ICCJ. Decizia nr. 1707/2005. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1707/2005
Dosar nr. 19/2005
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1132 din 16 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 3244/2003 s-au dispus următoarele:
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.A. la pedeapsa de 11 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 22 septembrie 2002 la zi.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 17 C. proc. pen. şi art. 998, art. 999 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părţii vătămate I.S. suma de 100.000.000 lei reprezentând daune morale şi părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Grigore Alexandrescu, suma de 517.000 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost trimis în judecată inculpatul I.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 22 ianuarie 2004, inculpatul se afla la o petrecere în locuinţa martorei S.S., mama părţii vătămate I.S. La un moment dat acesta a părăsit locuinţa împreună cu minora parte vătămată. După aproximativ o oră, partea vătămată s-a întors plângând, povestind mamei sale şi altor 3 persoane aflate la petrecere că a fost lovită şi obligată de inculpat să întreţină raporturi sexuale orale şi anale cu el.
Deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, analizând prin coroborare întreg materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut că situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu corespunde realităţii, iar vinovăţia inculpatului rezultă din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor din acte, procesul verbal de depistare, raportul de expertiză medico-legal nr. A/10192/2002 raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpat, buletinul de analiză 1033 din 5 noiembrie 2002 şi adresa I.I.G. prin amprentarea A.D.N.U. - ului.
Concluziile raportului de expertiză medico-legal nr. A/10192/2002 efectuat la data de 22 septembrie 2003, prin care s-a stabilit prezenţa de spermă şi spermatozoizi în sfera anală, s-a bazat pe fişa de observaţie a Spitalului Clinic Grigore Alexandrescu din data de 22 septembrie 2002 în care se menţionează că diagnosticul de examinare „ruptură perineală superioară, cu urme de sânge pe o rază de 3 cm, la ora 12, o fisură perineală pe direcţia vulvei de 2,5 cm, necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale. În conţinutul aceluiaşi raport s-a menţionat că pe lamele şi tamponul cu secreţie anală recoltată s-a găsit spermă, însă cantitatea a fost insuficientă pentru lărgirea investigaţiilor.
Cu ocazia examinării medico-legale, din regiunea anală a părţii vătămate a fost recoltat un fir de păr corp delict despre care s-a concluzionat că prezintă caracteristici asemănătoare cu firele de păr din regiunea pubiană a inculpatului.
De asemenea, în cauză au fost ridicate probe biologice de pe lenjeria părţii vătămate însă s-a constatat că acestea nu aparţin inculpatului.
Analizând toate aceste probe, tribunalul a reţinut că vinovăţia inculpatului este dovedită cu corectitudine, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, la individualizarea căreia au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 52 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.A. criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, considerând greşită soluţia instanţei de fond pentru motivele de mai jos:
a) apelul parchetului vizează greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 116 C. pen., a dispoziţiilor art. 67 C. pen., cât şi a dispoziţiile art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
b) apelul inculpatului vizează nelegalitatea hotărârii sub aspectul greşitei condamnări.
Prin Decizia nr. 960 din14 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, desfiinţându-se parţial sentinţa cu privire la pedeapsa complimentară, interzicându-se şi drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pe lângă cele prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.; de asemenea, în baza art. 116 alin. (4) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în Bucureşti pe o durată de 5 ani, iar în baza art. 67 C. pen., s-a dispus degradarea militară. Totodată, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că, din analiza dosarului cauzei rezultă că instanţa de fond a făcut o completă şi corespunzătoare apreciere a probatoriului administrat, din conţinutul căruia rezultă vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptei, astfel încât apelul acestuia care contestă condamnarea sa, apare ca nefondat.
Astfel, este de reţinut că deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, declaraţia părţii vătămate cu privire la constrângerea de către inculpat la raport sexual anal se confirmă prin concluziile raportului de expertiză medico-legală care atestă consumarea unui raport sexual anal, prin prezenţa unor leziuni de violenţă în regiunea anală a părţii vătămate; tot astfel, şi declaraţiile martorilor care descriu starea jalnică în care s-a întors partea vătămată, cu hainele şi lenjeria pătată de sânge.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul nemotivării hotărârii instanţei de apel, a greşitei condamnări, în baza unor probe indirecte, pentru o faptă pe care nu a comis-o iar, în subsidiar, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată în raport de circumstanţele sale personale.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 18 şi 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că recursul este nefondat.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că instanţa de apel nu s-a rezumat să confirme, printr-o singură frază, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, ci a arătat detaliat care sunt mijloacele de probă din care reiese vinovăţia inculpatului, făcând analiza acestora, astfel sub acest aspect recursul este nefondat.
2. Referitor la motivul de recurs ce vizează grava eroare în stabilirea situaţiei de fapt, inculpatul susţinând că nu el este autorul faptei, din actele şi lucrările dosarului reiese că acesta a săvârşit infracţiunea de viol, leziunile traumatice produse părţii vătămate fiind specifice unor violenţe exercitate în scopul întreţinerii de acte sexuale. Constatările în acest sens ale actului medico-legal se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor care au văzut-o în momentele imediat următoare săvârşirii faptei, precum şi cu împrejurarea că inculpatul a fost depistat de organele de poliţie la scurt timp de la comitere, în imediata vecinătate a locului faptei, indicat de partea vătămată.
Faptul că declaraţiile unor martori conţin inadvertenţe se explică prin aceea că nivelul de percepţie a aceluiaşi eveniment de către mai multe persoane este diferit, că cele relatate provin de la martori indirecţi, care au fost mai mult sau mai puţin interesaţi de cele întâmplate.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia, precum şi vinovăţia inculpatului.
3. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei principale aplicată inculpatului de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, nu este întemeiată, deoarece, prin cuantumul stabilit, aceasta răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din acelaşi cod. O reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptei săvârşite de inculpat şi de atitudinea procesuală nesinceră a acestuia; de altfel, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă orientată doar cu puţin peste cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracţiunea de viol în forma agravantă prevăzută de alin. (3) al art. 197 C. pen., iar reţinerea unor circumstanţe atenuante este exclusă pentru motivele arătate.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva deciziei penale nr. 960 A din 14 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 22 septembrie 2002 la 10 martie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1704/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1709/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
