ICCJ. Decizia nr. 1565/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1565/2005
Dosar nr. 1311/2005
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 18 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 575/M/2005, a fost respinsă cererea formulată de apelanţii inculpaţi, D.C.P. şi D.I.C., prin apărător, de revocare a măsurii arestării preventive.
A fost admisă cererea formulată de părinţii inculpaţilor, de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare.
S-a amânat cauza la 4 martie 2005, pentru când s-au citat apelanţii inculpaţi la locurile de deţinere şi intimata Autoritatea tutelată de pe lângă Primăria sector 6 Bucureşti, intimatele părţi responsabile civilmente primind termen în cunoştinţă.
A fost constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a apelanţilor inculpaţi D.C.P. şi D.I.C. şi a menţinut această măsură.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a constatat neîntemeiată cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpaţilor D.C.P. şi D.I.C., întrucât nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea ei.
Inculpaţii sunt învinuiţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 99 şi urm. C. pen., care se pedepseşte cu închisoarea de la 7 ani la 20 ani.
Referitor la starea de arest a inculpaţilor, curtea de apel a constatat că măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi s-a impus menţinerea ei, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina apelanţilor inculpaţi este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura infracţiunilor reţinute în sarcina lor şi împrejurările concrete în care acestea au fost săvârşite.
În consecinţă, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor D.C.P. şi D.I.C.
Împotriva încheierii de şedinţă din 18 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi pentru cauze cu minorii şi de familie, prin care s-a menţinut starea de arest preventiv, au declarat, în termen legale, recurs inculpaţii D.C.P. şi D.I.C., fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul desemnat din oficiu, în concluziile orale, a solicitat casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea în libertate a inculpaţilor întrucât, în cauză, nu sunt dovezi care să justifice menţinerea stării de arest.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii de şedinţă de la 18 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minorii şi familie, în raport cu motivul invocat, cât şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3856 C. proc. pen., cu referire la art. 141 din acelaşi cod, Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii D.C.P. şi D.I.C. ca fiind nefondate pentru considerentele ce urmează.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, înregistrat sub nr. 4772 din 26 august 2004, s-a dispus trimiterea în judecat, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor D.C.P. şi D.I.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, în fapt, că la data de 13 iunie 2004, în staţia R.A.T.B. Gara de Nord, cei doi inculpaţi au deposedat prin violenţă partea vătămată P.D. de suma de 7.500.000 lei.
Prin sentinţa penală nr. 32 din 14 ianuarie 2005, a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul D.P.C., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., prin aceeaşi hotărâre, a fost condamnat inculpatul D.I.C. la pedeapsa de 3 ani şi şase luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestării preventive de la 13 iunie 2004 la 14 ianuarie 2005.
Sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost apelată de inculpaţii D.C.P. şi D.I.C., pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie formându-se dosarul nr. 575/M/2005.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 160b.
Dispoziţiile art. 160b C. proc. pen., astfel cum au fost modificate, statuează că, în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive.
În speţă, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţa de apel a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de dispoziţiile art. 148 lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, în raport cu natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită, de o gravitate deosebită, cu toate că sentinţa pronunţată în cauză nu este definitivă. Aşa încât, critica formulată de recurenţii inculpaţi, în sensul că menţinerea măsurii arestării preventive este nelegală întrucât nu există dovezi care să o justifice nu poate fi primită.
În consecinţă, Curtea apreciază că încheierea din 18 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor D.P.C. şi D.I.C. este temeinică şi legală, nefiind incident nici un caz de casare.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi împotriva încheierii din 18 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie în dosarul nr. 575/M/2005.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.I.C. şi D.C.P. împotriva încheierii din 18 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 575/M/2005.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 800.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1552/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 161/2005. Penal. Art.215 alin.3, 4 c.pen.... → |
|---|
