumă de câte 100.000.000 lei sunt pe deplin justificate, având în vedere suferinţele, greu de descris în cuvinte, atât fizice cât şi, mai ales psihice cauzate părţilor civile prin dispariţia prematură, neaşteptată şi tragică a singurului lor copil, determinată de accidentul rutier care face obiectul prezentului dosar.
Aşadar, acţiunea civilă a fost admisă, la stabilirea cuantumului final a despăgubirilor instanţa luând în considerare şi culpa victimei de 30 % în producerea accidentului rutier diminuând corespunzător acestui procent atât daunele morale cât şi cele materiale. De asemenea, a apreciat că societatea de asigurare SC A.R.A. SA, sucursala Cluj are calitatea de parte responsabilă civilmente, obligând această societate în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile atât în favoarea părţilor civile T.I. şi V., cât şi a cheltuielilor de spitalizare în favoarea C.A.S. a judeţului Cluj.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel în termenul legal, atât părţile civile T.I. şi V., cât şi inculpatul M.C.V. şi societatea de asigurare SC A.R.A. SA, sucursala Cluj.
Părţile civile în apelul formulat au solicitat desfiinţarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte reţinerea unei culpe în sarcina victimei de doar 10 % şi nu 30 % cum a reţinut prima instanţă şi în consecinţă majorarea cuantumului despăgubirilor civile acordate, proporţional cu acest procent, defalcarea despăgubirilor civile în daune morale şi materiale şi acordarea dobânzilor legale, nu de la data pronunţării hotărârii, ci de la data producerii accidentului şi datei înmormântării victimei, respectiv luna aprilie 2002.
Societatea de asigurare SC A.R.A. SA, sucursala Cluj a solicitat desfiinţarea sentinţei în ceea ce priveşte obligarea sa, în solidar cu inculpatul la despăgubiri civile în totalitate şi în urma rejudecării cauzei să se limiteze obligarea acesteia la suma de 100 milioane lei, plafon ce a fost stabilit prin art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 8/2001 privind Normele de aplicare a legii pentru accidente de autovehicule survenite în cursul anului 2002. De asemenea, solicită înlăturarea obligării la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea nu sunt cuprinse în riscul asigurat ci sunt expres excluse prin dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi a Ordinului nr. 8/2001.
În fine, inculpatul în apelul său a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte condamnarea sa şi obligarea la plata despăgubirilor civile, iar în urma rejudecării cauzei să se dispună achitarea sa întrucât nu este vinovat de producerea accidentului, victima apărându-i intempestiv în faţă şi astfel neputând evita accidentul, iar în subsidiar să i se reţină un grad de culpă mai redus decât cel reţinut de prima instanţă, având în vedere că victima a traversat strada în fugă şi prin loc nemarcat, în consecinţă solicitând atât reducerea pedepsei cât şi reducerea cuantumului despăgubirilor civile la care a fost obligat.
Prin Decizia penală nr. 290 din 5 octombrie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a admis apelurile SC A.R.A. SA şi ale părţilor civile T.I. şi T.V. împotriva sentinţei penale nr. 229 din 25 martie 2004 a Tribunalului Cluj, secţia penală, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligată societatea de asigurare şi în ceea ce priveşte data de la care curg dobânzile legale calculate în favoarea părţilor civile.
În baza art. 14 şi art. 346 C proc. pen. şi a art. 998 şi următoarele C. civ., a obligat inculpatul M.C.V. singur şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, sucursala Cluj până la concurenţa sumei de 100 milioane lei, la plata sumelor de 42.700.000 lei despăgubiri materiale şi câte 70.000.000 lei pentru fiecare din părţile civile T.I. şi T.V. reprezentând daune morale, sume la care se vor adăuga dobânzile legale începând cu data producerii accidentului şi până la plata integrală a sumelor.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul, părţile civile şi partea responsabilă civilmente criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii.
Inculpatul, prin recursul declarat, a solicitat în principal, trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru administrarea probelor solicitate în acest stadiu procesual, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Părţile civile au criticat Decizia atacată sub aspectul gradului de culpă, reţinut în sarcina inculpatului la producerea accidentului şi cu privire la obligarea în solidar a părţii responsabile civilmente la plata tuturor sumelor la care a fost obligat inculpatul.
Partea responsabilă civilmente a criticat Decizia atacată pentru motivul că a fost obligată în solidar cu inculpatul la plata unor cheltuieli mai mari de 100 milioane lei, depăşindu-se plafonul maxim stabilit de Ordinul nr. 8/2001.
Curtea, verificând actele dosarului constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate pentru următoarele considerente:
În faza de urmărire penală procurorul a dispus prin ordonanţă efectuarea unei expertize tehnică-auto în cauză.
Ca urmare a acestei ordonanţe, s-a efectuat expertiza tehnică-auto, expertiză ce „concluzionează" la pag. 6 că autoturismul implicat în accident se deplasa cu o viteză de aproximativ 50 km/h, iar la pag. 8 se menţionează faptul că autoturismul se deplasa cu 62 Km/h.
Tot în expertiza tehnică-auto se reţine culpa conducătorului auto, dar nu se face vorbire despre culpa victimei şi nu se stabileşte procentual partea de vină atât a conducătorului auto cât şi a victimei.
Inculpatul a formulat o cerere prin care s-a solicitat procurorului efectuarea unui supliment de expertiză.
Prin ordonanţa din 3 octombrie 2003 s-a respins cererea formulată de inculpat, apreciindu-se că raportul de expertiză tehnică-auto este complet.
Prin actul de sesizare a instanţei, procurorul a stabilit o culpă concurentă de 50 %, atât pentru inculpat cât şi pentru victimă.
În faza judecării cauzei la instanţa de fond, la termenul din 17 februarie 2004 apărătorul inculpatului a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice şi a depus obiectivele acesteia. La termenul din 21 aprilie 2004 apărătorul inculpatului a reiterat această cerere, iar instanţa, apreciind că expertiza efectuată este concludentă, a respins-o şi l-a condamnat pe inculpat pentru o culpă concurentă de 70 %, fără o motivare temeinică în acest sens.
În faza apelului, inculpatul a solicitat, din nou, efectuarea unei noi expertize tehnice auto, cerere respinsă la termenul din 7 septembrie 2004.
Curtea apreciază că, instanţa de fond trebuia să admită cererea formulată de inculpat pentru a stabili cu certitudine condiţiile în care a avut loc accidentul (viteza de deplasare a autoturismului, condiţiile carosabilului, eficienţa frânei autoturismului în raport de coeficienţii de aderenţă în timpul frânării şi dacă aceşti coeficienţi se încadrează între minimul şi maximul stabilit de lege, momentul în care inculpatul ar fi putut percepe starea de pericol).
În funcţie de rezultatul noii expertize se va stabili culpa inculpatului, gradul de culpă al acestuia şi al victimei şi în raport de culpă, cuantumul despăgubirilor la care va fi obligat inculpatul, în solidar cu societatea de asigurare, faţă de părţile civile.
Pentru aceleaşi considerente, vor fi admise şi recursurile părţilor civile şi al părţii responsabile civilmente, urmând a fi soluţionată şi latura civilă a cauzei şi obligarea părţii responsabile civilmente la plata daunelor civile în limitele instituite de normele legale.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpat, părţile civile şi partea responsabilă civilmente, va casa Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 299 din 25 martie 2004 a Tribunalului Cluj, secţia penală şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatul M.C.V., părţile civile T.I. şi T.V. şi partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, sucursala Cluj împotriva deciziei penale nr. 290 din 5 octombrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 229 din 25 martie 2004 a Tribunalului Cluj, secţia penală şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Cluj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 161/2005. Penal. Art.215 alin.3, 4 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 164/2005. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
