ICCJ. Decizia nr. 171/2005. Penal. Art.79 alin.1 din OG 195/2002. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 171/2005

Dosar nr. 5205/2004

Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 37 din 21 ianuarie 2004, pronunţată de Judecătoria Făurei, inculpatul B.V. a fost condamnat la 5 luni închisoare, pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 79 alin. (1) din OG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen., precum şi la 3 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul, prevăzută de art. 78 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din acelaşi cod a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.

În baza art. 81 din acelaşi cod a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni.

S-a reţinut că, la 6 septembrie 2003, inculpatul B.V. a condus pe drumurile publice un autoturism fără a avea permis corespunzător şi având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,05 gr o/oo.

Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare.

Împotriva acestei sentinţe procurorul general a declarat recurs în anulare cu motivarea că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea legii, întrucât asistenţa juridică pentru inculpat era obligatorie, iar judecata s-a făcut în lipsa apărătorului.

Recursul în anulare declarat este întemeiat.

Potrivit art. 171 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.

Conform alin. (3), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, publicată în M. Of. nr. 468 din 1 iulie 2003 şi intrată în vigoare, conform art. 11 pct. 2, la 1 ianuarie 2004, deci aplicabil şi pe parcursul judecării cauzei, asistenţa juridică este obligatorie, printre altele, şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunile săvârşite pedeapsa detenţiei pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

De asemenea, potrivit art. 197 alin. (2) din acelaşi cod, dispoziţiile privitoare, printre altele, la asistarea inculpatului de către un apărător, când aceasta este obligatorie potrivit legii, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.

Conform art. 79 alin. (1) din OG nr. 195/2002, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pus în sânge ori o concentraţie ce depăşeşte 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau care se află sub influenţa unor substanţe, ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Potrivit art. 6 C. proc. pen., dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.

Organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplină exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile, prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.

Organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze, pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se despre aceasta în procesul verbal de ascultare.

În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă nu are un apărător ales.

Ca atare, întrucât infracţiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din OG nr. 195/2002 este sancţionată cu o pedeapsă până la 5 ani închisoare, instanţa avea obligaţia să asigure asistenţa juridică a inculpatului.

Neprocedând în acest mod, instanţa a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. (3) C. proc. pen.

În conformitate cu art. 4141 cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursul în anulare şi a casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Făurei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 37 din 21 ianuarie 2004 a Judecătoriei Făurei, privind pe inculpatul B.V.

Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Făurei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 171/2005. Penal. Art.79 alin.1 din OG 195/2002. Recurs în anulare