ICCJ. Decizia nr. 1713/2005. Penal. Art.20 rap.la art.175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1713/2005
Dosar nr. 6134/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 368 din 3 decembrie 2003, Tribunalul Suceava a dispus condamnarea inculpatului C.C.C. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.
Totodată, pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., instanţa a încetat procesul penal prin împăcarea părţilor potrivit art. 10 alin. (1) lit. h) şi art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
S-a reţinut că, în noaptea de 31 decembrie 2001, în urma unor discuţii contradictorii cu fratele său, inculpatul s-a hotărât să plece la un prieten luând cu el un cuţit de vânătoare (în ideea susţinută de inculpat de a se apăra de atacurile unor mascaţi).
Aşteptând o maşină de ocazie, dintr-un restaurant au ieşit părţile vătămate. N.I. s-a oprit lângă inculpat, iar cealaltă parte vătămată şi-a continuat drumul. Cum atât inculpatul cât şi partea vătămată N.I. erau sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au luat la ceartă, condiţie în care inculpatul a lovit mai întâi în zona feţei părţii vătămate, apoi în picior, căzând amândoi.
Partea vătămată B.D. a intervenit pentru a-i despărţi, inculpatul lovindu-l şi pe acesta cu cuţitul în zona abdominală cauzându-i grave leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie.
Impotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru greşita încadrare juridică a faptei, aceasta constituind în opinia sa, infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 297 din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
S-a motivat de instanţa de control judiciar că infracţiunea de vătămare corporală gravă se săvârşeşte, sub aspect subiectiv cu praeterintenţie, ceea ce înseamnă că rezultatul mai grav se produce din culpă (deşi inculpatul prevede rezultatul faptei, nu-l acceptă, socotind că nu se va produce, fie că nu prevede rezultatul faptei, deşi putea să-l prevadă). În speţă inculpatul a lovit victima cu un cuţit într-o zonă vitală, prevăzând şi acceptând posibilitatea producerii morţii chiar dacă nu a dorit rezultatul.
Şi împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, susţinând că se impune casarea hotărârilor, întrucât instanţele nu au soluţionat latura civilă, dându-i-se posibilitatea inculpatului să-şi formuleze apărările atât pe latura civilă cât şi penală.
Totodată, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., având în vedere că părţile s-au împăcat, apreciindu-se lipsa intenţiei în săvârşirea infracţiunii de omor, lovitura fiind aplicată într-un moment de furie şi spaimă.
Recursul este nefondat.
Din ansamblul probator administrat se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt, dând încadrarea juridică legală faptelor şi făcând o corectă individualizare a pedepsei.
Apărarea inculpatului, în sensul că tentativa ca formă a infracţiunii nu poate să fie săvârşită cu intenţie indirectă, deoarece atunci când legiuitorul a definit tentativa ca fiind punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea a avut în vedere un proces psihic de luare a unei rezoluţii delictuoase care apoi este exteriorizată în acte de executare proprii elementului material al infracţiunii ce se doreşte a fi săvârşită este, neîntemeiată.
Din expunerea situaţiei de fapt rezultă că, inculpatul, în agresiunea sa a folosit un cuţit, corp ascuţit, unealtă periculoasă cu care a aplicat o lovitură în regiunea abdominală, cauzându-i leziuni grave ce i-au pus viaţa în primejdie, ceea ce demonstrează că acesta chiar dacă nu a dorit a acceptat moartea părţii vătămate ca rezultat posibil, astfel că încadrarea juridică dată faptei este cea legală.
Cât priveşte celălalt motiv, soluţionarea laturii civile de către instanţa inferioară şi acesta este nemotivat şi va fi respins ca atare.
Această critică putea fi invocată de partea civilă şi nu de inculpat, al cărui demers nu este legitim strict pe această susţinere, deoarece s-ar ajunge la situaţia paradoxală, ca admiţând recursul inculpatului, acesta să fie obligat şi la plata cheltuielilor de spitalizare.
Totodată latura civilă poate fi soluţionată şi în cadrul unei acţiuni distincte formulate de partea interesată.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.C. împotriva deciziei penale nr. 297 din 18 octombrie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1712/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1715/2005. Penal. Art. 279 Cod Penal. Recurs → |
|---|
